[ALEXANDRU ANASTASIU]

Este un sfătuitor care ne asigură întotdeauna că ne vrea binele. Ne stimulează plăcerile lumești și ale păcatelor, ale celor care se obțin prin muncă necinstită și înșelăciune. Printre altele ne prezintă răul sub chipul binelui. Chiar atunci când ne îndeamnă la bine, o face cu scopuri rele.
Vicleanul diavol jubilează numai atunci când înșeală pe cineva, când oamenii iau de bun și adevărat ceea ce este fals și minciună. Multora, suprafața faptei li se pare bună. Naivii se înduioșează. Face și bine, dar aranjează să iasă rău. Te îndeamnă să mănânci peste măsură ca să te îmbolnăvești, îți spune să bei ca să te îmbeți, îți ațâță drepturile ca să-ti pierzi măsura și să te răzbuni, îți șoptește la ureche ce spun alții despre tine pentru a-ti dezlănțui ura, te îmbie la logică pentru a-ti stimula încăpățânarea.
Ii place să convingă, când înșeală. Din gura lui argumentele curg în cascadă. Când se retrage, o face pentru a ne distrage atenția și a-si schimba tactica. Pe cel care trăiește în robia păcatelor, vrăjmașul diavol se silește să-i șteargă orice gând bun care l-ar aduce la pocăință. Cu uneltiri dinainte pregătite și cu prilejurile pe care le are, îl face să cadă în aceleași păcate sau în păcate mai mari.
Pe cei care își dau seama de viața păcătoasă pe care o trăiesc și vor s-o schimbe, demonul îi amăgește cu această armă: "Nu te îndrepta astăzi, ci lasă pe mâine spovedania. Ai să te spovedești în postul celălalt. Doar nu ai să mori astăzi". Nu lăsați pe mâine îndreptarea voastră, pentru că nu știți clipa când veți pleca din această lume.
Pe cei care sunt râvnitori, diavolul îi pune să facă nevoință peste măsură, aruncându-i în păcatul mândriei.
Celui bolnav, care suferă cu mulțumire boala lui, îi spune câte fapte bune ar fi putut face dacă ar fi fost sănătos și prin aceste cugete îl face pe creștin să-si piardă răbdarea și chiar să cârtească împotriva lui Dumnezeu, pentru boala sa.
Potrivnicul diavol șoptește la urechile copiilor să nu asculte de părinți și educatori, să nu învețe, să fugă de la scoală și de acasă, iar în cazul cel mai grav să se sinucidă (pentru a se răzbuna pe părinți). Vrăjmașul mântuirii noastre spune celor slabi în credință să meargă la vrăjitoare, descântătoare și ghicitoare. Acolo săvârșesc false minuni cu puterea lor diavolească (Ieșirea 7, 8, 9, 10). Necurații diavoli învață pe oameni să facă păcate împotriva firii: malahie, sodomie...
Diavolii pătrund în trupurile oamenilor, punând mai întâi stăpânire pe mintea, gândurile și imaginația lor. Prin păcatele de moarte săvârșite de om, mintea acestuia pierde darul Duhului Sfânt și nu se mai poate smeri și lupta cu diavolii. Oamenii fiind astfel fără apărare și lipsiți de ajutorul lui Dumnezeu, vor fi ușor învinși de diavoli. Sunt și situații în care, pentru păcatele părinților, diavolii se sălășluiesc în copii.
In afară de gândurile rele pe care le transmit omului demonii mai pot ataca partea senzorială și voința omului. Sfântul Nil Sinaitul ne spune: "Când demonul cel zavistic nu izbutește să pună în mișcare mintea omului, el acționează atunci asupra sângelui și a umorilor, pentru ca prin ele să aprindă atunci imaginația și s-o umple de închipuiri păcătoase".
Acționând asupra trupului, demonul răscolește în om senzualitatea, furia, mânia, mâhnirea, mândria și celelalte patimi. Acestea se pot vedea și din viața Sfintei Mucenițe Iustina, căreia necuratul duh, trimis de un mare vrăjitor, i-a dezlănțuit simțurile senzualității și voluptății. Dar demonul a fost alungat prin rugăciunea sfintei, cu Harul lui Dumnezeu.
Deci, diavolii ne insuflă diverse gânduri rele, pe care omul neduhovnicesc nu poate să le deosebească și le ia ca gânduri proprii. Acceptând gândurile rele, omul devine un promotor al voinței diavolești, care încetul cu încetul va pune stăpânire pe el. Astfel poate deveni omul inconștient, un slujitor al diavolilor. Iar acest lucru se întâmplă atât la oamenii simpli, cât și la cei cu funcții sociale sau politice.
Alteori, voința unui astfel de om este atât de puternic unită cu diavolii, încât nu mai ascultă de sfaturile duhovnicului. Demonii, în lupta pe care o duc împotriva creștinilor nu cunosc așezarea inimilor lor, nu le pot cunoaște gândurile. Dar ei le deduc, după cuvintele pe care le vorbim, după gesturile pe care le facem. (După cum mergem, după cum privim, după cum vorbim, demonii pot să cunoască starea noastră sufletească lăuntrică).
De asemenea, după cum primim gândurile păcătoase pe care ni le transmite, diavolul intuiește păcatele spre care noi suntem înclinați. Astfel, în timpul rugăciunii personale sau în timpul slujbelor bisericești, demonii caută să ne întunece mintea noastră cu gânduri necurate, potrivite cu înclinațiile noastre spre păcate, ne învață Evagrie monahul.
Sfântul Isidor Pelusiotul spune: "Diavolul nu știe care ne sunt gândurile noastre, pentru că acest lucru tine exclusiv de puterea lui Dumnezeu. însă el ne ghicește gândurile după gesturi și vorbe. Astfel, de exemplu, vede că cineva privește cu patimă la frumusețea cuiva. Profitând de înclinarea acestuia, de îndată îi transmite gânduri și imagini desfrânate".
Războiul diavolilor cu gândurile este mai cumplit decât războiul cu lucrurile. Pentru că războiul cu lucrurile are trebuință de timp, loc și iscusință. Ajutor împotriva acestor lupte netrupești ni s-a dat rugăciunea curată, din care pricină s-a rânduit să se facă neîncetat (1 Tesaloniceni 5,17). Rugăciunea ajutată de harul lui Dumnezeu întărește mintea pentru luptă, ca una ce poate să lupte fără trup.
In afară de aceasta, diavolii pot transmite energie păcătoasă omului (de desfrânare, mânie, beție, mândrie...). Dar își pot reface vigoarea pe seama energiei păcătoase a omului, energie eliminată de om în procesul desfătării vicioase. Sfântul Ioan Scărarul spune că diavolii nu se bucură de nimic mai mult, ca de putoarea (energia) desfrânării. Sfântul Ioan Damaschinul spune că îngerii "contemplă pe Dumnezeu, atât cât este posibil lor. Aceasta fiind hrana lor".
Demonii, pentru care contemplarea lui Dumnezeu în Duhul Sfânt nu este posibilă, pot căpăta energie unii de la alții, dar și energie păcătoasă, de la omul păcătos. Pentru aceasta, ei trebuie mai întâi să-l facă pe om asemenea lor, căpătând astfel acces în sufletul lui. Un om pătimaș și desfrânat este o sursă de energie păcătoasă importantă pentru duhurile necurate. Diavolii aprind în el patimile, care îi vor devora toate forțele vitale. în același timp, diavolii se hrănesc cu această energie a păcatelor.
In afară de aceasta, duhul necurat care stăpânește pe un om păcătos îi folosește trupul ca pe un instrument, pentru o mai mare realizare a patimii lui. (Exemple: artiștii de filme desfrânate, pornografice, cântăreții de muzică desfrânată și satanică, conducătorii și oamenii de cultură atei și eretici, [bioenergeticienii pentru medicina demonică]).
Iată, deci, încă o pricină pentru care diavolii se lipesc de omul păcătos din toate părțile. De remarcat este și faptul că diavolii pot înzestra pe oamenii păcătoși cu energie păcătoasă demonică deosebită, care le dă posibilitatea oamenilor supus voinței diavolești să trudească necontenit pe tărâmul înmulțirii păcatelor în lume. în virtutea esenței lor distructive, demonii, lipsiți de capacitatea de a crea, își nimicesc în cele din urmă propriii lor discipoli.
Darul Duhului Sfânt curățește și sfințește atât trupul, cât și sufletul omului, iar energia păcătoasă a diavolilor este distructivă și pentru trup și pentru suflet.

Un alt fel de hrană (energie) pentru demoni sunt jertfele. Iată ce spune Sfântul Vasile cel Mare: «Demonii, ca unii ce sunt căzuți pradă voluptății și patimilor, se desfătează și se hrănesc cu ofrande. în timp ce jertfele se ard în foc, sângele lor se transformă prin ardere în vapori și descompunându-se în felul acesta în particule fine, se prefac într-o stare ce corespunde esenței demonilor. Ei se hrănesc cu aceste emanații, desigur nu așa ca și cum le-ar mânca sau si-ar umple cu ele pântecele, ci asemenea unor animale (stridii și alte făpturi de acest fel), care primesc hrana cu întreaga lor ființă. Din aceasta pricină demonii devorează cu lăcomie gazele ce se produc în urma arderilor jertfelor și inhalează fumul aromatelor, ca substanțe pe care și le-au adaptat pentru hrană. Iată cum se explică cultul jertfirilor în fata statuilor idolilor, la popoarele păgâne».
Toți idolii la care se închină păgânii sunt înconjurați de diavoli, care își găsesc plăcerea în jertfele care se fac. Iată de ce toate sectele satanice aduc jertfe de animale și chiar umane demonilor la care se închină și slujesc. Când se aducea jertfă unui idol (demon), o parte din ea era destinată demonului. De aceea, cel care bea din paharul umplut pentru jertfele idolești, bea din paharul demonului (1 Cor. 10,21).
Pentru falsele minuni pe care le făceau demonii, oamenii le aduceau jertfe și le ofereau onoruri, măgulind astfel orgoliul satanei. Astfel de oameni sunt așa de uniți cu demonii, încât atunci când Dumnezeu săvârșea prin creștini o minune dumnezeiască, aceștia îi prigoneau si-i omorau.”

După cum vedem demonii pot da sau lua energie după planul lor distructiv. Cel mai evident este în psihoza maniaco-depresivă când omul posedat trece când în faza de manie, când are o forță uriașă (de exemplu a fost un caz care a aruncat o scrumieră cu picior, pe care de abia o clinteau doi oameni, de la un cap al culoarului la celălalt; alții rupeau lanțuri fără să se rănească etc.) la faza de depresie când nici să ia un pai de jos sau să clipească din ochi nu mai poate.
va urma cu:

Feluri de vrăjitorie

Hristos a înviat!