[mariamargareta]

193. Un fals grosolan colportat de tromboniştii pucioşi de la Noul Ierusalim (I)

Erezia de la Pucioasa se bazează pe un fals grosolan: cei şapte îngeri proorociţi în cartea Apocalipsei că vor suna din trâmbiţe (v. Apoc. cap.8, vers. 7,8,10,12; cap.9, vers.1, 13; cap.11, vers.15 nu sunt îngeri, ci oameni – primii şase – iar al şaptelea este, chipurile, Însuşi Domnul Iisus Hristos. În chip metaforic, pucioşii identifică aceste personaje (imaginate de ei ca fiind “cei şapte îngeri”) cu trâmbiţele din care ele sună, şi le denumeşte “trâmbiţe apocaliptice”. Iniţiativa datează de pe vremea Verginicăi, care se identifică pe sine cu “trâmbiţa a şasea”, pentru a da un aer de iminenţă a ultimelor scene apocaliptice:

“... Fiilor, înainte, Israel a trecut prin apă, dar acum ce vom face când vom trece prin foc? căci aceasta prin care vă vestesc este trâmbiţa a şasea. Cuvintele Mele nu sunt pentru duhurile rele, ci sunt pentru cine face cuvântul pe care îl auzi tu astăzi. Cuvântul de astăzi este uşa, şi nu mai este o altă uşă de intrare în împărăţia Mea.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 28 octombrie 1962)

Alegându-se pe sine ca să fie “trâmbiţa a şasea”, dar sucombând în anul 1980 fără a lăsa “moştenitori” la proorocie, Verginica le-a lăsat pucioşilor o grea moştenire: dificila sarcină de a-i găsi atât nişte urmaşi, cât şi nişte precursori de nădejde. Pentru urmaşi a fost ceva mai greu: scaunul "proorocesc" de la Pucioasa a rămas vacant mai bine de un an (până în 1982). Pentru precursori a fost însă mai simplu: au fost alese să fie “trâmbiţele 1-5” cinci dintre personajele vremii, creştini care erau cunoscuţi fie ca fiind mai evlavioşi decât evlavia, fie prin isprăvile lor ieşite din comun, care, mai mult sau mai puţin, aduseseră niscai tulburări prin Biserică:

1.– un Iosif Trifa, pentru că a înfiinţat “Oastea Domnului” din care s-au selectat nişte “ostaşi” mai nărăvaşi care au ieşit la război cu propria lor Biserică,

2.– un Petrache Lupu, pentru că a înnebunit mulţimile cu discursuri apocaliptice şi cu vindecările miraculoase de la Maglavit,

3.– un Arsenie Boca pentru că desfăcea lacăte cu forţa gândului, se teleporta dintr-o localitate într-alta şi citea în inimile oamenilor,

4.– un Ioan Iovan care “spovedea cu miile într-o clipă” (“ Unde o fi Ioan de la Vladimireşti, care mărturisea mii şi mii într-o clipă?” - citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 31 decembrie 1973/13 ianuarie 1974)

5.– o Veronica Barbu de la Vladimireşti, care avea dialoguri de taină cu Maica Domnului, în urma cărora prindea coraj şi se radicaliza în slogane (“Noi ascultăm de Maica Domnului, nu de Patriarhie!”)

Despre toţi aceştia, ca de altfel ca despre toţi morţii, la Pucioasa se vorbea numai de bine:

“O, oamenilor, e mare taină ţara aceasta, şi este scris de ea în Scripturi şi se numeşte ţara strălucirilor; se numeşte aşa pentru cuvântul Domnului, care se naşte în ea, pentru lucrarea Domnului, care a fost în eaîncă din anul 1921 când prima trâmbiţă apocaliptică s-a coborât din cer şi a sunat pe pământ şi a fost dată unui om sfânt, care a fost ales şi pregătit de Dumnezeu ca să-I fie trâmbiţă trezitoare pe pământ. A luat Domnul dintre preoţii bisericii un om cu numele de Iosif (Iosif Trifa, n.r.) şi l-a pus să cuvinteze cuvânt ceresc între oameni, şi şi-a adunat ucenici şi a lucrat lucrare de cer în ei, dar oamenii din biserică l-au omorât dându-l cezarului, că n-au crezut că el era ales de Dumnezeu. Şi a coborât alt înger din cer şi a sunat pe pământ, şi a dat trâmbiţa unui cioban ca să sune din ea pe pământ cuvintele lui Dumnezeu peste oameni (Petrache Lupu, n.r.). Şi au mai coborât încă trei îngeri la rând şi au sunat pe pământ, şi au dat trâmbiţa lor unui preot(Arsenie Boca, n.r.), şi încă altui preot(Ioan, Vladimireşti, n.r.), şi a mai dat una la o copilă din biserică (mh. Veronica, Vladimireşti, n.r.), şi au sunat şi aceştia din trâmbiţele lor ca să pregătească venirea sunetului trâmbiţei a şaptea, venirea Domnului s-o pregătească. Iar înainte de trâmbiţa a şaptea a coborât alt înger din cer şi a sunat pe pământ şi mi-a dat mie trâmbiţa şi am sunat din ea şi am fost trâmbiţa lui Dumnezeu, trâmbiţa a şasea, despre care scrie în Scripturi aşa: "Şi a trâmbiţat al şaselea înger, şi atunci s-a auzit un glas din cele patru capete ale jertfelnicului de aur, care este înaintea lui Dumnezeu; un glas din cortul ceresc, un glas din templul cerului ca să cheme pe oameni la pocăinţă, că vine Domnul ca să sune din trâmbiţa a şasea că timp nu mai este. Iar în zilele când va grăi al şaptelea înger, când va fi să trâmbiţeze al şaptelea înger, atunci săvârşită este toată taina lui Dumnezeu, şi timpul nu mai este". Amin, amin, amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 22 iunie 1997)

Din acest text rezultă că îngerul al şaselea nu şi-a mai făcut treaba, aşa cum fusese proorocit pentru el în Apocalipsă:

“Şi a trâmbiţat al şaselea înger. Şi am auzit un glas, din cele patru cornuri ale altarului de aur, care este înaintea lui Dumnezeu,
Zicând către îngerul al şaselea, cel ce avea trâmbiţa: Dezleagă pe cei patru îngeri care sunt legaţi la râul cel mare, Eufratul.
Şi au fost dezlegaţi cei patru îngeri, [...]”(Apoc. 9, 13-15)

Adică îngerul al şaselea, cel ce avea trâmbiţa, o avea dar n-o mai avea, că i-a dat-o Verginicăi. În loc să trâmbiţeze din trâmbiţă şi să dezlege pe cei patru îngeri ai mâniei care fuseseră legaţi la Eufrat, el a dat numai un semnal scurt şi apoi i-a dat Verginicăi misia ca să trâmbiţeze ea în locul lui, iar Verginica a trâmbiţat din trâmbiţă timp de 25 de ani. E drept că uneori Verginica îşi cam făcea de cap, căci a mai trâmbiţat şi din alte trâmbiţe străine, din care nu i se cădea ca să trâmbiţeze:

“... — Verginico, cine a trâmbiţat din trâmbiţă?
— Doamne, eu am trâmbiţat.
— Cu ce trâmbiţă ai trâmbiţat?
— Doamne, am trâmbiţat cu trâmbiţa bărbatului acesta, că a venit la mine şi mi-a dat să cânt. Eu n-am vrut să cânt,[...] şi a vrut să cânte el cu ea, şi trâmbiţa nu a cântat, şi mi-a dat mie să cânt cu ea. Eu nu vreau să cânt, dar,[...]Doamne, dacă eu am greşit că am trâmbiţat, să mă ierţi şi să nu mă pedepseşti.
— Verginico, să nu mai trâmbiţezi, să nu le mai faci voia, căci ei vor să vadă semne şi minuni prin tine [...]” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 12/25 decembrie 1964)