[Florin-Ionut]

În prealabil postat de anna21

corect, Sophia.
"196. Cum se cuvine sa ne pregatim pentru impartasire?
Pregatirea pentru impartasire este trupeasca si sufleteasca. Ea consta din:
a) spovedanie (marturisirea pacatelor), fara de care nimeni nu se poate impartasi. Numai copiii pana la varsta de 7 ani sunt scutiti de spovedanie;

Ne putem spovedi mai rar si impartasi mai des:

vezi capitolul 6 din linkul urmator: http://www.blog.teologie.net/2010/01...ne-impartasim/

În prealabil postat de anna21

De data aceasta sunt de acord cu Sophia.. Nici eu nu cred ca ma pot apropia oricum de Sf. Impartasanie. Nu pot sa ma duc fara post, fara spovedanie.. si chiar si asa, mi se pare o ipocrizie sa spun ca eu sunt cu viata curata (cum se cere pt impartasanie deasa).

Nu oricum, numai sa nu ai pacate de moarte sau mai mari. Vezi tot la capitolul 6 ce spune Sfantul Nicolae Cabasila despre asta.

Despre problema necesitatii postului pentru impartasire, citeste capitolul 7.

"

VII

O altă problemă legată de deasa împărtăşire este cea a postului. Într‑adevăr, mulţi Sfinţi Părinţi leagă împărtăşirea de post, pentru că prin acesta se intensifică starea de pocăinţă şi efortul ascetic de dezrobire a patimilor, atât de necesare celui care vrea să se unească cu Hristos, deşi, chiar şi în această ordine de idei, există suficiente argumente pentru a observa că valoarea şi mai ales formele postului, în special pentru mireni, au fost uneori exagerate, datorită unor influenţe (chiar dacă palide) ale gnosticismului şi neoplatonismului asupra asceticii creştine.[64] Nu putem însă nega faptul că postul ajută la înălţarea mai uşoară a minţii şi la lucrarea mai cu spor a virtuţilor, odată cu reducerea la minimum a preocupărilor faţă de trup. Cu toate acestea, postul nu este perioada exclusivă în care noi lucrăm cele duhovniceşti, ci intervalul de timp în care noi doar intensificăm lucrarea duhovnicească, subînţelegându‑se prin acesta că în restul timpului noi suntem la fel de responsabili de mântuirea noastră.

Nu se poate însă nicidecum afirma că împărtăşirea este legată exclusiv de post. Dacă da, atunci Sfinţii Părinţi ar fi recurs la una din două soluţii: ori ar fi rânduit şi ar fi ţinut post anul întreg – de fapt, lucrul acesta l‑ar fi rânduit încă apostolii, întrucât se împărtăşeau în fiecare zi (Fapte 2:46) –, ori, o soluţie mai „simplă”, ar fi făcut Liturghie numai de câteva ori pe an, mai ales că Postul Adormirii Maicii Domnului şi cel al Sfinţilor Apostoli au fost generalizate abia la începutul celui de‑al II‑lea mileniu creştin. Vedem deci o dată în plus absurditatea aşa‑zisei „reguli” care permite împărtăşirea numai în post sau măcar după o săptămână de post. Nimeni nu poate fi oprit să postească şi două săptămâni la rând (în afara celor patru posturi), dar nu se poate face din aceasta o regulă obligatorie pentru toţi, inclusiv pentru bolnavi, mai ales că ea nu are nici un suport teologic sau canonic.

Dacă, admiţând un calcul matematic, am aduna toate zilele de miercuri şi vineri (iar la monahi şi ziua de luni) cu zilele posturilor propriu‑zise şi plus alte zile de post rânduite de Biserică, ele depăşesc zilele în care se mănâncă de dulce, numai că Sfinţii Părinţi, printr‑o pedagogie înaltă şi luminaţi de Duhul Sfânt, au aşezat astfel posturile, încât să nu fie prea ostenitoare pentru trup. Nu ştiu dacă cineva îi poate cere, fie chiar şi celui mai bun creştin (mai ales familist), să postească mai mult decât aceste posturi pentru a se împărtăşi. Iar dacă Biserica nu a aşezat, de exemplu, între 15 august şi 15 noiembrie (exact 3 luni) vreun post de durată, asta nu înseamnă că nimeni atunci nu se poate împărtăşi.

Vedem însă că cei mai mulţi preoţi din zilele noastre cer creştinilor să postească o săptămână înainte de a se împărtăşi sau cel puţin trei zile la rând care până la urmă se fac patru (joi, vineri şi sâmbătă + miercuri, înainte de joi) sau chiar cinci (+ duminică, ziua în care te‑ai împărtăşit, după unii). Deci creştinii care doresc să se împărtăşească în fiecare duminică n‑au decât să postească tot anul (ironic vorbind)! Ce să mai zicem de Canonul 55 Trulan, care interzice postul în zi de sâmbătă (cu excepţia celor din perioada posturilor şi chiar atunci fără a ajuna decât în Sâmbăta Mare). Dacă preoţii noştri s‑ar spovedi şi ar posti aşa cum cer mirenilor, „ar fi raiul pe pământ”. Dar, de fapt, ce se întâmplă? Preotul are voie (şi chiar îşi permite) să mănânce (inclusiv) carne sâmbătă seara până la 23.55, iar mireanul nicidecum. Şi aceasta pentru că „preotul este obligat să slujească de fiecare dată (de parcă nu s‑ar şi împărtăşi), iar mireanul o mai poate amâna cu împărtăşania, că… nu‑i nici post şi nu‑i nici pe moarte!” Nici nu ştii: să râzi sau să plângi?!"

Atât în legătură cu postul, cât şi cu spovedania nu dorim în nici un caz să ajungem la un relativism sau la unele inovaţii cu duh protestant. Să nu fie! Trebuie însă ca acestea să fie văzute exact aşa cum le‑au văzut Sfinţii Părinţi.
Pentru a nu se ajunge la tot felul de excese, pentru ca cineva să se poată împărtăşi (după Sfântul Simeon Noul Teolog), este obligatoriu să aibă şi binecuvântarea duhovnicului[65], iar dacă, din anumite pricini legate de timp sau distanţă, nu se poate obţine binecuvântarea, este important ca respectivul măcar să nu fie oprit pentru vreo perioadă de la primirea Sfintelor Taine.