[mariamargareta]

194. Iubirea de Dumnezeu şi iubirea pentru Dumnezeu (XI)

După nici 5 luni “iubirea de Dumnezeu” îşi face din nou loc, timid, printre scrierile pucioşilor:

“Dacă am văzut că omul nu găseşte iubirea de Dumnezeu, am venit şi M-am făcut Om şi i-am arătat omului crucea, iubirea de Dumnezeu, blândeţea şi smerenia inimii în care iubeşte Dumnezeu. Amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 27-09-2001)

Treptat, referirile la “iubirea de Dumnezeu” capătă tot mai multă forţă. Pucioşii declamă că frica de Dumnezeu poate proveni şi din iubirea de Dumnezeu, caz în care ea îl leagă pe om de Dumnezeu, şi invers:

“Temerea de Dumnezeu, când ea nu vine din iubirea de Dumnezeu, atunci ea îl ascunde pe om de Mine, iar când iubirea de Dumnezeu este izvorul ei, atunci ea este cea care nu-l desparte pe om de Dumnezeu, şi pe Dumnezeu de om. Amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 25-08-2002)

Odată cârmită înapoi de unde plecase, ideologia zglobie a pucioşilor despre “iubirea de Dumnezeu” încep să se afişeze cu tot mai mult curaj. Tot mai multe “definiţii” despre ea sunt lansate prin “mesajele” pucioşeşti. Spre exemplu, duhul care se pretinde a fi “Ioan Botezătorul” identifică pur şi simplu oul cu găina, adică la el “iubirea de Dumnezeu” este tot una cu “ascultarea de Dumnezeu”. În schimb, e în stare să facă distincţia dintre credinţă şi credincioşie:

“Iubirea de Dumnezeu este chiar ascultarea de Dumnezeu, căci cel ce iubeşte face în dragul celui iubit, şi aceasta este iubirea. Iubirea de Dumnezeu este iubirea. Spun această taină mare şi atât de mare ca să vadă omul că nu-l iubeşte pe aproapele său. Nici eu n-am putut să-i iubesc pe cei ce se pocăiau spre iertarea păcatelor şi spre botezul cu apă la Iordan [...] O, fii ai oamenilor, strig prin cartea Cuvântului lui Dumnezeu, strig la voi: pocăiţi-vă! Vă trebuie iubire de Dumnezeu şi credinţă în El, credinţă cu credincioşie şi nu oricum credinţă, şi vă trebuie rugăciune plină de cuminţenie şi care să nu ceară pentru voi, ci pentru Domnul în voi.[...] ! Şi vă spun să iubiţi pe Dumnezeu cu toată fiinţa Lui din voi, şi pe aproapele vostru ca pe voi înşivă după ce îl veţi iubi pe Dumnezeu iubindu-vă aşa şi pe voi înşivă; aşa, şi nu fără iubirea de Dumnezeu în voi. [...]! Şi vă spun să iubiţi pe Dumnezeu cu toată fiinţa Lui din voi, şi pe aproapele vostru ca pe voi înşivă după ce îl veţi iubi pe Dumnezeu iubindu-vă aşa şi pe voi înşivă; aşa, şi nu fără iubirea de Dumnezeu în voi. [...] Nu aşa se făcea botezul pe vremea mea, pe vremea apostolilor ucenici ai Domnului, ci se boteza toată casa, de la tată până la prunc, cu botezul pocăinţei prin propovăduire, şi de la ea, prin credinţă, şi apoi prin iubire de Dumnezeu şi de aproapele, până ce praznicul Bobotezei se încununa cu coborârea limbilor Duhului Sfânt peste cei botezaţi şi curăţiţi de păcat prin pocăinţa de faptele lor rele.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 25-01-2003)

Poporul pucios (Noul Israel) este pândit de păcatul bârfei, care aduce cu el neiubirea de Dumnezeu. Bârfa despre fiii copii de la Pucioasa (adică, liderii pucioşi) va trebui să dispară definitiv din popor, şi să fie înlocuită cu credinţă în ei (adică să aibă “iubire de Dumnezeul din ei”, ca să prindă ei puteri şi să poată face minuni mai presus de fire), cu tot ajutorul, ascultarea şi iubirea de cer:

“Păcatul bârfei este bucuria celor ce sunt ai lumii, ai slavei deşarte, iar aceia n-au ochi să vadă frumosul din voi şi de pe feţele voastre şi de pe limba voastră, că aceia sunt orbiţi de dorirea de sine, de neascultarea de a nu iubi lumea şi duhul ei, şi de neiubirea de Dumnezeu, fiilor copii. [...] fiilor copii. Folosiţi puterea credinţei, că a venit această vreme, fiindcă e vreme grea pe pământ, şi trebuie atâta iubire de Dumnezeu în Israel cât să poată cuprinde în ea puterea minunilor cele mai presus de fire, ca să pot Eu pentru voi de pe pământ ca şi din cer, fiilor din porţi. Să fiţi ajutaţi de tot poporul cel ascultător şi cel iubitor de cer. Să lucraţi cu sfat mare şi minunat, cum şi în cer se lucrează.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 25-01-2003)

Slava lui Dumnezeu pe pământ nu se va mai vedea aşa cum este scris în Scripturi, la a doua venire a Domnului întru slavă, ci se vede încă de pe acum la poporul pucios. Acesta, prin multă iubire de “Dumnezeul” pucios, ajunge să fie, să ştie, să poată şi să asculte de El:

“O, fă-te tu slavă a lui Dumnezeu pe pământ, slavă mare, că se uită cerul la tine să ia bucuria duhului tău întru Duhul Meu şi să mănânce sfinţii hrană de Duh Sfânt de la masa ta cu Mine, de la masa Mea cu tine, poporul Meu. Vezi tu cât de dulce te învăţ Eu? Te învăţ să fii, te învăţ să ştii, te învăţ să poţi prin multă, multă iubire de Dumnezeu, Ierusalime, şi apoi Eu Mă uit cu dor la tine ca să văd cum Mă asculţi. Amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 12-02-2003)

“Cuvântul” Pucios este cuvântul facerii din nou a lumii, care aduce viaţa veşnică cu iubire de Dumnezeu pentru om ( şi nu cu iubire pentru Dumnezeu de om):

“O, Ierusalime de acum, îmi deşert în tine cu multul cuvântul facerii din nou a lumii, viaţa veşnică, viaţa cea cu iubire de Dumnezeu în ea pentru om.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 20-04-2003)

Şi sfinţii împăraţi Constantin şi Elena au avut iubire de Dumnezeu în ei:
“Toţi sfinţii slăvesc ziua de serbare a împăraţilor Constantin şi Elena, fiul şi cu mama lui, împăraţi cu iubire de Dumnezeu în ei […]” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 3-06-2003)