[mariamargareta]

200. Un nou act de curaj zguduie obştea Pucioşilor

Protagoniştii ultimului act de curaj înregistrat în obştea pucioşească sunt... trei fete! Ele au reuşit incredibila performanţă de a scăpa, cu câteva zile în urmă, din lagărul de muncă de la Târgovişte al liderilor pucioşi, după ani grei de recluziune, umilinţe, înşelătorie, minciuni, nedreptăţi şi tortură psihică. În duelul nevăzut cu ighemonii pucioşi, Georgiana, Valentina (Vali) şi cu Ina i-au învins în cele din urmă pe cei doi "stăpâni de sclavi" ce se credeau invincibili. Dezertarea lor din "raiul" pucios este un punct de cotitură majoră în evoluţia clanului pucioşesc. De acum încolo, toate opţiunile sunt deschise. Până acum, cei care au dezertat făceau parte din altă generaţie, aveau o experienţă de viaţă mai diversă şi se bazau şi pe unele abilităţi artistice care le confereau o siguranţă interioară că pot, prin mijloace proprii, să atingă o relativă independenţă materială şi în afara lagărului pucioşesc. Cele trei fete, ca de altfel majoritatea tinerilor (şi tinerelor) care au fost "închinoviaţi" la Pucioasa şi la Târgovişte, au fost supuse de-a lungul anilor unei proceduri de spălare a creierelor care să le creeze dependenţă totală de "bunăvoinţa" liderilor pucioşi, fiind îndoctrinate cu teoria că orice retragere înapoi "în lume" este imposibilă şi inacceptabilă, iar urmările ei vor fi catastrofale. Cu toate acestea, cele trei curajoase au arătat şi celor rămaşi că "ulciorul nu merge de multe ori la apă: ori se sparge, ori se crapă"; pentru că orice om are o limită peste care nesimţirea şi răutatea altora nu poate trece.

Vitezele amazoane i-au lăsat cu ochii în soare pe cei doi zbiri de la Pucioasa, care se credeau şi acum infailibili, ca şi în alte dăţi. Ei erau convinşi că, după ce le-au făcut şi lor viaţa un coşmar, o să le înduplece totuşi să mai rămână, să mai îndure "umilinţele" pucioşeşti, aşa cum le făceau ei şi celorlalţi adepţi. Periodic, fiecare tânăr sau tânără, care se dăruise aici în mod sincer unui ideal pe care îl credea cu tărie, devenea sacul de box al celor doi pugilişti de categoria "muşcă", maniaci care îşi descărcau isteriile mentale în capul şi pe spinarea tuturor.

Cum cei doi lideri pucioşi se hrăneau zilnic din înjosirea supuşilor lor, căci degradarea lor mentală îi adusese la stadiul nevrotic incontrolabil de a nu se mai putea purta frumos cu nimeni, ruptura în sânul "sfintei familii" se profila ca inevitabilă. Trebuia doar un act de curaj, un gest de frondă, care şi-a găsit scânteia în cele trei nedespărţite fete. Unirea lor le-a adus puterea interioară de a spune "Nu! Nu se mai poate! Până aici." Ele au devenit pentru cei rămaşi în "lagăr" un simbol al libertăţii de conştiinţă şi al eliberării de opresiunea celor doi obsedaţi, posesivi şi rapaci lideri pucioşi.

A fost uşor? Nicidecum. Îndată, tentaculele celor doi vrăjitori de suflete au fost răsucite şi s-au strâns ca să sugrume toate căile de retragere ale celor trei războinice. Telefoane, ameninţări, scene de isterie, conspiraţii cu părinţii fetelor, ca aceştia să se opună reprimirii lor în casele părinteşti, toate mijloacele posibile şi imposibile au fost încercate de către cei doi guru, care au lucrat neobosit câteva zile la rând, ca să zădărnicească o uriaşă înfrângere ce se profila ca inevitabilă, pe toate fronturile. Totul a fost zadarnic. Cele trei amazoane au lăsat totul baltă în urma lor şi au fugit spre Coşereni, de unde veniseră cu entuziasm infantil în urmă cu vreo cincisprezece ani.

S-au consolat liderii pucioşi după această grea înfrângere? S-au ruşinat vreun pic? Nicidecum. Mai aprig au început să curgă telefoanele de ameninţare, amestecate cu linguşiri, de data aceasta la adresa părinţilor fetelor. Surprinzător, aici au găsit aliaţi aprigi în nea' Nicu şi în tanti Geta, părinţii Valentinei, care fără să ştie de fapt cum stau lucrurile, fiind pe dinafară cu totul faţă de cunoaşterea cruntei realităţi din "chibuţul" de la Târgovişte, au sărit cu gura pe bietele fete, ca să le determine să se întoarcă necondiţionat înapoi în cuşca leilor. Mama Valentinei a uitat umilinţele şi certurile ca la uşa cortului pe care le avusese cu nea' Mişu, pe vremea când liderii pucioşi conspirau ca tanti Geta să-şi vândă casa şi să se mute în casa lui nea' Mişu, pentru a putea folosi banii câştigaţi în folosul obştei pucioase. Nea' Nicu a uitat dezonoarea cu care şi-a acoperit (indirect, dar consistent) fiica, atunci când s-a aflat pretutindeni de aventurile lui amoroase extraconjugale cu o tânără de la Coşereni. Ar fi trebuit ca să stea amândoi cu nasul în pământ de ruşine şi să le primească pe aceste fete cu pâine şi cu sare, ca pe nişte martire, care au reuşit să scape tefere de furia ighemonilor pucioşi. Ar fi trebuit să se ofere să stea şi ei slugi la Pucioasa sau la Târgovişte, nu cu anii, aşa cum au rezistat aceste trei fete, ci măcar 2-3 luni, ca să vadă pe viu care e realitatea, şi abia după aceea să ridice pretenţii – dacă ar mai considera că e cazul. Oricum nu i-ar fi primit nimeni acolo, că nu se ridicau ei la mofturile şi pretenţiile speculative ale liderilor pucioşi.

Până una, alta, să apreciem cu felicitări gestul curajos al acestor trei tinere fete care au arătat că niciodată nu e prea târziu să fii demn, pentru orice om care iubeşte adevărul şi dreptatea. Şi să sperăm că vor rezista presiunilor care încă se mai fac asupra lor, ca să se întoarcă înapoi în "raiul" de unde au fugit.

Şi au mai demonstrat ceva, pentru care toţi românii ar trebui să le fie recunoscători: Ceva pute în "Danemarca" Pucioasei.