[mariamargareta]

198. Templul pustiit de la Pucioasa (Incrementa atque Decrementa Aulae Puciossae) (XIII)


Troiţa celor “trei fii unşi” este menită a nu fi biruită vreodată, căci ea este simbolul Crucii Domnului, şi este şi simbolul Sfintei Treimi, simboluri care nu se pot strica de nici o putere potrivnică:

“Această aşezare este lucrată de cer şi nimeni din cei ce sunt pământ nu o poate birui pe ea, căci aceasta este simbolul crucii, căreia i se rostesc cuvintele: în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Fiecare din cei trei fii lucrează în numele acestei puteri, iar toţi trei laolaltă sunt semnul numelui crucii Fiului lui Dumnezeu, semnul care va să se arate înaintea venirii Domnului ei. Şi iată, mai întâi a fost cuvântul, şi apoi lucrarea cuvântului, şi apoi semnul care este pe vârful acestei pietre ca să fie văzut şi apoi să fie crezut şi apoi să fie înţeleasă taina lui Dumnezeu care lucrează în mijlocul acestor hotare, căci Domnul n-a înălţat semnul venirii Sale pe această piatră până ce mai întâi nu le-a făcut noi pe toate prin această troiţă lucrătoare în numele tainelor lui Dumnezeu care vor fi lucrate în zilele ce vin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 22-07-1992)

Nici această “proorocie” nu s-a mai împlinit. În prezent unul dintre “cei trei fii unşi” (Iliuţă) este despărţit de mai bine de un an de pucioşi, iar decizia sa pare a fi definitivă.

La început, slujbele în biserica cea mare au mers cum au mai mers. Preoţii şi-au făcut câte un grup minuscul (1-2-3 adepţi) fiecare, cu care făceau slujbele, una după alta, în fiecare noapte. Nicuşor slujea mereu numai cu Mihaela. Pe parcurs însă, au început să apară unele derogări. Când a venit frigul cel pătrunzător al iernii, slujbele în biserica mare şi neîncălzită au devenit greu de suportat pentru Mihaela. Pentru ea s-a făcut (şi-a făcut) prima derogare: slujbele lui Nicuşor nu se mai ţineau de acum în biserica mare ci în vila de alături, într-un “paraclis” încălzit. Pentru că erau mai multe paraclise, exemplul ei a fost contagios, aşa încât cu timpul s-a ajuns ca în biserica mare să nu mai slujească decât Iliuţă, care, fiind obişnuit de mic cu gerurile iernii, nu se plângea de frig. De un an încoace, de când a plecat şi Iliuţă, înseamnă că în biserica mare nu mai slujeşte nimeni. Sfânta Sfintelor, speranţa mântuirii lumii, a rămas pustie.

Oricum,cuplul sacrosanct Mihaela-Nicuşor părăsise de mult spaţiul mânăstirii de la Glodeni, de când conflictele dintre ei şi Iliuţă s-au acutizat. În anul 2002, Mihaela a conceput un spaţiu ecleziastic alternativ, aflat în altă grădină (denumită de liderii pucioşi “Grădina Întâlnirii”), la câteva sute de metri depărtare, numit “legănuţ”, unde cei doi fii-copii-unşi (Mihaela şi Nicuşor) să-şi găsească mângâierea şi liniştea. La “legănuţ” se simţeau ei în largul lor, stăpâni deplini, fără a mai fi nevoiţi să împartă demnitatea de “stăpâni ai locului” cu Iliuţă. Pentru asta, Mihaela a conceput un “Cuvânt” acoperitor, de eliberare de rutina de până atunci şi de transfer al lor la “legănuţ”:

“Acum am dat mult şi ceresc ajutor ca să putem pecetlui cu pecete de sfinţenie legănuţul cel din jurul ieslei Sfintei Sfintelor în grădina întâlnirii Mele cu omul, cu cei vii şi cu cei adormiţi, căci acest loc e loc de întâlnire cerească pe pământ, Ierusalime de azi. […] Acum, fiilor binecuvântaţi, rostiţi pecete de sfinţenie peste legănuţul în care Eu vă legăn azi în grădina întâlnirii. Să vă fie loc de mângâiere între pământ şi cer pentru voi, cei trudiţi sub slava venirii Mele de acum. Să vă fie leagăn ca la copii, dar învăţaţi mereu, mereu pe poporul Meu taina de copil.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 21-11-2002)

Deşi “le-a dat Domnul legănuţ”, deşi i-a făcut mari şi tari (“prooroci, “soli”, “fii-copii ai lui Dumnezeu”, “porţi” între cer şi pământ de coborâre a “Cuvântului”, învăţători” peste poporul pucios), liderii pucioşi tot neputincioşi, tot nemulţumiţi, tot arşi la inimă au rămas; tot bolnavi închipuiţi, tot chinuiţi de mania persecuţiei, tot neajutoraţi, tot neocrotiţi, tot neînţeleşi de nimeni, tot vrednici de milă, tot lipsiţi de toate-cele se consideră:

“O, fiilor care staţi înaintea Mea şi înaintea poporului ca să-i daţi cuvântul Meu! Nu ştiu ce să vă mai dau ca să puteţi pentru lucrul vostru cel atât de greu. Nu ştiu cum să vă mai ocrotesc de dureri. Vouă vă trebuie ajutor mare, dar nimeni nu vă dă, fiilor, şi mila de voi îmi pătrunde fiinţa ca în vremea răstignirii şi Mă doare şi nu e nimeni să-Mi aline această durere. V-am făcut porţile Mele între cer şi pământ şi intru pe ele la Israel cel de azi. Să cunoască şi el intrarea aşa cum o cunosc Eu. Uitaţi-vă la Mine şi luaţi putere, căci harul Meu vă îmbracă în el mereu. V-am dat putere să vă faceţi legănuţ. Aveţi grijă de el ca de ceva pus deoparte, şi tot ce vă învăţ Eu, aşa să ascultaţi.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 4-12-2002)

Şansele pentru cei doi fii-copii-unşi (Mihaela şi Nicuşor) de a se reîntoarce la “mănăstire” , după ce au gustat dulceaţa legănuţului (prinţ şi prinţesă, fii cereşti pe pământ, adică dotaţi cu tot confortul, cu încălzire centrală cu radiatoare în pardoseală, WC cu apă în casă, etc.) sunt aproape nule: Cei doi legănaţi numai în legănuţ s-ar purta de acum încolo, şi aşa au ajuns ei să crească mici:

“Hai, fiilor! Vreau să vă arăt lumii prinţi şi prinţese, fii cereşti pe pământ, că nu cei prinţi pe pământ sunt prinţi, ci acei născuţi din cer sunt aşa. V-am spus cândva că voiesc să fac din voi feţi-frumoşi şi zâne şi să Mă legăn din leagăn în leagăn cu voi. O, numai în legănuţ v-aş purta, ca pe cei mici. Numai în cuvânt aş sta peste voi, dar să iubiţi cu multul cuvântul, fiilor mici, şi să creşteţi mici şi să vă uitaţi la creşterea celor pe care îi am Eu aşezaţi de Mine călăuză peste voi, că ei au crescut mici, şi mici stau chiar şi în faţa voastră, numai să învăţaţi şi voi să creşteţi mici şi să staţi prunci sub povaţa cea din cer şi de pe pământ, căci Duhul Meu este viaţă în om, fiilor mici. Amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 1-6-2003)

Între timp, cei doi “feţi frumoşi” şi totodată “proorocii cei mici” Mihaela şi Nicuşor s-au depărtat şi mai mult de obiceiul de a face slujbe în biserica de zid de la “mănăstire”. Într-o perioadă când îşi exacerbau unul altuia angoasele maladive privind o presupusă “răzbunare” a familiei lui Iliuţă, cei doi au “pribegit” mai multe săptămâni în şir ca nişte câini de pripas, ascunzându-se în Târgovişte şi prin pădurile din împrejurimi. Atunci locuiau zi şi noapte într-un microbuz Peugeot, adaptat pentru ei doi, ca să le fie şi casă, şi masă, şi “biserică pe roţi”. Atunci au dovedit că slujbele le pot face oriunde, nu neapărat în biserica sfinţită (dar apoi desacrată tot de ei, prin schismă şi erezie), de la “mănăstirea” din Glodeni- Pucioasa.

*
Biserica de la Glodeni, proiectată de liderii pucioşi să fie stâlp tare şi înalt de mărturie a “lucrării de la Pucioasa, a ajuns astăzi aproape pustie, stâlp de mărturie ruşinoasă a neputinţei celor care le-a plăcut să se joace “de-a Dumnezeu”.