[Traditie1]

Convingerea mea este ca nu sunt suficiente pentru mântuire doar anumite fapte ci trebuie ca însusi modul de a fi al omului sa fie schimbat, sa fie caracterizat de permanenta renuntare la voia proprie, la slujirea jertfelnica a lui Dumnezeu.


Mântuirea nu e ceva ce tine doar de alegerea lui Dumnezeu ci si de alegerea omului. Cel care s-a straduit sa-si sadeasca în sine dragostea pentru Dumnezeu, va avea dorinta de a fi cu El si de a-L sluji si în vesnicie, va avea o miscare ascendenta de permanenta apropiere de Dumnezeu.


Cel care si-a trait viata în mod egoist va fi caracterizat si în vesnicie de miscarea centrifuga de îndepartare de Dumnezeu.


Mântuirea nu este o existenta oarecare ci împartasirea de Fiinta lui Dumnezeu de Care se vor bucura cei ce Îl iubesc.


A ne astepta ca în vesnicie Dumnezeu sa fie sluga noastra, hranind poftele noastre egoiste e o prejudecata omeneasca. Suntem liberi sa ne apropiem sau sa ne departam de El prin felul cum alegem sa-I fim placuti sau dimpotriva, sa ne satisfacem propriile placeri.