[mariamargareta]

194. Iubirea de Dumnezeu şi iubirea pentru Dumnezeu (III)

Pucioşii extind apoi conceptul de “iubire unidirecţională” , de la iubire la vindecare: nu este bună “vindecarea pentru om”, din care Dumnezeu nu câştigă nimic, ci e bună “vindecarea pentru Dumnezeu” , Apoi extind acest concept şi la milostenie. Nu mai este bună nici milostenia pentru om, prin care este miluit indirect Însuşi Dumnezeu, aşa cum învaţă Scriptura (“Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut” – v. Matei, 25, 40) ci este bună milostenia pentru Dumnezeu, milostenie care se aduce “în mod direct” lui Dumnezeu prin miluirea reprezentanţilor Lui de pe pământ, căci Dumnezeu este reprezentat astăzi pe pământ de către “copiii Lui cei mici, Fiii lui purtători de Cuvânt” (adică, liderii pucioşi de la Noul Ierusalim):

“I-aş da omului vindecare, dar i-aş da pentru Mine, nu pentru el. I-aş da ca să am şi Eu ceva în el pentru Mine. Omul aşteaptă vindecare pentru el. De ce să-i dau dacă nu i-o dau pentru Mine? De ce să-i dau dacă el nu ştie să-I dea lui Dumnezeu după ce Dumnezeu îi dă? Omul îi dă omului, şi apoi îşi zice: „Am făcut milostenie”. Aşa a învăţat omul să-I dea lui Dumnezeu; aşa ştie el că se dă lui Dumnezeu. Nimeni nu poate să-I dea ceva lui Dumnezeu dacă nu se dă el mai întâi cu totul aşa cum v-aţi dat voi Mie, copii care aveţi cu voi venirea Mea la voi. Iubirea pentru Mine îl face pe om să nu se mai oprească pentru sine nici un strop, ci numai pentru Dumnezeu şi la cererea lui Dumnezeu. Amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 06-05-2001)

Aşadar, modelul pucios de milostenie este acela în care creştinul se dă cu totul lui Dumnezeu, adică: îşi abandonează familia, serviciul, vinde partea lui de avere (casă, teren, maşină, căţel, purcel) şi apoi vine şi pune agoniseala la picioarele liderilor pucioşi, Fiii şi Proorocii Domnului de la Pucioasa. Aşadar, venirea la Dumnezeu a omului nu se mai face în folosul omului, ci “în folosul lui Dumnezeu”. Pentru aceasta, pucioşii au inventat sintagma “venirea pentru Dumnezeu” în locul celei clasice: “venirea la Dumnezeu”. Iar venirea pentru Dumnezeu şi urmarea lui Hristos împlineşte în sine iubirea pentru Dumnezeu:

“Mulţi ar voi să vină la Mine, dar pentru ei, nu pentru Mine, fiilor. La cererea Mea sunt prea puţini care ar da să vină, dar sunt mulţi care dau să vină la cererea lor, la dorinţa lor. Eu când i-am peţit pe apostoli, M-am dus Eu după ei, iar cei ce vin aşa, sunt cei mai iubiţi. De ce sunt cei mai iubiţi? Pentru că răspund chemării pe care le-o fac Eu pentru Mine ca să le dau slujbă în planul Meu cel de la Tatăl peste pământ. Fericit şi iubit şi prea iubit este cel ce Mă aude zicându-i: „Vino după Mine!”, şi el să vină, că de acela am Eu nevoie, şi aceasta este iubirea cea pentru Dumnezeu. Amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 06-05-2001)

Iubirea pentru Dumnezeu se împlineşte la Pucioasa numai atunci când liderii pucioşi (fiii lui “Dumnezeu”) îşi exercită cu zel prerogativele de dregători, ispravnici şi supraveghetori ageri peste “poporul” pucios. Poporul pucios trebuie strict dirijat şi pus la muncă aşa încât toate acareturile, zidurile şi zidirile de la Pucioasa să strălucească de frumuseţe şi de prospeţime şi de belşug, şi aşa să-L mărturisească ei pe Dumnezeul lor în faţa oamenilor din lume, care vor fi să se mire adânc de cele ce văd:

“O, fiilor, tăria Mea din om se vede dacă este numai atunci când ea se dovedeşte. O, fiilor care-Mi auziţi cuvântul peste Ierusalim şi peste pământ! V-am dat să zidiţi Ierusalimul. V-am dat să zidiţi un popor cu cele de la Mine. Mă uit mereu la această zidire. Tot atât de mult să vă uitaţi şi voi, căci o zidire trebuie mereu înnoită, mereu îngrijită, că altfel ea se strică, fiilor. O casă trebuie mereu întărită, curăţată, măturată, lustruită, spălată şi stropită cu miresme, ca să-i placă în ea stăpânului. Iubirea pentru Dumnezeu, ea este cea care aduce veşnicie peste toate. Împrospătaţi cu această mireasmă duhul şi trupul şi sufletul Ierusalimului Meu din jurul vostru, şi pe care Eu îl îngrijesc cu cuvântul vieţii veşnice.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 06-05-2001)

De acum înainte, numai pucioşii mai pot avea iubire pentru Dumnezeu, în timp ce “necredincioşii” rămân la stadiul depăşit în care doar au impresia că au iubire de Dumnezeu”, în realitate ei având doar iubire de sine:

“O, Ierusalime, să nu te saturi de Dumnezeu. Dau mereu să-i fac gust bun hranei pe care ţi-o dau spre fiinţă. Dau să-ţi fie drag s-o mănânci şi s-o doreşti şi s-o iei cu mulţumire, fiule poporul Meu. Tu eşti zidirea Mea de azi, şi cu tine lucrez la facerea omului. Amin. Şi nu uita că Mi-e dor să Mă mărturiseşti la cei din cer şi la cei de pe pământ Dumnezeul tău, Ierusalime. Numai tu ai de Dumnezeu pe Dumnezeul Cel adevărat. Iată, nu pot oamenii să aibă iubire pentru Mine şi nu pentru ei. Dar tu învaţă mereu această mare minune, această măreţie pe care o ai tu de la Mine pentru cei ce au iubire pentru Mine şi nu pentru ei. Şi dacă tu n-ai cunoscut până să fii al Meu iubirea de Dumnezeu, iată, Eu te-am învăţat ceea ce este mai mult. Te-am învăţat iubirea pentru Dumnezeu, poporul Meu, şi prin ea îmi eşti tu Mie popor. Amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 06-05-2001)

Aşadar, “iubirea pentru Dumnezeu” este ceva mai mult decât “iubirea de Dumnezeu”, este un salt calitativ atins numai de către creştinii de la Pucioasa, de la care la ei nu se mai poate trece înapoi.

Acum, după ce pregătirea ideologică a fost făcută, se poate trece la sentinţe, la maxime, la sintetizarea noii învăţături care aduce “facerea din nou a omului”, “naşterea din nou a lumii”. Acum se poate face clar distincţia între iubirea de Dumnezeu, şi iubirea pentru Dumnezeu. Iar iubirea pentru Dumnezeu o are numai acela care merge neabătut pe calea cea nouă deschisă de către pucioşi cu „Cuvântul” lor:

“Cine are iubire de Dumnezeu, se hrăneşte cu ea şi şi-o cântă şi şi-o vesteşte, dar cine are iubire pentru Dumnezeu, acela şi-o jertfeşte pentru Dumnezeu, la cererea lui Dumnezeu. Amin. Îţi dau mereu putere nouă, popor zidit de Dumnezeu, că Eu cu tine am început din nou facerea omului, naşterea din nou a lumii, facerea din nou a toate câte vor fi. Ridică-te mereu ca să poţi mereu, ca să mergi mereu, căci cel ce stă jos, acela nu merge, iar cel ce merge la cuvântul Meu, acela a învăţat iubirea pentru Dumnezeu. Amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 06-05-2001)

Liderii pucioşi sunt apoi căinaţi de către Dumnezeul lor pentru “slăbiciunea” lor şi pentru că nimeni nu le aduce şi lor o mângâiere cât de mică, ci toţi caută să-i stoarcă de puteri. Dar ei sunt cei care vor fi învăţătorii care vor învăţa poporul Legea cea Nouă, adică felul cum trebuie să-L iubească de acum încolo pe Dumnezeu: Poporul să iubească iubirea pentru Dumnezeu, iubindu-şi liderii, pe “copilaşii trudiţi şi zdrobiţi de griji de la Pucioasa”. Dar nu pentru ei să-i iubească, nici pentru sine, ci pentru Dumnezeu să-i iubească. Numai să-i iubească pe ei, pentru că pentru El îi iubeşte, dacă îi va iubi cu adevărat:

“O, copilaşi trudiţi şi zdrobiţi sub grijile Mele pe care vi le-am dat să le duceţi! Suflu acum, iar suflarea Mea peste voi vă dă haruri noi, şi mângâiere vă dă, că pe voi nimeni nu vă mângâie, şi cine nu ştie să caute la Mine, acela caută la voi, iar voi sunteţi plăpânzi de tot, şi de peste tot vi se storc puterile voastre. Eu însă vă dau puteri noi, că am nevoie de voi, fiilor copii. Mânuţele şi inimioarele voastre sunt scaunul pe care Eu îmi odihnesc tot ce am de lucrat pe pământ acum, odată cu venirea Mea la voi. Învăţaţi poporul care este cu voi să stea în hăinuţă sfântă şi să iubească iubirea cea pentru Mine. Şi dacă voieşte, să vă iubească şi pe voi, dar nu pentru voi şi nici pentru ei, ci numai pentru Mine. Amin, amin, amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 06-05-2001)

Cât de statornică a fost această nouă Lege a iubirii pentru Dumnezeu, prin iubirea “fiilor lui Dumnezeu” (liderii pucioşi)?