De obicei m-am înțeles relativ bine cu toate trei categoriile de necredincioși prezentate de dumneavoastră. Și cu alte categorii.

Este drept că ei pot să fie robiți de unele patimi, să aibe principii de viață complet diferite de ale tale sau chiar să nu creadă sau să îl fi părăsit pe Dumnezeu.

Dar poate tocmai de aceea prezența ta în mijlocul lor este mai necesară.

Aș recomanda celor care sunt mai noi în credință, pentru că pot fi lesne influențabili, să evite multele relații cu necredincioșii. Dar prezența în mijlocul necredincioșilor a celor care sunt mai de demult credincioși, este de neaparată trebuință. Dacă noi ne ascundem sau îi ignorăm unde se va ajunge? "Răul înfloreşte când oamenii buni nu fac nimic"

Cred că nici contrazicerile nici ignorarea unor asemenea oameni nu sunt cele mai bune abordări. Nu îi pot ignora pentru că nici Domnul Iisus nu i-a ignorat. Ori, El este modelul nostru de viață, nu? Dimpotrivă, a fost în mijlocul lor în repetate rânduri și a discutat cu ei, le-a transmis un mesaj prin viața Lui și prin cuvintele Lui.

Desigur că pot fi rănit fiind în mijlocul lor, dar eu aș întreba: și ce dacă? Oare nu aceasta este menirea noastră în această lume?

Contrazicerile cu ei de asemenea, în general, nu dau roade. Dar și pentru că noi, uneori, dintr-odată le servim una fierbinte: „ dacă mai joci la ruletă o să mergi în iad”. Sau ceva asemănător.

Chiar dacă prezentăm principii creștine prietenilor noștri necredincioși, cred că o strategie a pașilor mici ar prinde mult mai bine.

Închei „predica” cu îndemnul: Nu-l părăsi pe prietenul tău necredincios! El la Sfânta Biserică nu merge, Sfânta Scriptură nu o citește, poate singura lui șansă de a-L vedea pe Dumnezeu este viața ta.