Citat:
În prealabil postat de Mihnea Dragomir
În învățătura catolică există ceea ce se cheamă "extrema contrițiune": este situația în care cineva, ajuns în pragul morții cu păcate grave, se poate mântui fără spovadă. Pentru aceasta, este necesar ca penitentul:
-să se afle în imposibilitate materială de a se spovedi (exemple: nici un preot nu este disponibil, nu poate vorbi încât cei din jur nu au cum să știe că ar dori să se spovedească, etc)
-să facă o căință perfectă (căința perfectă înseamnă o căință din iubire față de Dumnezeu, iar căința imperfectă înseamnă o căință din teama de iad). În cazul spovezii sacramentale este suficientă căința imperfectă, dar în cazul extremei contrițiuni este necesară căința perfectă.
-să fie hotărât ca, dacă s-ar ivi posibilitatea, să facă o spovadă sacramentală
Deci, extrema contrițiune (=extrema căință) are ceva comun cu botezul sângelui și botezul dorinței: fără a fi, propriu zis, sacramente, au același rol.
Există o asemenea învățătură în Biserica Ortodoxă ?
|
Citesc cu interes postarile dvs. Credeam ca diferentele dintre ortodoxie si catolicism tin de filioque, imaculata conceptie etc..
Dar sunt uimita sa vad ca s-a dezvoltat un fel de stiinta teologica dupa modelul stiintelor reale, cu definitii, concepte proprii, categorii stricte etc.. Parca s-ar taia trairea cu bisturiu.
(Nu o luati neparat ca o critica, pur si simplu asa vad eu lucrurile din afara).
Extrema contritiune nu exista in ortodoxie si nimic similar, din cate cunosc eu (dar desigur, nu sunt experta).
Mi se pare un concept foarte departe de realitate deoarece, cum spunea fratele Zaharia, pocainta nu este la indemana oricui.
Cunoasterea rationala a faptului ca ai facut rau nu este totuna cu pocainta (cati nu se plang ca nu se pot lasa de fumat, curvit etc.. evident le pare rau. Dar NU se pocaiesc).
Mi sa pare f improbabil ca un om cu pacate grele care a ajuns pe patul de moarte (si pana atunci nu s-a ingrijit de sufletul lui) sa se pocaiasca. Am citit in unele locuri despre teroarea care cuprinde pacatosul in pragul mortii, dar aceasta nu este pocainta (par. Serafim Rose spunea, din ce-mi amintesc, ca aceasta este o ispita a diavolului care vrea sa arunce omul in disperare, ca omul sa moara in acea stare.. diavolii nu inceteaza sa ispiteasca omul nici macar in ultimele momente ale vietii).
Poate ca la aceasta se refera de fapt diferentierea din paragraful 2. Ca altfel eu nu vad si nu am citit de cainta perfecta-imperfecta. (Ba am citit ca foarte greu se ajunge la starea de iubire a lui Dumnezeu.. nu cred ca-i este asta dat celui cu pacate grele deoarece iubirea de Dumnezeu vine din luminarea Sf. Duh)
Cred ca astfel de idei (extrema contritiune) "linistesc" omul, il incurajeaza sa amane pocainta si spovedania.