[mariamargareta]

194. Iubirea de Dumnezeu şi iubirea pentru Dumnezeu (IX)

Oamenii nu mai ştiu ce este iubirea de Dumnezeu. Vine “Cuvântul” de la Pucioasa ca să le vorbească celor aleşi (liderilor pucioşi), dar să audă şi cei chemaţi (vorba proverbului: "bate şeaua, ca să priceapă iapa") şi să-i înveţe pe ei şi să le arate că pentru ca să-L iubească trebuie să-I lucreze Lui:

“Fiilor unşi, nu ştie omul ce este iubirea de Dumnezeu, nu ştie nici creştinul care a venit la Mine ca să fie cu lucrarea Mea din vremea aceasta. Grăiesc vouă cuvintele Mele ca să le audă cei ce dau să-Mi fie sarcină pe drumul lucrării Mele cu voi. [...] Fiilor unşi în grădina Mea, învăţaţi lucrul mântuirii pe cei ce Mă iubesc lucrându-Mi Mie, şi pe cei ce vor să Mă iubească şi nu ştiu ce este iubirea de Dumnezeu.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 14-10-1998)

Singura biserică slujitoare prin iubire de Dumnezeu este Biserica Pucioşilor, autodenumită şi Biserica Noul Ierusalim de la Pucioasa (BNIP), biserică lucrătoare de la sfârşit, care vrea continuitate cu biserica de la început. Omul rău din biserica de la mijloc (BOR), care se va ridica împotriva acestei Biserici de pe urmă (BNIP) ce se jertfeşte pentru a arăta că adevărul de pe pământ se află numai la Pucioasa, va fi biruit:

“Iată început şi sfârşit, biserică lucrătoare prin iubire de Dumnezeu: cei de la început, cu cei de azi, şi vom prinde la mijloc pe vrăjmaşul bisericii Mele, că s-a vrut mai tare decât sfinţii Mei, mai mare decât biserica Mea cea slujitoare prin iubire, cea care s-a jertfit pentru adevărul Meu peste pământ. Am spus că se va ridica omul rău ca să răstoarne biserica Mea, dar îl biruim.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 27-10-1998)

Pucioşii desfiinţează cu aplomb iubirea de aproapele, înlocuind-o tot cu iubirea de Dumnezeu. Pentru ei iubirea de aproapele şi iubirea de Dumnezeu nu mai sunt porunci distincte (chiar dacă au fost declarate în Biblie că sunt asemănătoare în importanţă), ci ele se confundă într-una singură. Apoi sintetizează totul într-o erezie: Aproapele pucioşilor nu mai este omul, ci este Dumnezeu, căci pucioşii declară în mod explicit că singurul care le este aproape este Dumnezeu, iar implicit, că toţi ceilalţi le sunt departe cu iubirea şi cu simţirea, şi deci ei nu-i mai au la inimă, adică îi consideră duşmani. Viziunea clasică despre iubirea aproapelui (atunci când aproapele e un simplu om), este pentru pucioşi o minciună, căci în viziunea lor ea se confundă (în sensul că se identifică) cu iubirea de sine:

“Iată, vin din cer Învăţător ca să-l fac pe om să creadă în venirea Mea şi să Mă cunoască venind, căci vin pentru cei ce cred, iar cei ce cred sunt râuri de apă vie şi se fac venire a Mea peste cei ce-L caută pe Dumnezeu, hrănindu-se în taină cu iubirea de Dumnezeu. Iubirea îl hrăneşte pe om, precum şi ura. Omul care-L iubeşte pe Dumnezeu, acela cunoaşte iubirea de Dumnezeu [...] Omule, păcatul […] te ţine rob şi te hrăneşte cu iubirea lui ca să nu mai afli ce este iubirea, dar tu scutură-te şi adu-ţi aminte de porunca Mea, că aşa ţi-am spus: "Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi". Eu sunt aproapele tău. Vin să-ţi fiu aproape şi să te hrănesc, şi te învăţ să mănânci şi să fii din cer, precum ai fost la început. E minciună iubirea ta, omule. Iubirea de tine te-a făcut fiu rătăcit de Tatăl tău. Iubirea ta trebuie să fie iubire de Dumnezeu, că aşa ai fost creat la început, dar Eu te strig: vino spre început! Amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 6-02-1999)

În viziunea pucioasă, toţi oamenii care nu cunosc şi nu aplică ideologia exclusivistă şi eretică de la Pucioasa (“Tot binele pentru Dumnezeu, niciun bine pentru om!”) nu mai sunt capabili de nici o virtute (curăţenie, feciorie, credinţă în Dumnezeu, sfinţenie, iubire de Dumnezeu, adevăr, pace, conştiinţă curată, etc., etc.) şi de aceea îi dau dureri (de cap ?) “Dumnezeului” de la Pucioasa:

“Mă doare de aceştia, căci omul nu ştie ce este iubirea de Dumnezeu şi urmarea Lui. Oamenii fac aceasta pentru binele lor, nu pentru binele Meu, iar cine face aşa, acela nu ştie să caute calea Mea, şi s-o afle apoi. [...] Şi iarăşi zic: omul nu ştie ce înseamnă curăţenie, nu ştie ce înseamnă feciorie, nu ştie ce înseamnă credinţă în Dumnezeu, nu ştie ce înseamnă sfinţenie şi iubire de Dumnezeu şi adevăr şi pace şi conştiinţă curată, ca să le lucreze şi să le aibă pe acestea.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 28-02-1999)

Noul Testament promovează explicit doar două porunci, care odată împlinite devin virtuţi: iubirea de Dumnezeu şi iubirea de aproapele, lăsând să se înţeleagă că toate celelalte virtuţi (inclusiv semerenia) derivă sine qua non din împlinirea acestora două. Pucioşii formulează însă un precept eretic prin care postulează că smerenia e mult mai de preţ decât iubirea de Dumnezeu. Motivaţia lor la acest precept este sterilă, deoarece nu este legată prin nimic de iubirea de Dumnezeu, ci de alte virtuţi derivate (cumpătarea, mulţumirea, umilinţa). Pe de altă parte, se lasă să se înţeleagă că aceste virtuţi derivate nu pot decurge din iubirea de Dumnezeu , ci numai din smerenie:

“Smerenia înalţă pe om deasupra trupului său mai mult decât iubirea de Dumnezeu, căci cel smerit este cumpătat şi înţelept şi mulţumit prin smerenie, şi unul ca acela nu cade din har, căci este umilit, iar cel umilit se înalţă de pe pământ spre cer.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 28-03-1999)

Totuşi, explicit vorbind, pucioşii declară adesea că iubirea de semeni nu este desfiinţată, asociind-o teoretic cu iubirea de Dumnezeu (deşi, aşa cum este pusă în practică, ideologia lor exclusivistă dezminte la modul vizibil această declaraţie):

“Dacă omului îi vine în faţă faptă de neiubire de Dumnezeu şi de semenii lui Dumnezeu, faptă de furt, faptă de desfrânare, faptă de minciună, faptă de ucidere, faptă de lăcomie, faptă fără porunca Mea cea din lege, atunci omul este învăţat de însăşi clipa faptei ce are de făcut, după porunca Mea şi nu după fapta care-i vine în faţă, şi fericit va fi acela în faptele sale şi se va păzi fără pată din partea lumii.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 4-04-1999)

Pucioşii, atunci când elogiază virtutea pocăinţei, ajung repede la aforismul sentenţios că iubirea de Dumnezeu este consecutivă pocăinţei:

“Omul se scoală greu spre pocăinţă şi spre iubire de Dumnezeu, căci cel ce nu se scoală când Eu zic „Astăzi!”, acela nu se scoală nici mâine, căci omul este mincinos când îşi zice „Mâine”, şi intră sub judecata cuvântului Meu, care a spus „Astăzi!” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 22-07-1999)

Alteori însă, ordinea lor se inversează:

“Învăţaţi de la ea iubirea de Dumnezeu şi răbdarea şi pocăinţa şi nădejdea şi credinţa, fiilor.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 29-03-2004)

Contradicţia de idei devine şi mai pregnantă, aproape programatică, într-un text elaborat de pucioşi peste alţi cinci ani. Aici se spune clar că nu pocăinţa este înaintea iubirii de Dumnezeu, ci invers:

“O, Maria Egipteanca a fost plină de iubire cu firea ei cea omenească şi a putut apoi să-Mi dea Mie cu ardoare şi cu lepădare de sine iubirea ei, căci s-a înţelepţit apoi prin iubire de Dumnezeu, nu prin luptă pentru pocăinţă mai întîi, şi apoi s-a sfinţit prin nevoinţă şi prin părere de rău şi prin ură asupra păcatului, […]” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 5-04-2009)

Pucioşii apreciază corect că virtutea fundamentală a iubirii de Dumnezeu “se probează prin fapte” (dar o echivalează în mod eronat cu o listă de virtuţi derivate, precum postul, rugăciunea, umilinţa şi pocăinţa, deoarece aceste virtuţi se pot practica şi din alte motive, fără nicio iubire de Dumnezeu):
“Credinţa în cuvântul Meu se arată prin fapta ei; iubirea de Dumnezeu, la fel, fiilor.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 5-09-1999)
“Vindecarea trupurilor se face prin iubire de Dumnezeu, adică prin post, prin rugăciune, prin umilinţă şi prin pocăinţă, căci trupul, cum îl învăţaţi, aşa vă cere. Nu vă temeţi de post. Temeţi-vă de mâncare, şi mâncaţi cu umilinţă, căci voi sunteţi creştini. “ (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 21-11-1999)