[sophia]

Mi se pare cam discriminare sa evitam anturajul unor oameni din motive de (ne)-credinta.
Trebuie vazut omul ca individ. Necredinta asta poate avea si niste motive:
- au gresit parintii
- experienta negativa cu biserica/preotul
- anumite suferinte sufletesti, rataciri
- mediul, societatea in care traieste persoana (minoritar printre alte religii de ex.)

Nu toti care sunt necrestini sunt asa rai si pacatosi precum spuneti, sau traiesc precum animalele. Pot fi si oameni total la locul lor.
In tarile vestice sunt multi cei care parasesc biserica din anumite motive serioase.
Pentru ca depinde f.mult si de biserica si preot in a aduce si a mentine un om in credinta.
Cunosc diverse cazuri.
O persoana este ateista convinsa, fiind un om f.destept si preocupat de stiinta. Este asta rau? Cum exista si se propaga asa conflicte intre biserca si stiinta, unii oameni sunt nevoiti sa aleaga.
Este un om cuminte, la locul lui.
Mai cunosc pe cineva care a fost f.bun crestin impreuna cu familia. Preotul si alte probleme din biserica l-au facut sa ne paraseasca. Nu stiu daca se duc in alta parte la biserica. Dar este pacat, sunt oameni f.buni si copilul este si el f.reusit si frumos educat.
Si eu am avut tendinta sa plec, dar la mine a primat Dumnezeu peste biserica si preot si imi da putere sa merg mai departe acolo. Nu mi-e usor, dar alta biserica n-am.
Si unele lucruri pe care le citesc despre credinta in carti sau forum, ma incearca mult si ma fac de multe ori sa ma gandesc daca asta este credinta adevarata.
Nu este usor sa-ti gasesti drumul si sa-l si urmezi, in credinta. Este ceva greu si delicat si legat de sufletul si sensibilitatea omului.
Asa ca n-ar trebui sa judecam oamenii.
Mai cunosc oameni care nu sunt credinciosi (nici din familie), sau si-au schimbat credinta, tot cautand un drum potrivit lor.
Nu judec oamenii si nu-i evit pe motive de credinta. Ma retin si de la a da sfaturi, pentru ca nici eu nu sunt suficient de tare.
Si nu cred ca fundamentul unei relatii inter-umane este sau ar trebui sa fie credinta neparat, ci alte valori.
In general nu discut credinta cu prieteni, in afara de cei care stiu ca sunt crestini (indiferent de confesiune) si nu-i deranjeaza discutia.
Avem atatea de discutat si impartit.

In fine ma gandesc si la felul in care m-am simit/ma simt in eu situatii in care sunt discriminata/evitata din diverse motive: ba ca nu eram casatorita si ei erau, ba acum f.rau - ca nu am copii si toti din jur au copii si nepoti, ba ca esti strain, ba ca esti somer sau mai stiu eu.
Stiti ce dureros este asta? Ia ganditi-va cum v-ati simti si voi cand nu esti primit sau esti parasit de oameni pe motive discriminatorii.