[mariamargareta]

194. Iubirea de Dumnezeu şi iubirea pentru Dumnezeu (VI)

Deşi data de 6 mai 2001 părea momentul de cotitură în care se instituia “prin lege” o nouă calitate a actului iubirii omului către Dumnezeu, lucrurile n-au stat deloc aşa. Sintagma “iubire pentru Dumnezeu”, artificială şi pompoasă, n-a avut o viaţă prea lungă. Este de-a dreptul spectaculoasă repunerea în valoare din punct de vedere semnatic a expresiei “iubirea de Dumnezeu”, la scurt timp după ce liderii pucioşi păreau că reuşiseră să o detroneze cu expresia echivalentă “iubirea pentru Dumnezeu”. La început mai timid, apoi din ce în ce mai debordant, ea reapare în textele pucioşilor, iar bogăţia de sensuri ale expresiei consacrate o copleşesc pe cea introdusă forţat pe data de 6 mai 2001.

Nici înainte de această dată nu lipsea această sintagmă din textele pucioşilor, ba dimpotrivă, ea se regăseşte din abundenţă. Ceea ce înseamnă că nu era câtuşi de puţin improprie, pentru a fi “detronată” cu atâta fanfaronadă filozofică de către liderii pucioşi cu o expresie absolut echivalentă.

Într-un “Cuvânt” adresat arhiereului Irineu în anul 1992, iubirea de Dumnezeu este aşezată la loc de cinste, alături de credinţă, la baza aşa-zisei ascensiuni către “botezul cel de foc” al monahului Irineu Pop în apele tulburi ale credinţei pucioase. În anii premergători momentului de cotitură politică din 1989, lelica Maria, înconjurată de câţiva adepţi, încă mai cutreiera ţara în căutare de noi adepţi. Ajunşi şi la mânăstirea Sinaia, aceşti creştini l-au impresionat pe tânărul Irineu nu numai prin înfăţişarea lor evlavioasă, ci şi de devoţiunea lor ieşită din comun. Efectul radical ce îl aveau mesajele lelicăi Maria asupra creştinilor care o urmau îndeaproape, considerând-o “surioara sfintei Virginia”, era inevitabil raportat la efectul mediocru al predicilor din biserica mânăstirii unde se nevoia pe atunci (mân. Sinaia) sau chiar din alte biserici. Spre deosebire de creştinii formalişti- ritualişti, şovăielnici, conservatori, din bisericile BOR, creştinii pucioşi (urmaşi ai Verginicăi şi adepţi în continuare ai lelicăi) erau gata de orice renunţare, oricât de inutilă ar fi fost, dârji până la sacrificiu şi dispuşi să se războiască în idei şi convingeri filozofice cu cerberii regimului comunist care declanşaseră de ani buni prigoana împotriva religiilor de tot felul. Erau gata să meargă şi la închisoare pentru “credinţă”, căci printre ei erau unii care mai trecuseră prin această experienţă. Rezistenţa lor subterană la “fiara roşie” comunistă şi “mesajele” lor apocaliptice nu puteau să nu-l impresioneze pe Irineu. Admiraţia lui Irineu pentru simplitatea preceptelor (aparent ortodoxe), bucuria de a se întâlni din când în când cu nişte “creştini adevăraţi” şi simpatia lui infantilă faţă de dârzenia acestor noi “ostaşi ai lui Hristos” a fost considerată de pucioşi ca suficientă pentru a şi-l anexa şi a-l însuşi, la momentul considerat de ei potrivit, ca propriul lor ierarh: episcop şi “patriarh al Bisericii Noul Ierusalim”. Este cunoscut că episcopul Irineu n-a participat la nici o investire formală în acest rang onorific, inventat peste noapte de către pucioşi (cu care ei l-au investit pe Irineu în mod gratuit, fără măcar să-l consulte) contestând în mod public însăşi apartenenţa sa la această biserică ocultă. Formularea folosită de pucioşi (pucioşii numesc acest eveniment “botezul cel cu foc al Duhului Sfânt”) arată că această investire nu a fost reală, însoţită de vreun un act solemn, formal şi vizibil, ci a avut loc doar în imaginaţia exaltată a liderilor lor. Pucioşii mai vorbesc în acest mesaj şi de un “al doilea botez” al lui Ioan-Irineu (primul fiind, evident, cel valid, primit în copilărie în biserica ortodoxă”). Probabil că acest “al doilea botez “ se referă fie la tunderea în monahism a tânărului Ioan Pop (14 octombrie 1978), fie la hirotonia sa ca ieromonah (14 octombrie 1980) fie, în sfârşit, la autentica sa hirotonie ca arhiereu al BOR (21 noiembrie 1990). Cert este că “iubirea de Dumnezeu” a fost un criteriu esenţial care l-a făcut pe Irineu să-L caute cu ardoare pe Dumnezeu nu numai unde El era, ci şi acolo unde doar părea să fie, lucru care i-a adus ulterior destule neajunsuri:

“Pace ţie, copil născut o dată, şi încă o dată şi, iarăşi, încă o dată, prin cuvântul care a venit cu Mine din cele cereşti prin această lucrare. Născut o dată prin ceea ce se numeşte botez după lege; şi încă o dată prin ceea ce este botezul care se naşte de la credinţa şi de la iubirea de Dumnezeu; şi, iarăşi, încă o dată, fiul Meu preaiubit, prin botezul cel cu foc al Duhului Sfânt, Care umple întregul Cel ce este Unul lucrător al Treimii Dumnezeieşti.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 16-07-1992)

“Iubirea de Dumnezeu” era unul dintre obiectivele primordiale de propovăduire ale pucioşilor, aşa cum li se pregătise în taină de către liderii lor:

“Iată, prin uşi nevăzute intru şi ies, şi lucrez prin voi. Pregătiţi-vă, fiilor, că veţi sta în faţa mulţimilor şi le veţi învăţa iubirea de Dumnezeu şi învierea trupului şi a sufletului.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 7-05-1995)

“Iubirea de Dumnezeu” trebuia să se trăiască intens, cu “tot focul inimii”:

“Iubeşte-Mă cu tot focul inimii tale, că bună este iubirea de Dumnezeu, şi va învăţa omul, va învăţa de la tine că numai Dumnezeu este adevărul, iar înţelepciunea omului este minciună, şi se va uita omul la minciuna lui şi va vedea că nu aşa trebuia să lucreze.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 3-06-1995)

Însăşi Maica Domnului este prezentată ca model al iubirii de Dumnezeu:

“Mama Mea Fecioară nu s-a dat prooroc, nu s-a mărit cu întâietate între oameni. Ea a fost umilă şi curată la fire şi la faptă, iar darul ei a fost iubirea de Dumnezeu.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 21-09-1995)

“Iubirea de Dumnezeu” este “bogăţia cea mai de preţ între bogăţii”:

“Aşa rămâne omul singur şi în duhul lui, prinzând curaj omenesc, pierzând frica de Dumnezeu şi iubirea de Dumnezeu, bogăţia cea mai de preţ între bogăţii.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 27-10-1995)

“Iubirea de Dumnezeu” aduce biruinţa cerului pe pământ:

“ Iubirea de Dumnezeu aduce biruinţa cerului pe pământ, dar să te am unealtă pe tine, copile Israele, că tu, fiule, ai cuvântul Meu, care-ţi este drum spre lumina care va veni cu Mine.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 8-1-1996)

Cei care propovăduiesc la Pucioasa nu numai “iubirea de Dumnezeu” , ci şi “înspăimântarea de Dumnezeu” sunt liderii pucioşi, “fiii grădinii Dumnezeului Pucios”. Iubirea nu poate veni singură, ci va trebui neapărat să fie precedată de “frica de Dumnezeu” (care, la pucioşi nu mai este “începutul înţelepciunii”, ci înţelepciunea însăşi, căci frica este ridicată la cote înalte, greu de suportat, vecine cu îngrozirea):

“Poporul Meu, îi aşez pe fiii grădinii Mele în numele Meu înaintea ta, ca să te înveţe de la Mine ce este uşurătatea şi ce este sfinţenia, căci cuvântul lor nu e al lor, ci este cuvântul Meu. Învaţă, poporul Meu scump, învaţă, tată, ce este înţelepciunea, că ea este frica de Dumnezeu, care merge pe drumul ei până la iubirea de Dumnezeu, până la iubire, fiule scump, poporule scump între neamurile pământului.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 28-8-1996)