Citat:
În prealabil postat de penticostalulmantuit
Ideea principală era că, dacă putem să ne păstrăm prietenii necredincioși, este foarte benefic pentru ei.
|
De aceeasi parere, insa acel bine despre care vorbesti, este in primul rand pt.mine.
Necredinta lor imi pune mie deseori la incercare rabdarea, dandu-mi posibilitatea de a ma vedea asa cum sunt, de fapt. Uneori nu numai rabdarea, ci si de tarie este vorba - atunci cand, cu cele mai bune intentii, fac cinste in zi de post.
Alteori, incercand sa abordez intr-un fel anume o situatie, descopar noi sensuri.
Una peste alta, in primul rand eu am de castigat.
Si ar mai fi ceva, deloc de neglijat : rautatile lor, gratuite sau nu, mai mici sau mai mari uneori, ne curata sufletul de multe pacate.
Sf.Ioan Scararul, vorbind despre mantuirea prin aproapele meu:
"Pentru a smeri chiar și pe cei ce nu ar voi să facă lucrul acesta, Dumnezeu a rânduit ca aproapele să ne cunoască rănile chiar mai bine decât noi înșine; de aceea e de trebuință să mulțumim lui Dumnezeu și aproapelui iar nu nouă înșine, pentru că ne-am însănătoșit."
As mai avea de adaugat doar o vorba:cunostinte sunt multe, dar prieteni din ce in ce mai putini.