Citat:
În prealabil postat de Doriana
Acolo este vorba de roada Duhului Sfant, nu de daruri. Nicaieri nu spune ca darurile sunt temporare, ci doar intr-un loc spune ca vor inceta la venirea Domnului, odata cu cunostinta. Dar esti libera sa mai cauti. Eu chiar ma bucur ca studiezi.
|
Condițiile principale prin care se poate cunoaște adevărata glosolalie sau vorbirea în limbi:
1. Cel care vorbește într-o limbă insuflată să fie înțeles de toți cei străini care sînt de față (Fapte 2, 1-13).
2. Cînd cineva vorbește într-o limbă insuflată între localnici, care nu cunosc lucruri străine, cum a fost cazul din Corint, este nevoie de un alt dar, de acela al tălmăcirii, fără de care vorbirea în limbi este o vorbire în vînt și o nebunie (I Corinteni 14, 23).
3. Darul vorbirii în limbi nu a fost dat Bisericii pentru totdeauna, ci a fost dat numai la începutul creștinismului spre a trezi pe păgîni și pe iudei ca să creadă în Hristos. Apostol Pavel a arătat că darul vorbirii în limbi va înceta în Biserică (I Corinteni 13, 8).
4. După ce am crezut în Hristos că este Dumnezeu adevărat, nu mai avem nevoie de vorbirea în limbi, deoarece limbile sînt semn, nu pentru credincioși, ci pentru cei necredincioși (I Corinteni 14, 22).
5. Chiar la începutul creștinismului darul vorbirii în limbi a fost unul din darurile cele mai mici în Biserică față de cel al proorociei (predicii), al tălmăcirii, al dragostei și altele care erau superioare. Despre aceasta zice Sfîntul Apostol Pavel: De aș grăi în limbile oamenilor și ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare și chimval răsunător (I Corinteni 13, 1).
Le-am copiat din predica Parintelui Cleopa ca tot mi-a cerut "penticostalulmantuibil" un argument oricat de fragil; eu cred ca am adus un argument mai mult decat solid.