Citat:
În prealabil postat de Mihnea Dragomir
Mă tem că sunteți în eroare. Convertirea înseamnă hotărârea de a nu mai păcătui. Deloc, nu de a păcătui mai puțin. Așa ne prezentăm la spovadă. Dintre precondițiile unei bune spovezi, căința este esențială, iar căință înseamnă nu numai regret pentru păcatele făcute, ci și hotărârea de a nu mai păcătui. Dacă, să zicem, cineva suferă de păcatul curviei, atunci trebuie nu numai să realizeze cât de grav este acest păcat, ci să fie hotărât să nu mai curvească nici o dată. Să presupunem că respectivul își zice: "am curvit cam mult: de mâine am să curvesc ceva mai puțin: în loc să o fac o dată la două zile, am să o fac săptămânal, apoi, după împărtășirea viitoare, am să o fac doar o dată la două săptămâni", atunci mă tem că asta nu este căință bună. Iar fără căință bună, spovada nu e bună. Cu alte cuvinte, nu este validă. Nefericitul care a făcut asemenea târguială ar face bine ca, după o căință adevărată, să se mai spovedească odată, mărturisind toate păcatele chiar dacă le-a mărturisit anterior, fiind ca și când nu s-a spovedit niciodată. Desigur, aceasta e valabil și pentru hoții, beții, avorturi, jurăminte strâmbe și toate păcatele.
În ceea ce privește mândria, ea nu duce la ispitiri suplimentare. De ispitit, suntem oricum ispitiți, asta e principala ocupație a ispititorului. Dimpotrivă, pe măsura urcușului spiritual, ispitele cresc în loc să scadă. Ce e drept, crește și capacitatea de apărare a penitentului. Dar ăsta e deja subiect pentru alt topic.
În mod clar, Dumnezeu nu primește cu plăcere gândul nostru de a păcătui mai puțin. El ne vrea sfinți, așa cum El este sfânt, și nu ne vrea păcătoși part-time. Păcatul este ofensă adusă lui Dumnezeu, să nu-mi spuneți că Dumnezeu vrea să fie ofensat mai rar.
În starea în care mergem la spovadă, trebuie să ne urâm TOATE păcatele pe care conștiința ne arată că le-am săvârșit. Ura față de păcat și de urmările lui, dintre care cea mai importantă este ruperea legăturii cu Dumnezeu este importantă pentru a birui viitoare ispite, cel puțin din aceeași specie ca a păcatelor făcute. De aceea, pe lângă sentimentul sufletesc de ușurare și mângâiere, după spovadă mai simțim mult timp, uneori toată viața, un sentiment de "cum am putut să fac așa ceva ?". Acest sentiment vine de la Domnul și este întărire asupra ispitelor viitoare.
|
Cine dintre muritori poate spune, cu toata strategia lui, ca n-a mai pacatuit? Nu ma refer la pacate mari, vizibile, ci la pacate in general. Iar mandria aduce ispite foarte mari. Trebuie doar sa le vezi cu ochi duhovnicesti. Dar cine sunt eu sa-ti dau tie sfaturi? Eu tocmai m-am spovedit si nu mi-am pus in gand sa nu mai pacatuiesc deloc. Sa nu cazi in ispita cand citesti aceste randuri. Fireste ca e bine sa uram pacatul, dar sa evitam trufia. Nu ma refer la pacate mari, ci asa, in general. Fara ajutorul lui Dumnezeu nimic nu pot, nimic nu sunt, nimic nu stiu. M-am rugat si ma rog sa ma ajute Dumnezeu sa-mi vad intunericul si sa-mi pot spovedi toate pacatele. De asemenea ma rog sa ma ajute Dumnezeu sa fac voia Sa. In ce masura reusesc, asta chiar ca numai Dumnezeu trebuie sa stie si duhovnicul meu. Dar daca tu crezi ca aceasta se numeste eroare...
Iarta-ma oricum, caci nu vreau sa te supar, ci doar sa te ajut sa te cercetezi mai bine. Mandria este un pacat perfid pentru ca nu sare-n ochi la fel ca alte pacate mari. Din cauza mandriei Dumnezeu nu i-a iertat nici macar pe ingerii Lui. Toate eforturile noastre sunt intinate daca suntem mandri.
Un duhovnic avea un ucenic foarte nevoitor despre care credea ca va fi sfant. Ucenicul a murit, iar duhovnicul s-a rugat sa-i arate Dumnezeu in ce stare se afla sufletul aceluia. I s-a aratat (in vis, mi se pare) ca sufletul ucenicului sau era in iad. Mirat, a intrebat cum este posibil asa ceva. Insa i s-a spus ca insusi duhovnicul a gresit incurajandu-i mandria si neinvatandu-l smerenia. Dandu-si seama de greseala, a inceput sa se roage pentru ucenicul sau.
Un mare duhovnic spunea: ,,Ai pus mana pe plugul mantuirii? Nu te mai uita indarat. Dezradacineaza pe rand toate pacatele din tine." Asta inseamna ca dupa ce am renuntat la pacatele mari, trebuie sa fim atenti si la cele mai mici, caci si acestea ne intineaza.