Citat:
În prealabil postat de Danut7
Părtașul latinilor, Vissarion, reluă tema sa favorită, străduindu-se a dovedi că expresiile aflate în lucrările Părinților Greci, cum ar fi prin Fiul, sunt identice cu latinescul de la Fiul, adică Fiul este cauza purcederii Duhului Sfânt deopotrivă cu Tatăl, deși latinii înșiși, cum am văzut mai sus, nu priveau aceste expresii ca identice.
|
Pe vremea aceea, cam tot sinodul era..."partasul latinilor".
In general nu se afirma ca cele doua expresii "prin" & "si" ar fi identice. Ideea e ca nu pareau a se exclude, ba mai mult, pot fi armonizate, fiind considerate COMPLEMENTARE.
Normal ca latinii nu considerau respectivele expresii IDENTICE, caci nici nu sunt, dar COMPLEMENTARE ar putea fi, si in orice caz, nu erau considerate ca se exclud reciproc.
Cam asta parea ideea.
Bun, acum din perspectiva initiala a delegatiei bizantine, am putea intelege ca mergand la un sinod, pe care il considerau ecumenic, se gandeau ca intr-un asemenea sinod vor putea sa dezbata invatatura despre Duhul sfant, si, daca apusenii ar fi fost gasiti ca greseau, intr-un asmenea sinod trebuia sa se gaseasca si argumente serioase care sa sustina invatatura adevarata si sa o condamne pe cea gresita.
Poate ca Marcu a inteles bine invatatura apusenilor, dar daca nu a fost de acord cu ea, trebuia sa incerce IN SINOD sa explice si latinilor greselile pe care el le considera ca se departeaza de scrierile Parintilor sau a sinoadelor anterioare. Si apoi, inainte de a-i convinge pe latini, trebuia sa convinga pe membrii delegatiei rasaritene, si in principal pe reprezentantii patriarhiilor din rasarit.
Acum, povestea sinodului este lunga si intortochiata, cu "explicatii" uneori contradictorii, insa daca se incearca cercetarea mai multor expuneri pe aceasta tema, poate se va intelege cate ceva din atmosfera lucrarilor sinodului.
Insa, pe de alta parte, as aminti faptul ca, deja inainte de inceperea sinodului de la Ferrara-Florenta, temele de dezbatere au fost stabilite de delegatiile rasaritene si apusene, ba chiar se intrezarea si faptul ca rasaritenii sunt de acord cu invatatura apuseana. Probabil ca (spun unii) cei care aveau pareri diferite nu ar fi fost propusi de imparat sa participe la un asemenea sinod...