[ory]

Nu stiu daca se pot numi " nelamuriri ", sau doar aspecte naturale ale vietii si ale fiintei noastre in relatie cu aceasta. Suntem, mai mult sau mai putin asemenea cu cei pe care-i iubim si cu cei pe care-i detestam, scapam din vedere acest lucru, ori ne trezim dezamagiti de unii sau, mai degraba, de perceptia proprie asupra acestora. Totul pare o iluzie, daca este sa ne axam pe un obiectivism capabil sa asimileze si pro si contra lucrurilor interioare in relatie cu cele inconjuratoare.
Necredinta fata de lucrurile ce am sperat sa se desfasoare altfel, consider ca nu reprezinta decat o necredinta fata de sine, sunt trasaturi echivalente si inseparabile, din punctul meu de vedere .
Intr-o lume in care totul capata forme atat de relative, in care principiile se adapteaza dupa o latura a individualitatii, in care intelesurile diferite capata forme din ce in ce mai proprii, tind sa cred ca dezamagirea nu poate fi decat un lant de evenimente intre sine si exterior . Desi credem adesea ca noi nu suntem cei care initiem rautatea, ignoranta ne copleseste mai mult decat tendinta de-a face rau si astfel devenim partasi mai aprigi ai acestui rau generat subtil si sigur.
Increderea in sine si veridicitatea experientelor, educatia si trasaturile native ne masoara gradul de supunere fata de ceilalti, dar si de manipulare cu care incercam sa-i abordam si sa-i tratam, echilibrul dintre acestea reprezinta tocmai echilibrul propriilor trairi.
Tocmai am facut astazi un amplu eseu despre placerea in viziunea lui Tudor Arghezi, o placere pe care o cauta , nu in lucrurile mici si trecatoare, ci intr-un tot natural si universal din care, inteles si rationat asa cum trebuie, nu ai cum sa nu-i sustragi placerea din fiecare eveniment intampinat, mai ales din cele aparent nesemnificative. Poetul, ingnorand in mod voit perceptia asupra adevarului si al erorii, considera fundamental sa vedem in nou, in Universul care se perpetueaza prin fiinta intr-un permanent nou, intr-o descoperire zilnica fantastica a vietii din care sa sustragem in mod constient placerea de-a simti, vedea si cugeta toate acestea. Deci, placerea tine, mai degraba de sine, de cat sunt eu capabila sa inteleg in jur, sa infaptuiesc in jur, sa simt in masura in care pot pricepe toate acestea. Sa nu mai ignoram lucrurile simple alergand si visand spre himere, fiindca nici nu ne imaginam cate legaturi deosebite fac acestea intre sentimentele si lucrurile din fiecare zi.
Nu este nici o nelamurire, ci doar o stare pe care ti-o contabilizezi cum crezi tu mai bine, bucurandu-te ulterior de roadele acestui calcul inevitabil.