Citat:
În prealabil postat de eclesiastul
Versetul din Ioan 3:18 spune clar ca cine e mantuit e mantuit din timpul vietii iar cine e osandit e osandit din timpul vietii.
|
Caile Domnului sunt greu de inteles. Pentru cine vrea Dumnezeu, raposatul crestin poate interveni in vietile celor de pe pamant si de dincolo de moarte, fara ca el sa fi fost considerat un sfant. In "Pelerinul rus" putem gasi mai multe exemple, dintre care cel cu evreul devenit crestin mi se pare deosebit.
Citez de la pagina 117
- Vă voi povesti în legătură cu aceasta o întâmplare interesantă, își începu el istorisirea. Tatăl meu a fost evreu, născut în orașul Sklov. Dânsul nutrea o mare ură împotriva creștinilor. Din tinerețe se pregătea să se facă rabin și învăța cu osârdie toate minciunile evreiești pentru combaterea creștinismului. Într-o bună zi, întâmplarea făcu să treacă printr-un cimitir creștin. Acolo el văzu un craniu, care fusese scos probabil dintr-un mormânt de curând săpat. Potrivit cruzimii sale, începu să-și bată joc de țeastă: o scuipă, o înjură și o calcă în picioare. Nemultumindu-se cu atât, o ridică de jos și o înfipse într-un par, așa cum grădinarii înfig oase de animale pentru a speria păsările răpitoare. După ce își isprăvi bătaia de joc, se duse acasă. În noaptea următoare, i se înfățișă în vis un om necunoscut care îl învinuia, spunându-i: „Ai îndrăznit să-ți bați joc de rămășițele mele pământești? Eu, care sunt creștin, iară tu, vrăjmașul lui Hristos?!” Vedenia se repeta de câteva ori pe noapte, alungându-i somnul și liniștea. Mai târziu, năluca începu să-i joace înaintea ochilor și în timpul zilei. Auzea și ziua ecoul vocii, plină de învinuiri. Cu cât trecea timpul, cu atât vedenia se repeta mai des. În sfârșit, când mâhnirea și spaima îi slăbiseră puterile și-i stăpâneau sufletul, alergă la rabinii lui, care îndată s-au așezat pe citit rugăciuni și dezlegări. Vedenia, departe de a-l lăsa în pace, revenea mai des și mai năvalnic. Și cum această încercare sufletească ajunsese cunoscută tuturor, un creștin cu care se împrietenise în afacerile lui negustorești îl sfătui să primească credința creștină, încredințându-l că nu se va putea izbăvi prin nimic altceva. Cu toate că tatăl meu nu voia deloc să se boteze, a zis totuși: „Aș fi bucuros să fac orice, numai să scap odată de vedenia aceasta de neîndurat”. Creștinul, bucurându-se la auzul cuvintelor lui, l-a convins să înainteze o cerere episcopului din localitate, în vederea botezului, spre a fi primit fără întârziere în Biserica creștină. Au scris petiția împreună, iar tatăl meu, vrând-ne-vrând, a iscălit-o. Din clipa în care cererea a fost semnată, vedeniile au încetat, fără să-l mai tulbure vreodată. Dânsul a fost cuprins de o nespusă bucurie și, pe deplin liniștit, simțind o înflăcărată credință în Iisus Hristos, a mers îndată la episcop, i-a povestit cele petrecute și i-a mărturisit din toată inima că vrea să se boteze. După ce învăță dogmele credinței creștine, se boteză cu multă râvnă, apoi plecă acasă, în localitatea aceasta, unde se
căsători cu mama mea, care era bună creștină și cu care a trăit o viață plăcută lui Dumnezeu și plină de evlavie. A fost milostiv cu săracii, iar pe patul de moarte, după ce îmi dădu frumoase povețe în privința aceasta, mi-a lăsat porunca și binecuvântarea de a-i milui pe cei lipsiți. Iată de ce mă numesc Evreinov!
Am ascultat istorisirea cu evlavie și smerenie, gândindu-mă în sinea mea: „Doamne, Dumnezeul meu! Cât de milostiv este Domnul nostru Iisus Hristos și cât de mare e iubirea Lui! Ce felurite sunt căile pe care El aduce la Sine pe păcătoși și cu câtă înțelepciune întoarce întâmplările de mică însemnătate în călăuze spre lucruri mari! Cine ar fi putut bănui că gluma răutăcioasă a unui evreu, săvârșită asupra unui os de mort, îi va sluji drept punte de trecere spre adevărata cunoaștere a lui Iisus Hristos, luminându-l spre viața duhovnicească?”
|