196. Liderii pucioși și lupta intestină pentru putere (II)
Dezvăluirile scandaloase de pe internet privind escapadele amoroase ale lui Nicușor, care se întâlnea în taină, noaptea, cu diverse persoane de sex opus, i-au tulburat adânc pe mulți dintre adepții sinceri și devotați ai sectei, care s-au întrebat cum este posibil așa ceva. Ei nu înțelegeau nici altceva: cum ar putea cineva, care nu se află în Pucioasa, să obțină asemenea informații de scandal și să le susțină apoi cu atâta aplomb. Este o calomnie oneroasă, o răzbunare josnică, o făcătură penală! au exclamat ei. Cum să-l ponegrești în așa hal pe bietul om, doar pe bază de zvonuri? Cum să arunci de la distanță cu noroi în „proorocul Domnului”?
Cele afirmate pe bloguri despre Nicușor ar putea fi rodul fanteziei, dacă n-ar exista mai mulți martori care au văzut și au „ciripit”. Ei au aflat multe și au considerat că e mai bine să știe și alții ce au văzut ei decât să ascundă mortul în păpușoi. Culmea este că a existat cel puțin o situație când un martor i-a surprins pe cei doi amorezi (Mana și cu Nicușor) ascunși în holul de la intrarea din poarta „mânăstirii”, în miez de noapte, și a schimbat câteva fraze cu ei! Iar Mana își ținea fața în palme de rușine. Mai târziu, când martorul l-a acuzat în fața „Fraților” pe Nicușor de comportament neînfrânat, Nicușor i-a aruncat în față acuzația că minte! S-a schimbat Nicușor, nu mai este cum era, „mutulică”. Acum are și tupeu flăcăul, gura mare și limba slobodă, nu numai îndrăzneală!
La început a fost un singur martor la escapadele lui, apoi doi, apoi trei... Martorii erau puțini și vexați de cele constatate, dar și-au făcut curaj și au spus tărășenia, pe șoptite, și la alții. Încet, încet, toți (sau aproape toți) viețuitorii mănăstirii mixte de la Glodeni au aflat lucruri pe care n-ar fi voit și n-ar fi crezut să le afle vreodată.
Un creștin de la „mănăstire” îi spunea altuia: „Știi că Nicușor iese în fiecare noapte pe aici ca să se întâlnească cu Mana? Dar al doilea n-a vrut să creadă: „Nu se poate așa ceva!” Primul a insistat: „Vrei să te convingi? Pune un semn unde îți arăt eu!” Și au pus un semn, un muc de lumânare în colțul ușii. Dimineața, semnul era mișcat din locul lui, arătând că Nicușor trecuse pe unde n-ar fi trebuit să treacă.
Experiența cu mucul de lumânare s-a repetat și în a doua noapte, apoi în a treia. Apoi s-a mers mai departe cu urmărirea, pas cu pas, până ce au fost chiar văzuți. Nu o dată, ci de mai multe ori.
A mai curs ceva apă pe Dâmbovița de atunci. Faptul că Nicușor încă se mai întâlnește noaptea prin unghere cu Mana, sau faptul că bea pe furiș până la un litru de vin pe zi, tot n-au ajuns la urechile Mihaelei. Și chiar dacă vor ajunge, ea tot nu le poate verifica. Și chiar dacă le-ar verifica, tot nu le mai poate controla, așa că e de presupus că năzbâtiile acestea se vor mai întâmpla și pe mai departe. Nicușor își poate permite orice acum, căci Mihaela nu mai are ce-i face. Singura ei grijă a rămas să salveze aparențele. Pentru a nu-i scandaliza pe ceilalți „frați” peste măsura pe care ei o pot duce. Pentru a împinge cât mai departe o căruță care a început amarnic să scârțâie și să-i sară spițele de la roate.
La Pucioasa, puterea nu mai este acum apanajul celei alese, ci a celui chemat. „Aleasa Doamnă” a scăpat de mult frâiele sectei, pe care le ținea cândva singură, cu mână de fier. Cooptarea mincinoasă a lui Nicușor la „proorocie” s-a dovedit a fi o gravă greșeală a Mihaelei, căci în felul acesta l-a pierdut definitiv pe I.B. , care îi era un aliat mult mai iubitor, mai fidel și mai prețios. Dându-i lui Nicușor un deget de la mâna stângă, Mihaela s-a pomenit peste noapte că-i lipsește mâna dreaptă. Nicușor n-a „proorocit” nimic în viața lui, ci doar s-a mutat de la muțenie la oratorie, mimând că a trecut de la moarte la viață. Odată ajuns în fruntea bucatelor, el s-a grăbit să se dedulcească în ascuns și de alte roade ale „proorociei”, ceva mai puțin duhovnicești.
Mariajul celest al celor doi tromboniști pucioși s-a arătat numai la suprafață a fi sublim, dar pe dedesubt s-a dovedit a fi un fiasco. Dar cum orb pe orb nu pot să se călăuzească, se vor trage unul pe altul în groapa de gunoi a istoriei.
|