[mariamargareta]

198. Templul pustiit de la Pucioasa (Incrementa atque Decrementa Aulae Puciossae) (I)

Templul de la Pucioasa este simbolul văzut al înfloririi şi decadenţei unei secte care s-a ambiţionat să se joace de-a Dumnezeu, vorbind din dreptul Lui de mai bine de 55 de ani încoace.

La origine, el este o biserică ortodoxă care, deşi din punct de vedere al arhitecturii iese din tiparele erminiei ortodoxe tradiţionale (fiind de aceea numită, în mod invariabil, „templu”), a primit binecuvântarea unui episcop canonic de a funcţiona ca lăcaş de cult ortodox. Din nefericire, la scurt timp după târnosirea ei, liderii pucioşi au exacerbat mocnitele lor pretenţii voluntariste şi tendinţe centrifuge, dând un curs schismatic vieţii religioase din această biserică şi impunându-le enoriaşilor ei o conduită decadentă (bigotă şi fundamentalist-extremistă, cu accente naţionalist-monarhiste de extremă dreapta). Legătura cu autorităţile ecleziastice canonice a fost în mod ostentativ ruptă, după şedinţa Sfântului Sinod al BOR din ianuarie 1993, când ierarhii au refuzat să dea curs cererii liderilor pucioşi se a fi recunoscuţi ca având o ascendenţă sacerdotală absolută, de „prooroci ai lui Iisus Hristos care aduc Cuvântul Lui Dumnezeu pe pământ”, faţă de restul ierarhiei legitime a Bisericii. Din acest motiv, viaţa bisericească din acest „templu” pucios a căpătat o traiectorie liturgică deviantă şi incontrolabilă, promovându-se în sânul ei o suită de învăţături eretice, şi astfel biserica glisând rapid spre statutul de locaş de cult desacrat. Stare nefericită în care se află şi astăzi.

Toate icoanele făcute de pucioşi în atelierele lor au pe spate un simbol mic, stilizat, în formă de muşuroi, al acestui templu. Toate cărţile pucioşilor au pe coperta exterioară muşuroiul, iar pe filele din interior el apare chiar de mai multe ori, însoţit de o criptogramă: numărul 92 ( care simbolizează anul de la care pucioşii numără epoca de aur a templului „Noul Ierusalim”).

La început, templul era pentru pucioşi o speranţă sublimă, dar nebunească: el trebuia să reproducă ad litteram „cetatea sfântă, Noul Ierusalim, care se coboară din cer de la Dumnezeu”, ca semn al împlinirii Apocalipsei (v. Apoc. 21,2). Un lucru irealizabil din punct de vedere tehnic, material şi financiar, deoarece cele 12000 de stadii ale cetăţii proorocite în Biblie (v. Apoc. 21,16) ar fi trebuit să acopere o bună parte din Europa, nu numai grădina lui nea’Ilie din Glodeni.

În volumul original al cărţii „Cuvântul lui Dumnezeu” (ediţia 1955) există un capitol special destinat proorociilor despre acest templu, intitulat „ Istoria, anunţarea, construirea şi slava Bisericii Noului Ierusalim (paginile 294-321). Entuziasmul pucioşilor depăşea pe vremea aceea la modul hiperbolic cuminţenia raţionalului:

“Taină vă spun vouă, că sunt în lucru de la cer, şi voi ridica acum piatră de mărturie prin care va mărturisi Domnul taina acestui izvor care a curs atâta vreme în mijlocul acestui popor, şi apoi va fi mare poporul cel credincios, care va fi născut într-o clipă atunci, şi acesta se va numi poporul român, poporul neamului cel nou, poporul Noului Ierusalim. Şi va fi acesta un neam sfânt, care va primi slava cea dintâi între toate noroadele de pe pământ şi va împărţi lumină şi înviere şi sare peste mulţimile care vor curge spre acest munte.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 6 iunie 1991)

Clipa aceea, în care Poporul Rromân urma a se naşte ca pasărea Phoenix din propria lui cenuşă, pentru a umili apoi toate noroadele care nu s-au învrednicit să fi descoperit ele primele unde este “slava cea dintâi”, ca să o şterpelească apoi de la Dumnezeu, poate o mai aşteaptă pucioşii şi astăzi, dacă nu cumva se vor fi plictisit de aşteptare.