[mariamargareta]

191. Comentariu la “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” la praznicul Buneivestiri (07-04-2010) (III)

Dar cum arată această condiţie? Iată cum o descriu “solii” pucioşi în ultimul lor discurs fabricat pentru “Dumnezeul lor”:

“Aduc aminte la tot sufletul şi la tot trupul de cuvântul proorocesc, care spune: "Vai de cetatea peste care nu este cuvânt de prooroc, cuvânt povăţuitor peste ea, că pe aceea o paşte prăbuşirea, şi, iarăşi, vai de cetatea cu mulţi capi peste ea, că aceeaşi soartă are!". Cuvântul buneivestiri lipseşte peste tot pe pământ, şi nu ştiu cum s-o dau cu omul ca să Mă afle în acest izvor de cuvânt şi să-Mi caute povaţa şi să nu se joace cu coborârea Mea cuvânt după el, căci vai celor ce dispreţuiesc proorociile, celor ce suflă să stingă Duhul Meu, Care lucrează pe pământ prin soli, aşa cum în toată vremea am lucrat!” (CLD, 07-04-2010)

Pucioşii vor să sugereze aici mai multe lucruri, învelite cu dibăcie într-o atmosferă de mister. “Cetatea peste care nu este cuvânt de prooroc” este Biserica tradiţională (BOR), care nu mai are în schema ei ierarhică de personal nici prooroci, nici taumaturgi, nici vorbitori în limbi, ci numai atât: clerici şi laici. Probabil că ea nici nu se prea stresează de asta, acoperindu-se cu cuvintele Scripturii:

“Cât despre proorocii – se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi; Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim.” (1 Cor. 13, 8-9)
Ca atare, ea (BOR) nu mai are nici cuvânt povăţuitor nici cârmuitor uns din cer, şi de aceea o paşte prăbuşirea.

La rândul ei, “Cetatea cu mulţi capi peste ea” este oricare altă organizaţie religioasă care, din exces de zel, şi-a rânduit profeţi de profesie care, fie se succed unul după altul, fie “proorocesc” simultan, la mare concurenţă, folosindu-se din plin de harisma vorbirii în limbi.

Cât priveşte “Cuvântul buneivestiri”, acesta este... “Cuvântul” de la Pucioasa, care deşi este mediatizat de pucioşi din greu, atât pe internet cât şi prin ziare şi prin cărţi, totuşi nu prinde deloc la masele largi de creştini (nu doar la cei din lumea largă, dar nici măcar la cei din România, care îl au la îndemână de mai bine de 50 de ani). De aceea zic pucioşii că el “lipseşte peste tot pe pământ”.

Cuvintele “nu ştiu cum s-o dau cu omul ca să Mă afle în acest izvor de cuvânt şi să-Mi caute povaţa” reprezintă mărturisirea sinceră a neputinţei “Atotputernicului” de la Pucioasa, care după 55 de ani de trudă se vede în aceeaşi situaţie ca şi la început. Apostolii nu aveau nici internet, nici ziare, nici tipografii, nici maşini Peugeot şi Renault (aşa cum au pucioşii ca să răspândească Evanghelia Sfintei Virginia) şi mergeau per pedes ca să propovăduiască Evanghelia lui Hristos, dar tot au reuşit destul de repede să facă treaba care li s-a încredinţat.

Cuvintele “să nu se joace cu coborârea Mea cuvânt după el, căci vai celor ce dispreţuiesc proorociile” dezvăluie că la Pucioasa se coace şi se plănuieşte răzbunarea, arma lipsită de inteligenţă dar complet neputincioasă faţă de cei care ignoră “lucrarea” liderilor pucioşi, cei care se cred a fi solii cerului şi dregătorii pământului.

Cuvintele “...vai celor [...] ce suflă să stingă Duhul Meu, Care lucrează pe pământ prin soli, aşa cum în toată vremea am lucrat!” descriu şi mai bine duhul belicos şi încrâncenat al liderilor pucioşi, care se cred a fi “soli ai Duhului Sfânt”, ca şi când Duhul (despre Care se ştie că suflă unde voieşte), n-ar putea să-şi facă lucrarea Sa direct, fără intermediari pătimaşi, incoerenţi şi perisabili.

Oricâtă sârguinţă am depune pentru a descoperi această “proorocie” biblică” (pe care o “reproduc” aici liderii pucioşi cu cuvintele lor) între paginile Sfintei Scripturi, nu vom reuşi. Singurele versete care se apropie oarecum de acest “subiect” sunt câteva pilde rămase de la înţeleptul împărat Solomon:

“Fără vedenie de prooroc poporul e fără stăpân, dar fericit este cel care păzeşte legea!”(Pilde, 28,18)
“Punerile la cale nu se înfăptuiesc unde lipseşte chibzuirea, dar ele îşi iau fiinţă cu mulţi sfătuitori. ”(Pilde, 15,22)
“Cu oricâtă dibăcie te vei război, biruinţa se dobândeşte cu mulţi sfătuitori. ”(Pilde, 24,6)

Modificările de fond aduse de către liderii pucioşi sunt evidente. Ei inventează “cetatea” ca beneficiar al proorociilor, pentru a putea incrimina prin ea “cetatea” Bisericii (instituţia BOR), comparând-o pe aceasta cu “Cetatea Sfântă Noul Ierusalim de la Pucioasa” sau cu celelalte “cetăţi” inventate de către liderii pucioşi: în primul rând, “România, cetatea cea iubită”, apoi satele şi oraşele unde locuiesc familii de pucioşi: “cetatea Gheboieni”, “cetatea de la Nămăieşti”, “cetatea Ungureni, “cetatea Măneşti”, “cetatea Valea Voievozilor”, “cetatea Bucureşti-Ferentari” , cetatea Târgovişte, cetatea Timişoara, cetatea Colentina, cetatea Căprioru, “cetatea Cluj”, “cetatea Pucioasa” . În Sfânta Scriptură, beneficiarul proorociilor nu era “cetatea”, ci “poporul”. Mai mult, pentru perioadele în care poporul nu este condus de prooroci sau proorociile erau puţine şi sărăcăcioase (vezi 1 Regi 3,1) nu se formulează nici un “vai” pentru cetate, ci dimpotrivă, o “fericire” pentru cei care, deşi nu sunt conduşi (deocamdată) de prooroci, păzesc legea, adică se conduc după proorociile anterioare. Este şi cazul Bisericii tradiţionale (BOR), care nu se conduce prin prooroci, ci prin observarea atentă a preceptelor rămase întipărite în Scriptură sau păstrate prin Tradiţie.

În plus, este de remarcat diferenţa netă de viziune faţă de conducători şi sfătuitori. Biblia vorbeşte în mod repetat de caracterul benefic al prezenţei mai multor sfătuitori, care ar fi să influenţeze atât “punerile la cale” (actul sfătuirii, al pregătirii şi al planificării), adică pregătirea luptei cu forţele potrivnice ale răului, cât şi coordonarea “războaielor” nevăzute cu forţele întunericului, adică a luptelor propriu-zise (actul conducerii). Acest lucru este ilustrat de conducerea Bisericii, care stă în chibzuinţa şi lucrarea unui organ colectiv, denumit Sfântul Sinod. Biserica Noul Ierusalim nu are un Sfânt Sinod, care să gândească cu mai multe capete, ci are un singur “cap”, pe post de “prooroc” (care, de fapt, este o “proorociţă”) care face şi desface toate, fie că este vorba de “călăuzire”, fie că este vorba de “povăţuire”, fie că este vorba de “cârmuire”:

“Nu vorbiţi cu Duhul Sfânt ca şi cu omul. Nu lua de la om, Israele. Ia de la Duhul Sfânt prin călăuză dacă vrei de la Duhul Sfânt, iar dacă vrei de la om, îţi pierzi vremea ca şi până acum. Fii atent că Duhul Sfânt nu este pământesc ca să vorbeşti în numele Duhului Sfânt cele pământeşti din tine. Fii atent, Israele, fii atent! Amin, amin, amin.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, datat 21-06-1998)

Se stabileşte aşadar o delegare unică de prerogative: “Călăuza” de la Pucioasa este de acum singura curea de transmisie dintre om şi Dumnezeu. Nu-i exclus ca “proorociţa” să se fi ocupat şi cu “sfinţirea” mai presus de fire (fără Taina hirotoniei) de diaconi, preoţi şi arhierei la Pucioasa.