[Doriana]

Gabriela, atunci cand ne punem nadejdea in oameni si in ceea ce pot ei oferi se intampla ca insusi Dumnezeu sa se supere si sa ingaduie sa fim dezamagiiti de ei pntru a ne dezlipi atentia de pe oameni si a ne-o atinti asupra Lui.
S-a intamplat ca la tine sa fie vorba de baptisti; altii au fost dezamagiti de ortodocsi sau penticostali [cum e si cazul meu]. Dar am inteles ca daca Dumnezeu ingaduie sa-mi faca o rana nu e de buna ce sunt ci ca sa ma pocaiesc. Si de ce as da vina pe oamenii care au absolut aceleasi slabiciuni ca si mine, cand pot sa gasesc pocainta adevarata si odata cu ea dulceata iertarii?

Si sa ma fereasca Dumnezeu ca din pricina ranilor facute de oameni sa ma razvratesc impotriva Lui negand tot ce mi-a dat El bun pana atunci. Ceea ce El mi-a dat pastrez in sufletul meu ca pe niste comori de mare pret si ma lupt sa scot din inima ceea ce L-a suparat . Atunci ii voi vedea pe toti oamenii frumosi, indiferent de religie si nu-mi voi mai aminti ca odata mi-au facut rau, caci i-am iertat. Iar pe cei ce incearca inca sa ma raneasca ii voi privi cu ingaduinta, stiind ca si eu , la randul meu, am ranit pe altii. Asta se cheama sa fii impacat cu Dumnezeu si cu tine insuti.