confuzie si la mine
Am vrut mai de mult timp sa raspund si n-am mai ajuns, asa ca am intrat acum putin.
Si eu am crezut altceva despre Sf. Parinti. Am crezut ca sunt cei cei care au fost in sinod la inceput si au facut canoane si pidalion. Eu asa am inteles, pentru ca f.adesea se face referire la ei in aceasta alaturare.
In felul asta ei sunt legati numai de partea "negativa" a credintei, cea cu pedepsele si regulile grele, cand ei au adus (fiecare) si lucruri frumoase.
In plus titlul de "Sfintii Parinti" ii pune in acelasi singur grup: un grup de oameni, fara individualitate. E ca si cum au trait toti in aceeasi vreme si au lucrat impreuna.
De aceea credeam ca au scris lucrari impreuna. Este f,derutanta aceasta denumire, mai bine ii lasam individual, cu numele fiecaruia.
Acum abia am inteles ca se refera de fapt la toti sfintii (mai mari)ai ortodoxiei, fiecare cu treaba/lucrarile lui.
Si acum pricep ca nu toti au facut canoane sau pidalion, fiecare a lucrat si gandit altfel, fiecare este alta persoana.
Si atunci e si mai usor de gasit de citit despre ei. Doamne bunule, in fine am priceput si eu.
Daca am priceput bine.
Multumesc celor care au scris clar si ne-au luminat (Bogdan F2, voxdei etc.).
Si ca sa nu mai zapacim si pe alti incepatori, va rog eu sa nu mai folositi notiunea globala de "Sf. Parinti", ci de sfintii ortodoxi, sau ai ortodoxiei, ca sa priceapa toata lumea ca este vorba de toti sfintii din 2000 ani si nu numai de membrii unui anume sinod (cum am priceput eu).
__________________
A fi crestin = smerenie + iubire de aproape
|