[mariamargareta]

194. Iubirea de Dumnezeu şi iubirea pentru Dumnezeu (XIX)


Cei care vin pentru prima oară la Pucioasa sunt avertizaţi să nu se aştepte la minuni, că nu vor găsi. Ei vor trebui să aibă multă credinţă împlinitoare şi iubire de Dumnezeul Pucioasei şi statornicie în această iubire (nu aşa cum au venit mulţi cu entuziasm, dar au dezertat atunci când au dat de greu, de nedreptăţi, de neîmpliniri, de învăţături aberante şi eretice, dar şi de “probe” abil ticluite de liderii pucioşi ca să-i încerce “cât de mult pot fi ei umiliţi şi înjosiţi, fără să se răzvrătească”):

“Amintesc celor împietriţi la credinţă şi la inimă că Eu am spus acum două mii de ani că împărăţia lui Dumnezeu nu vine în chip vădit şi că ea se aşează în om când vine, şi aceasta trebuie să împlinească cel ce vine să fie cu această lucrare: credinţă să împlinească şi multă iubire de Dumnezeu şi mereu statornicie şi credincioşie pentru tot mersul Meu cu tine pe pământ, poporul Meu.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 11-09-2009)

Pucioşii în general şi liderii lor în special sunt arătaţi pildă de iubire de Dumnezeu şi de trăire şi de frumuseţe în faţa slujitorilor “bisericii din lume” şi a întregului neam român:

“V-am arătat pe voi pildă de iubire de Dumnezeu şi de trăire şi de frumuseţe a omului înaintea Mea. ” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 27-09-2009)

Mai marii Bisericii şi ai Statului sunt chemaţi să se uite la Pucioşi şi să vadă şi să se mire şi să-şi plece grumajii şi genunchii lor în faţa măreţiei pucioşeşti şi să ia pildă de credinţă şi de purtare şi de putere sfântă, pe care pretind că o au pucioşii de la Dumnezeu, dar mai ales să le recunoască întâietatea liderilor pucioşi în faţa celor mulţi:

“O, să se uite la voi slujitorii bisericii şi neamul român şi cei ce îl conduc pe el, să se uite la voi şi să ia ei pildă de iubire de Dumnezeu în oameni şi pildă de credinţă şi de purtare sfântă înaintea Mea şi de putere sfântă, căci cei ce isprăvesc cu păcatul sunt cei mai mari de pe pământ şi sunt întâii între cei mulţi. Amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 27-09-2009)

Unde nu este iubire de Dumnezeu îşi face loc părăsirea de Dumnezeu. Poporul Pucios cel iubitor de Dumnezeu Îi pregăteşte a treia venire, cu slavă, a lui Hristos (căci a doua a avut loc deja, şi are şi acum loc: ea este în plină desfăşurare prin coborârea “Domnului-Cuvânt” la Pucioasa). România este ţara de la sfârşit, unde se va întoarce omul cel dintâi (Adam) care la început a fost plămădit din glod şi a căzut în glod tot aici. Deci, Adam a murit şi a fost îngropat în România, prin împrejurimile Pucioasei (la Glodeni, desigur!):

“Vin cuvânt pe pământ ca să-Mi pregătesc popor pentru ziua venirii Mele cu slavă, cu Duhul Sfânt şi cu foc, zi la care oamenii nu vor putea lucra decât cu iubire de Dumnezeu sau cu părăsire de Dumnezeu, şi apoi unii vor fi botezaţi cu Duhul Sfânt, iar alţii cu foc, precum Eu am proorocit să fie în ziua Mea de slavă, după ce şapte veacuri şi mai bine am aşteptat omul să se întoarcă măcar acum, la sfârşit, în ţara din care a căzut la început.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 14-10-2009)

Pucioşii au fost învăţaţi să nu umble cu bani şi conturi în bancă, deoarece “banii sunt ochii dracului”, ci să-şi gospodărească şi să-şi cultive singuri cele necesare, dar ei nu ascultă deloc. Ei şi acum sunt robii banilor, a obiectelor scumpe “de oraş” şi a facilităţilor motorizate, electrice şi electronice. Cel care are iconomatul peste Biserica Noul Ierusalim ( Nicu Popp) este însă îmbrăcat în armură strălucitoare şi ocrotitoare ca să poată umbla cu banii dracului fără să se vateme, şi e statornic în lepădarea de sine (are şi experienţă bogată, a avut mai demult o firmă proprie care a dat faliment). E sănătos la iubire de Dumnezeu, iubind el lumina întru toate (doarme mai mult ziua, dacă se teme de întuneric), temându-se de Dumnezeu întru toată lucrarea sa cea pentru biserica pucioşilor (dar cel mai mult temându-se de cicăleala acră a liderilor pucioşi şi de gura lor mare):

“V-am învăţat, fiilor, să nu umblaţi cu bani, o, şi ce frumos v-am învăţat! Nu M-au ascultat cei strânşi mănunchi pentru trăirea Mea cu ei. Eu pe cel ce are iconomat peste biserica Mea îl îmbrac cu o lucrare aparte, cu o putere aparte, cu o armură aparte ca să-l ocrotesc pe el, şi aleg pentru aceasta om sănătos la iubire de Dumnezeu, statornic în lepădarea de sine cea întreagă şi curat cu inima şi cu fapta, iubind el lumina întru toate, temându-se de Dumnezeu întru toată lucrarea sa cea pentru biserica Mea. [...]Eu pe cel ce are iconomat peste biserica Mea îl îmbrac cu o lucrare aparte, cu o putere aparte, cu o armură aparte ca să-l ocrotesc pe el, şi aleg pentru aceasta om sănătos la iubire de Dumnezeu, statornic în lepădarea de sine cea întreagă şi curat cu inima şi cu fapta, iubind el lumina întru toate, temându-se de Dumnezeu întru toată lucrarea sa cea pentru biserica Mea.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 9-04-2010)

Concluzie: expresia “iubirea pentru Dumnezeu”, inventată de către liderii pucioşi într-un moment de infatuare cocoşească, este o expresie artificială care a dispărut de la sine, fiind înlocuită rapid şi aproape total cu cea clasică şi echivalentă ca sens (“iubirea de Dumnezeu”). Ea nu a reuşit să fie convingătoare nici măcar pentru cei care au inventat-o, căci şi ei acum prea puţin o mai folosesc.

Liderii pucioşi excelează în inconsecvenţe pe toate planurile doctrinare, dar reuşesc să fie consecvenţi în desfăşurările lor logoreice (vorba lungă, sărăcia omului), urmărind cu tenacitate un principiu sănătos în teorie, dar cam greu de aplicat în practică: să fie bogaţi duhovniceşte şi săraci pământeşte. După ce au achiziţionat pământuri “de la cei potrivnici” ba cu japca (pretextând că “e pământul Domnului, noi doar îl răscumpărăm”), ba cu ameninţări cu blesteme, ba prin donaţii, ba cumpărate cu acte legale, au devenit şi pucioşii, în sfârşit, bogaţi pământeşte. Duhul Verginicăi a început să se bucure şi el în “Cuvânt” de pământurile ucenicilor lui, ca bogatul care i-a rodit ţarina:

“Mă aplec cu cuvântul peste cei adunaţi în preajma ieslei cuvântului Tău, Doamne. Iată grădina, iar în jurul ei, grădini. Avem pământ, Doamne, şi în el ne este bine, că este al Tău cu totul. Pe vremea când eram eu pe pământ cu Tine, venea antichrist şi mă umplea de zbucium, că îşi zicea stăpân. Acum, Tu eşti stăpân pe ce este al Tău, că ai popor al Tău, şi sub el supui pământul şi pe omul potrivnic. Acum e cântarea biruitorilor, Doamne, iar pe vremea mea era dorul arzând după vremea aceasta. Acum ieşim cu poporul, dar atunci ne ascundeam cu el şi cu Tine, căci omul cel roşu Te pândea de peste tot. Acum, Tu ai adus făgăduinţele pe care le făceai atunci, căci cuvântul Tău este adevărul.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 14-12-2000)

Pe vremea ei, Verginica era săracă, dar credincioasă. Azi, după ce a murit, “duhul ei” se bucură şi de drum lung, şi de bogăţia şi grija altora.