Citat:
mariamargareta
196. Liderii pucioși și lupta intestină pentru putere (I)
(......)
196. Liderii pucioși și lupta intestină pentru putere (II)
(......)
|
Răspuns:
Pari că l-ai plânge pe Iliuță Bunea care a dat bir cu fugiții întorcându-se în gLume ca să-l bârfești înfiorător pe Nicușor care a judecat drept: că un Ispiscariotean nu se poate întoarce la păstorit, cu tupeu, dacă nu se pocăiește plângând cu amar ca și Petru. Căci cel ce s-a lepădat de Cuvântul lui Dumnezeu e un dezertor și nu se cade să ocupe locul unui drept, că și apostolul Petru sau Pavel până nu s-au pocăit plângând cu amar și regretând din tot sufletul lepădarea de Hristos sau participarea la prigoana împotriva creștinilor, nu au fost reprimiți și abea Domnul i-a reprimit cunoscându-le în Adevăr inima frântă și abea apoi i-a reinvestit ca păstori ai creștinătății. Nu e vorba de a vedea cineva lacrimi mari sau multe sau amare sau să trebuiască să audă plânset amar și lung și înfiorător ca să creadă că s-au pocăit ci știe Domnul inima omului și momentul când aceasta îi este Lui dăruită cu credincioșie, întreagă, ca să ierte și să tămăduiască ranele cele rele. Deci Nicușor a judecat bine și drept că nu e suficient să vrei să te reîntorci pe poziții și gata, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, așa cum ar vrea să se reântoarcă neoprotestanții sau catolicii la ortodoxie, făcând uitate fără jenă toate relele fără pic de pocăință, fără pic de regret ci însinuând că ei chiar au avut și au și acuma dreptate. Deci întâi îți ceri iertare tuturor pe care i-ai ispitit atât de cutremurător exact ca lucifer și apoi lui Dumnezeu. Dar nădăjduind în iertarea Domnului căci sigur iartă Dumnezeu chiar în clipa în care te vede pe drum că te întorci cu adevărat, căci Bun e Domnul și nu vrea jertfe multe și mari ci duh tainic de umilință și iubire sinceră și sfântă; Nu vrea moartea păcătosului sau răzbunare pe păcătos ci să se întoarcă la Viață și la misiunea Lui Cerească de lepădare a păcatelor și patimilor purtându-și cu răbdare Crucea.
Apoi bârfești despre Nicușor insinuând ca fiind: afemeiat, jucător pe calculator sau bețiv.
Asta-i bună, și aduci ca argumente că a fost surprinsă o anume Mana cu fața în palme... Dar dacă ea își spunea durerile și problemele și își ascundea lacrimile când a fost surprinsă? Oare nu se întâlnea Domnul Hristos, noaptea cu oricine Îl căuta? Nu veneau la El și lângă El desfrânate și păcătoase sau farisei cum a fost Nicodim? Nu tot așa scoseseră bârfe și iudeii și fariseii că este prietenul desfrânatelor și păcătoșilor? Dar ăsta e cel mai tare exemplu, elocvent: se întâlneau intr-un hol într-o poartă unde putea da peste ei oamenii și iată ei persistau în a se întîlnii mereu în același loc spre a fi mereu surprinși noapte de noapte. Așa procedezi dacă ai ceva de ascuns? Asta e cea mai clară dovadă a nevinovăției, iar că vezi pe cineva cu fața în palme e semn că se rușinează de lacrimile proprii, că doar nu au fost surprinși goi umblând pe holul din poartă.
Apoi vorbești de câte o sticlă de vin... De unde ști dumneata că acel vin nu trebuie testat? Spui că a băut cîte o sticlă... Păi dintr-un litru de vin nu te poți îmbăta și dacă-l bei pe tot odată, căci vinul mănăstiresc e bun și nu e amestecat cu alcool, și e culmea să acuzi pe cineva că fură din vin, păi preoții nu se împărtășesc în altar la fiecare liturghie? Dar important pentru tine era să-l scoți hoț, bețiv și jucător... adică exact așa cum te scoteau securiștii când voiau să te compromită.
Probele sunt derizorii, o fată cu fața în palme, o sticlă sau două lipsă de vin și un joc pe calculator... de unde știi că nu a făcut-o intenționat ca să testeze vigilența dar și caracterul poporului, ca să se vadă poporul pe el însuși cum dă apă la moară bârfelor și răutăților.
Deci încercarea de a-l compromite pe Nicușor pe net folosindu-te de I.B. și de bârfe cu probe derizorii e fără valoare căci îmi pare că a procedat perfect corect, drept, întrucât s-a întâlnit mereu în același loc cu Mana, sub poartă ca să poată să-l vadă oricetrecător, din întâmplare; o sticlă două de vin nu te îmbată, iar un joc-două pe PC te mai relaxează că nu suntem la pușcărie.
În rest, pe baza asta ai tot bârfit și mințit că e de la oameni și e ticluit și că e născocit și că se șantajează ei între ei, și că e luptă pentru duhul minciunii măririi de sine pentru supremație și întietate, duh satanicesc, și că ai auzit că a zis că mai bine-l omora pe I.B., adică îl scoți și un posibil criminal ce apoi își asuma pușcăria, deci nu fugea de răspundere, și de aici rezultă că I.B. fusese amăgit de satana în așa măsură încât dreptul Nicușor a reacționat până acolo, exact ca Ilie Tesviteanul cu proorocii lui Izabela, deci se pare că acel I.B. căzuse rău de tot.
Deci eu cred că defapt cineva, nenia și tanti grijania, simte că-și pierde supremația din gLume și nu cred că pucioșii sunt aceia fiindcă ei n-au nici o supremație în gLume. Deci iar ai bârfit și insinuat fără rușine că e de la oameni sau de la draci, cu probe derizorii și amestecând totul cu minciuni din abundență, cu concluzii pentru fraieri, gândind voi, cele două savante în locul oamenilor... că iată demascați voi... păi ce demascați? Nu vă dați seama că sunteți călare pe mătură ori pe camilă? Chiar nu vă dați seama cine vă folosește împotriva lui Dumnezeu? Căci fărăndoiala e Cuvântul lui Dumnezeu ce se dăruiește prin proorocii de la Pucioasa. Oricum bine că v-ați dat cu savanții papanții, crezându-vă aristocrate... așa ca în filmul pisicile aristocrate... doar că voi două lingvistele sunteți în tabără la Cruela-Manuela. Păi să fiți sănătoase și ceva mai serioase că așa, cu povești vânătorești în stil Munhausen sau Pinochio cu nasul cât prăjina, nu faceți decât să vă calificați pentru mari gazetare la revistele de cancanuri de acolo de la subsol, adică acolo de unde se scot bârfele pe bandă rulantă... zicând că nu voi le scoateți ci că rezultă din texte.
Deci : „Hă!, Hă!”. Și chiar m-ați convins complet că sunteți complet analfabetebete și de renume mondial și că ați depășit-o și pe Elena savanta de renume mondial... aia împușcata sărmana... că și aia era mai deșteaptă căci cerea cu insistență DOVADA, DOVADA, dar voi nu mai aveți nevoie de dovezi ci vă sunt suficiente bârfele emise la radio șanț... iar prin șanț curge canalul... firește... canalul News TWc.