[cuvant]

Pentru doamna Doriana, cu mare drag..


Stanca

O fi fost odata si un inceput, cand o fi creat Dumnezeu lumea.. valurile..da valurile erau atat de puternice izbeau cu atata vrasmasie in stanca mareata incat i se cutremura intreaga-i fiinta. Privind spre stanca, am zice: cum s-o numim fiinta?..Ar fi nedrept sa o numim fiinta..si totusi ea, stanca, se cutremura. In bucuria pe care o traia nu avea cum sa perceapa vrasmasia puternicelor valuri, uneori erau asa mai caldute..alteori se raceau cumplit si totusi stanca le primea cu bucurie, stia ca nu e singura. Desi, atat de mareata, invatase sa fie smerita, le primea toate cu bucurie, cand venea inghetul i curgeau lacrimile..da stanca plangea, stia ca soarele s-a ascuns si o fi vina ei..dar acelasi soare suradea din nou si iar ..si iar..pana intr-o zi..
De ce Dumnezeule?..un singur dar ..si pe acela mi l-ai rapit..de ce a secat atat de mult nemarginita mare..oare o fi fost ea nemarginita..unde e puterea ei de altadata? Desi stiam ca multa vrasmasie e ascunsa in imensa mare..io o primeam cu mare drag, asa cum era ea, nu stiam s-o judec, si toate le primeam ca din Mana Ta..Si cum o putea seca nemargintul?
Lumea, lumea..vezi tu draga mea stanca, multi te privesc ca pe ceva maret, dar lipsit de viata..si totusi plangi si te cutremuri..iar ea, lumea nu mai plange..nu se cutremura. Din lacrimile lor an de an marea crestea, crestea in inima Mea, si pentru o singura lacrima a lumii, eu umpleam intreaga mare cu lacrimile Mele.
Tu asa, stanca fiind, mi-oi aduce aminte de tine, de fiorul tau, de smerenia ta, de lacrima ta,..da de lacrima ta, caci de multe ori ai plans tu draga mea. Dar de maine, prea mareata stanca tu nu vei mai fi, vei fi mii si mii de bucati..si vei fi udata cu lacrimi..
Dragostea, Dragostea.. nu covarseste niciodata..ea Dragostea nu va uita omul..or fi tare grele vremurile acestea..te vei lovi de om..prabusirea iti va fi mare..dar.......vei smulge o lacrima.