În prealabil postat de mariamargareta
199. Amurgul Zeilor Pucioși (I)
"Cuvântul lui Dumnezeu" de la Pucioasa este cântecul de lebădă al Zeilor Pucioși care s-au perindat în ultimii 55 de ani prin mințile și pe la urechile și pe limba "proorocițelor" pucioase. Văzuți și nevăzuți, treji și adormiți, închipuiți și imaginați, acești Zei cu Chip de Femei și-au asumat cele mai diversificate identități "cerești" dar, invariabil, nu puteau vorbi decât printr-o gură pământească. S-au perindat unul după altul, fie la muștiucul "trâmbiței", fie la "microfonul ceresc", fie la "telefonul ceresc" fără fir, tot soiul de duhuri gureșe, care s-au ascuns după identități de împrumut, cu rezonanță celestă:
– "Tatăl Savaot",
– "Fiul Său Iisus Hristos", și călare și pe jos (călare pe calul alb apocaliptic, bineînțeles),
– "Fiicele Sale" șfinte, "proorocițele hristofore" Verginica, Maria și Mihaela;
– "Duhul cel Șfânt Pucios";
– "Maica Domnului",
– "arhanghelii" și "îngerii",
– "sfinții și sfintele din calendar";
– în fine, au mai sporovăit în acești ani și o sumedenie dintre spiritele celor morți pe Pământ, în ultimii 7000 și mai bine de ani, adică de la Adam și până astăzi. Adam însuși a fost de mai multe ori invitat special, ca să "vorbească" de dincolo de mormânt; dar nu cu gura lui, ci cu gura "proorocițelor" pucioșițe.
Toți și toate au contribuit la îngroșarea cărții "Cuvântul lui Dumnezeu", adăugând filă după filă, până ce aceasta a ajuns să cântărească mai mult de 7 kg. Adesea s-au trezit "vorbind" la mare concurență, despicând firul în patru și nodul din papură, bătând apa în piuă și șeaua ca să priceapă iapa, dar rezultatele lor concrete au fost mai mult decât mediocre. După 55 de ani de propovăduire, de pelerinaje, de vizite pastorale, de adunări și de "Festivale" câmpenești ale "Hortodoxiei Rrhomânești", numărul celor dezamăgiți care au părăsit cu dezgust secta pucioasă este de câteva ori mai mare decât al celor care încă au mai rămas sub jugul liderilor pucioși. Iar "hemoragia" de adepți care, sătui de promisiuni mincinoase și de o pseudo-ortodoxie cazonă, și cărora nu le-e mai rămas de ales decât soluția răzvrătirii și a dezertării, se pare că nu are leac.
Însă, de departe, cea mai prolifică activitate de prooroc mincinos a avut-o "fiica lui Dumnezeu" Verginica. Ea a "vorbit" 25 de ani în șir, trâmbițând din "trâmbiță" direct "de la Domnul", sau vorbind la "telefonul ceresc" cu spiritele morților, sau repovestindu-și halucinantele ei viziuni, așa încât dacă s-ar fi consemnat toate câte le-a spus ea, cărțile ei ar fi umplut tot pământul pucioșilor. Dar oamenii au disprețuit vorbele ei, alții le-au risipit, alții le-au pierdut și alții le-au îngropat în țarină, pentru că încă de mică ei o considerau "proastă", iar când a fost mare au internat-o de mai multe ori cu forța în spitalele de psihiatrie:
"Așa și cu satul Meu, că dacă aș vorbi, aș face război. Dacă s-ar pocăi, le-aș vorbi, că tot satul a spus că această fiică e proastă. De mulți este bârfită și hulită, și de aceea M-am pogorât de sus și am luat un colț de cărămidă și am lucrat-o, și acum o iau cu Mine. O, cerul când o vede, de ce nu spune că este proastă, așa cum zice lumea? Fiilor, zice cu gura ei: „Nu aud“, și spune: „Dă-te mai aproape, că nu aud“. Dorește să aibă voce. O, fiică, lasă atâta cât este dat de la Mine." (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat 27-10-1965)
"Fiica lui Dumnezeu", Verginica, era considerată când vas, când magnetofon, când caval, când piatră, când pom, când telefon, când oglindă, când trâmbița lui Dumnezeu, când trâmbița lui Ioan Botezătorul pe post de fluier,când scrumieră, când catapeteasmă, când fluieraș, când ușă, când bucium, când coardă, când unealtă, dar niciodată căldare:
1. "Iată și Verginica, vasul Meu, câte a suferit: câte arsuri, câte înțepături, câte lovituri!" (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat 7-06-1958)
2. “Nu este om pe pământ ca să nu știe aceste cuvinte, dar am găsit acest magnetofon și cânt cu el pe pământ…” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” , ediția 1995; fragment din mesajul datat 25 ianuarie 1966)
3. “Nu este om pe pământ ca să nu știe aceste cuvinte, dar am găsit acest caval și cânt cu el pe pământ.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” , ediția 2006; fragment din mesajul datat 12/25 ianuarie 1966)
4. “Această suferință care este pusă pe această piatră în care Domnul a scris povețe, va înceta când va sta furtuna [...]” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat 23 aprilie 1966)
5. “…Israele tată, am sădit în mijlocul tău un pom, ca să mănânci poame din el. Îngrijește-l, că nu ți-l îngrijește nimeni! Israele tată, acest pom pe care ți l-am sădit ție în față, a fost, este și va fi până în ceasul în care voi veni." (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat 14 februarie 1974)
6. “Mihaile, adu-l pe Mihail la telefonul Domnului Iisus Hristos să vorbească cu familia, cu mama. Adu-l, Mihaile. [...] Mamă, să fii credincioasă, și iubește telefonul și pe Domnul Iisus Hristos și iubește tot lucrul Său…” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat 29 iunie/12 iulie 1974)
7. “ E o ființă omenească și neprețuită și îndurerată prin care Dumnezeu își face lucrul Său. E trup. E fiica lui Adriana care era urâtă și prostuță și nebăgată în seamă de lume, ca să dea de rușine pe cei de neam mare. Vino creștine la prostuța Mea! Vino la Mine creștine, că e bine, e foarte bine! Căci prin prostuța aceasta e oglinda sfântă și tot prin ea te uiți în împărăția Mea…” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat 7 ianuarie 1975)
8. "Să-ți fie rușine de Mine că te porți după lume; că iată, Verginica, trâmbița Mea, a avut o vedere și plângea când o vedea." (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat 8-02-1979)
9.-10. "Acesta e o trâmbiță a lui Ioan Botezătorul, căci când a plecat, așa i-a spus Dumnezeu: „Lasă fluierul pe pământ, nu-l lua“. Fiți desăvârșiți, ca toate să le știți." (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat 13-03-1974)
|