Psalmul II
de Stefan Augustin Doinas
Tu ești gelos, teribil de gelos
pe tot ce am, și-adun, și strâng în brațe
aici, când nu Te-mbrățișez pe Tine.
În irisul iubitei Te descopăr,
și flacăra Ta sumbră mă orbește.
Te simt printre degete alunecându-mi
ca o șopârlă cu solzi mici de aur.
Și Te surprind întruna punând piedici
în spițele-alergării mele.
Doamne,
dar oare nu spre Tine-alerg întruna?
Și nu Te cheltuiesc mereu pe Tine?
Și nu de focul Tău îmi ard vederea?
Deposedează-mă, Gelosule, de lume!
Dorința Ta sălbatică de-a mă avea
în felu-acesta – șchiop, sărac și orb –
să mă-nsoțească peste tot, asemeni
unei iubiri ce pârjolește totul....
|