În prealabil postat de Jane Says
Si referitor la asta:
E o idee la care tin foarte mult si vreau s-o intelegi. Noi, adultii, avem impresia ca religia si ca trairea ei presupune doar restrictii - si intr-un fel, e adevarat. Sunt lucruri pe care vrem sa le facem, pe care le-am facut deja si ne-au placut (sper ca nu e nevoie sa dau exemple), ba poate am si repetat experientele respective. Dupa care la un moment il re-descoperim pe Dumnezeu si ne dam seama ca lucrurile alea misto pe care le-am facut nu erau atat de bune. Dar parca totusi le-am mai face. Si incercam sa construim un dosar intreg de motive pentru care totusi nu-s chiar atat de rele. Uneori ne mai razvratim, ne infuriem pe preoti, ca doar ei au dat canoanele; ne mai razvratim uneori si impotriva lui Dumnezeu. Vedem calea asta ca fiind foarte ingusta, grea, si mai degraba intunecata decat luminoasa, pentru ca in capul nostru lumina si bucurie erau lucrurile pe care le faceam cand eram "liberi".
Deci indraznesc sa spun ca noi, astia convertiti mai dupa 20 de ani, plecam din start cu o imagine deformata despre viata, experiente si Dumnezeu, si invatam pe parcurs insa cu multa poticneala, cu multa incapatanare si uneori cu multa suferinta (e groaznic sentimentul ala ca poate totusi.. dar hai numai de data asta etc).
Dar daca noi am fi invatat inca de mici copii ca Doamne Doamne e bun, ca Iisus Hristos a venit pe pamant pentru noi, ca Maica Domnului e buna si se roaga pentru noi, ca avem un Inger Pazitor care ne indeamna la bine si ne opreste de la rau, ca daca atunci cand facem o boacana il suparam si intristam pe Doamne-Doamne (deci nu in sensul ca vine Dumnezeu si ne bate cu bata), pe Inger si pe Maica Domnului, care chiar si asa, trista, tot o sa se roage pentru noi, ca lui Doamne Doamne ii plac copiii cuminti care nu vorbesc urat si care asculta de parinti, ca lui Doamne Doamne ii multumim pentru floarea asta frumoasa si pentru mancarea din farfurie si pentru apusul asta rosiatic si pentru ploaia aceasta care uda pamantul si face sa creasca plantele si pentru zapada aceasta alba sub care se incalzesc semintele.. ca lui Doamne Doamne ii place sa impartim jucariile noastre cu alti copii, si sa le dam din pachetelul nostru.. ca duminica ne imbracam frumos si mergem in casa lui Doamne Doamne impreuna cu alti oameni, si ca in altar coboara Iisus Hristos si Ingerii chiar daca nu ii vedem.. si ca Ingerul nostru pazitor se bucura cand mergem duminica la Biserica si cand ingenunchem langa pat si ii zicem o rugaciune catre Doamne Doamne..
Cred ca am fi facut toate lucrurile astea in mod natural, de dragul lui Dumnezeu si nu din frica intunecata de El. Si nu am fi apucat sa facem multe din pacatele pe care le-am facut pe urma, sau daca le-am fi facut, ele ar fi fost insotite de o rusine mult mai crunta, care ne-ar fi impiedicat serios sa le mai repetam, si am fi vazut pacatele ca fiind intunericul, si nu pe Dumnezeu ca fiind restrictie.
Unde vezi tu habotnicia si bigotismul din ce am scris, ca eu nu le vad :)
|