[cristiboss56]

In afara de caracterul ei specific de cerere , ca sa-i spun astfel , ea este si trebuie sa fie o meditatie asupra lui Dumnezeu , o adoratie pana la urma , caci astfel ea , rugaciunea , devine contemplatie . Imi aduc acum aminte de o scurta istorioara : Un taran batran statea singur intr-un colt dintr-o biserica . Intrebat ce asteapta , a raspuns :" Il privesc si ma priveste ". Imi vin in minte cateva cuvinte citite candva intr o carte care faceau referire la rugaciune si care accentuau ca rugaciunea este in intregime o expresie personala si spontana a comportamentului fata de spirit . Rugaciunea ar trebui sa fie comuniunea fiilor fata de Tatal lor spiritual si expresia fraternitatii pana la urma . Rugaciunea este respiratia sufletului si ar trebui sa ne indemne sa perseveram in tentativele noastre pentru a cunoaste mai bine vointa Tatalui . Interpretand indemnul Apostolului Pavel : " Rugati-va neincetat " , intreaga viata a noastra , a crestinului , poate fi considerata ca o neintrerupta si mare rugaciune , si nu rugaciunea rostita in anumite momente ale zilei , ci rugaciunea ca stare de contemplare permanenta a Dumnezeirii .