Citat:
În prealabil postat de almaris
Ne-ai spus care nu e credinta adevarata, dar care e?
Ce treaba ai tu cu aceia? Tu cum stai la capitolul asta? Esti convinsa ca stii de ce mergi?
Cine, ortodocsii? Iti propun sa faci un tur al bisericilor si ai sa vezi ca pe la toti se intampla asa. Se gasesc cate unii oriunde sa stii.
Dar cine o face totusi? Spune exact, nu te feri.
Ne cerem scuze ca nu suntem la fel de luminati.
|
Isus a întemeiat o singură religie creștină adevărată. Prin urmare, astăzi trebuie să existe numai o organizație, sau un grup, de adevărați închinători ai lui Iehova Dumnezeu (Ioan 4:23, 24; Efeseni 4:4, 5). Biblia învață că numai un număr mic de oameni se află pe calea îngustă care duce la viață. Biblia a profețit că, după moartea apostolilor, în congregația creștină urmau să se strecoare lent învățături false și practici necreștine. Unii oameni aveau să-i atragă pe credincioși pentru a-i urma pe ei în locul lui Cristos (Matei 7:15, 21–23; Faptele 20:29, 30). Din cauza aceasta vedem astăzi atât de multe religii diferite care pretind că sunt creștine. Cum îi putem identifica pe adevărații creștini? Cel mai remarcabil semn al adevăraților creștini este faptul că au o adevărată iubire între ei . Ei nu sunt învățați să creadă că sunt mai buni decât oamenii care aparțin unei alte rase sau au o altă culoare a pielii. Ei nu sunt învățați nici să-i urască pe oamenii din alte țări . Astfel, ei nu iau parte la războaie. Adevărații creștini se poartă unii cu alții la fel ca frații și surorile.
Adevărații creștini se iubesc unii pe alții, respectă Biblia și predică despre Regatul lui Dumnezeu.Un alt semn al religiei adevărate este faptul că membrii ei au un respect profund față de Biblie. Ei o acceptă ca pe Cuvântul lui Dumnezeu și cred ce spune ea . Ei consideră Cuvântul lui Dumnezeu mai important decât ideile sau obiceiurile omenești . Ei se străduiesc să trăiască potrivit Bibliei în viața de fiecare zi. De aceea, ei nu predică una și fac alta. Religia adevărată trebuie, de asemenea, să onoreze numele lui Dumnezeu (Matei 6:9). Isus le-a făcut cunoscut altora numele lui Dumnezeu, Iehova. Adevărații creștini trebuie să facă același lucru . Cine sunt persoanele din localitatea ta care le vorbesc altora despre numele lui Dumnezeu? Adevărații creștini trebuie să predice despre Regatul lui Dumnezeu. Isus a făcut lucrul acesta. El a vorbit întotdeauna despre Regat . El le-a poruncit discipolilor săi să predice același mesaj pe tot pământul . Adevărații creștini cred că numai Regatul lui Dumnezeu va aduce adevărata pace și securitate pentru pământ.Discipolii lui Isus trebuie să nu facă parte din această lume rea . Ei nu se amestecă în afacerile politice ale lumii și în controversele sociale. Ei evită comportamentul, practicile și atitudinile dăunătoare care sunt răspândite în lume . Poți identifica un grup religios din localitatea ta care posedă aceste semne ale adevăratului creștinism?