[mariamargareta]

193. Un fals grosolan colportat de tromboniştii pucioşi de la Noul Ierusalim (II)

Verginica anunţă oficial că după ea va urma Domnul, care va fi “a şaptea trâmbiţă”:


“Intră, Verginico, şi sună din trâmbiţă şi întocmeşte-ţi cartea cea pentru cetatea ta. Tu eşti dintre sfinţi, şi eşti cu sfinţii în sobor de sărbătoare pentru ziua când te-am aşezat de-a dreapta Mea întru cele cereşti. Intră, tată. Binecuvântată să-ţi fie intrarea ta cu cuvântul în casa ta şi în cetatea ta de unde Eu am venit şi te-am luat ca să fii în cer. Se încheie cartea mărturiilor pentru cetăţile poporului Meu şi al tău. Intră, tată, căci necredinţa lor nu este piedică pentru cuvântul Meu. Eu sunt Cel ce pot tot ce voiesc Eu. Amin.
– Doamne, am intrat şi sun, că Tu mi-ai fost cale de intrare. Amin. Facă-se voia Ta precum în cer, Doamne.
Amin, amin zic vouă: eu sunt trâmbiţa lui Dumnezeu, iar după această trâmbiţă sună Domnul, cea de a şaptea trâmbiţă. Amin, amin, amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 13 decembrie 1997)

Confirmarea “din cer” întârzie să apară, dar apare până la urmă: “Domnul” Pucioasei este Al Şaptelea Înger, adică “Trâmbiţa a Şaptea” care sună din ultima trâmbiţă:

– O, Verginico, aşa vom lucra, şi vom grăi despre sfinţi şi vom spune că sfinţenia din om este vederea care vede pe Dumnezeu din om şi în om. O, Verginico, e mare ziua de serbare a sfinţilor, că tu încununezi cu slava venirii Mele a doua oară de lângă Tatăl sărbătoarea cea mare a tuturor sfinţilor Mei, şi eşti purtată de sfinţi cu multă iubire, că ai fost trâmbiţa din care Eu am sunat mai înainte de venirea Mea, că Eu sunt cea de a şaptea trâmbiţă, şi aşa se cheamă venirea Mea, se cheamă trâmbiţarea celui de al şaptelea înger, şi am scos deasupra cartea Mea cu tine, că am putut să fac aceasta, după cum am proorocit în vremea Mea cu tine că voi împlini aşa. Şi iată, am împlinit prin cei mai mici, căci scris este în Scripturile cuvântului Meu cel de acum două mii de ani: "Mulţi din cei dintâi vor fi cei de pe urmă, şi cei de pe urmă vor fi cei dintâi". Amin. (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 22 iunie 2003)

Pucioşii au intrat fără să vrea într-o încurcătură istorică. Dorind să conexeze forţat inovaţia eretică “Domnul este al şaptelea înger” cu “poroorocia” Mihaelei, au fost nevoiţi s-o scoată din cartea de istorie a pucioşilor pe lelica Maria, cea care “trâmbiţase” şi ea ani buni, între 1982 şi 1994. Dar cum acest lucru nu se putea, au inventat o altă minciună: lelica Maria n-a fost “trâmbiţă”, ci o simplă “punte de trecere” între Verginica şi Mihaela. Adică, lelica Maria a fost ... maica nimeni, dar ce a rămas de la ea este tot... “Cuvântul lui Dumnezeu”.

Este această paradigmă pucioasă (“Domnul este Al Şaptelea Înger”) confirmată de Sfânta Scriptură?

Biblia nu vorbeşte despre cele şapte “trâmbiţe” ca despre nişte persoane vii, ci ca despre nişte obiecte inerte, purtate şi folosite de îngeri. Îngerii poartă trâmbiţele, deci al şaptelea înger pe care pucioşii îl identifică la modul metaforic şi butaforic ca “a şaptea trâmbiţă apocaliptică” nu poate fi Domnul! Altminteri Biblia n-ar fi vorbit în mod limpede despre şapte îngeri trâmbiţaşi, ci ar fi specificat concret că sunt numai şase, iar după ei vine al şaptelea trâmbiţaş, care este Domnul:

“Şi când Mielul a deschis pecetea a şaptea, s-a făcut tăcere în cer, ca la o jumătate de ceas. Şi am văzut pe cei şapte îngeri, care stau înaintea lui Dumnezeu şi li s-a dat lor şapte trâmbiţe. [...] Iar cei şapte îngeri, care aveau cele şapte trâmbiţe, s-au gătit ca să trâmbiţeze.” (Apoc. 8, 1-2,6)

“Şi a trâmbiţat întâiul înger, şi s-a pornit grindină şi foc amestecat cu sânge [...].”(Apoc. 8,7)

“A trâmbiţat, apoi, al doilea înger, şi ca un munte mare arzând în flăcări s-a prăbuşit în mare [...]” (Apoc. 8,8)

“Şi a trâmbiţat al treilea înger, şi a căzut din cer o stea uriaşă, [...]” (Apoc. 8, 10)

“ Şi a trâmbiţat al patrulea înger; şi a fost lovită a treia parte din soare, şi a treia parte din lună, şi a treia parte din stele, [...]” (Apoc. 8, 12)

“Şi a trâmbiţat al cincilea înger, şi am văzut o stea căzută din cer pe pământ şi i s-a dat cheia fântânii adâncului.” (Apoc. 9, 1)

“ Şi a trâmbiţat al şaselea înger. Şi am auzit un glas, [...]” (Apoc. 9, 13)

“ Şi a trâmbiţat al şaptelea înger şi s-au pornit, în cer, glasuri puternice [...]” (Apoc. 11, 15)

Textul Biblic identifică limpede personajele şi succesiunea lor. Mai întîi este Mielul (deci Domnul) care desface a şaptea pecete. După o jumătate de ceas apar şapte îngeri care “stau înaintea lui Dumnezeu”, deci în faţa Domnului. Este imposibil ca unul dintre îngerii care stau în faţa Domnului să fie în acelaşi timp “Însuşi Domnul” . Ei sunt nişte executanţi ai Domnului, căci de aceea se spune că “li s-a dat lor şapte trâmbiţe”. Dacă al şaptelea înger era Însuşi Domnul”, înseamnă că şi Lui i s-a dat o trâmbiţă ca să trâmbiţeze din ea. Cine I-a dat Lui trâmbiţă, cine L-a făcut pe Domnul un simplu executant? S-a ajuns la o aberaţie pucioasă pentru care nu se poate găsi niciun răspuns.

Identificarea celui de al şaptelea înger care sună din trâmbiţă cu “Însuşi Domnul” de către tromboniştii de la Pucioasa ar fi doar o gravă eroare teologică, dacă n-ar fi un fals meşteşugit şi interesat, care să justifice succesiunea de prooroci mincinoşi de la Pucioasa.