Citat:
În prealabil postat de AndruscaCIM
Casiana, iti poti imagina cum ar fi daca el si-ar schimba atitudinea...sa nu te mai ia de la servici, sa nu te mai sune...si sa te lase pur si simplu singura asa cum iti doresti?
E posibil ca tu sa fii iritata acum de faptul ca nu iti respecta dorinta de a mai fi si tu cu tine insati...si asta pentru ca a devenit foarte previzibila atitudinea lui.
Tu i-ai spus ca vrei pur si simplu sa ai un timp al tau, ca iti e necesar?
Intr-un fel mi se pare normala atitudinea lui, atunci cand aduci vorba de o separare...dar asta poate parea oricui ceva alarmant, si mai ales celor care sunt dependenti de prezenta celuilalt...insa daca i-ai spune clar ca vrei sa te intorci singura acasa, sau ca vrei sa iesi la cumparaturi...si ca vrei sa stai tu printre gandurile tale, nu ar incerca sa iti respecte dorinta?
Eu cred ca nici el nu stie cum sa procedeze, si chiar daca te vede suferind, plangand...cumva se simte vinovat pentru ca stie si ce anume a condus la aceasta situatie, si probabil sufletul lui isi doreste sa gaseasca o solutie, sau in sentimentul lui de protectie, ar vrea sa te inteleaga, sa iti fie aproape...sa poata cumva repara ce se poate repara. Cred ca el este optimist, si de aceea spera ca tu sa nu mai fii asa in timp...si sa revii si la starea ta de spriti de dinainte.
|
I-am propus la inceput sa nu ma duca la serviciu, nici sa vina sa ma ia de acolo ca ma descurc si singura.. nu a fost de acord motivand prin faptul ca vrea sa aiba grija de mine tot timpul...o sa incerc sa-i mai explic inca o data ca uneori am nevoie de timp si spatiu doar pentru mine, dar am o banuiala ca se teme sa nu ma piarda daca nu e tot timpul langa mine.
E destul de neindemanatic in incercarea lui de a ma ajuta, dar nici eu nu stiu sigur cum as putea proceda daca intr-o zi ni s-ar shimba rolurile.
Nu stiu cum sa fac sa nu ma mai las afectata de toate astea pt ca daca ma uit la ce am scris aici pe forum nici nu ma recunosc..asta nu sunt eu... Simt ca alunec usor pe o panta pe care nu m-am vazut vreodata. Incerc sa smulg radacina starii mele de deprimare si desi dau de ea,nu reusesc.. ar fi mai multe explicatii, mai multe motive, dar ce imi e din ce in ce mai clar e ca ma aflu intr-o depresie. Starea mea proasta e alimentata doar de faptul ca ma simt tot timpul subjugata. Cand am si eu o zi mai buna sau mi se intampla ceva bun tot timpul ma gandesc ca nu va fi niciodata totul intreg si ca bucuria nu va fi nicicand deplina.
Nu imi gasesc voiosia de alta data si nici macar nu am puterea sa zambesc si sa fiu placuta cand ma intalnesc cu oameni cu care alta data aveam o relatie, fie ea chiar si doar o conversatie, buna.