As vrea sa comentez si eu acest pasaj
"Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu și crede în Cel ce M-a trimis are viață veșnică și la judecată nu va veni, ci s-a mutat de la moarte la viață."
Pe de o parte avem pe Stapanul,care fagaduieste celor ce au crezut in El (si au si dovedit-o prin fapte),ca pentru ei de fapt nici nu mai este Judecata.Ei sunt iubiti de Domnul inca din timpul vietii lor pamantesti,si ieratarea ii precede in ceruri,datorita marii dragoste fata de Domnul care ei au aratat-o in timpul vietii .Pentru acesti fericiti,nu Judecata e importnta,ci trairea ce o vor avea in vesnicie alaturi de Domnul
Pe de alta parte avem pe ei,fericitii,sfintii,care pana in ultima clipa a vietii au socotit ca sunt cei mai mari pacatosi,si au avut tot timpul pocainta pentru pacatele lor (chiar si cu gandul facute)si celalalta pavza le-a fost tocmai frica de infricosata Judecata.Deci ei,pe care Hristos ii iubea,si pentru care mai tinea inca lumea in viata,se socoteau pe sine ca fiind infricosati robi ai Judecatii. Aceasta e taina smereniei.
Avem deci armonia iubirii ,dintre Stapanul grabnic la iertare,si sluga,grabnica la ascultare.
Stapanul prisoseste de ieratare si dragoste ,iar sluga prisoseste de ascultare .
|