Ateul este o victima, ba chiar rob al propriei ratiuni. Paradoxul consta in faptul ca rationalizand intr-o maniera extrema, se arata a fi de fapt irational. Se vrea un om al concretului, al demonstrabilului, ceea ce si este. Numai ca adevarul sau, pe care se fundamenteaza intregul sau demers, este nimicul. Acel nimic din care toate au fost aduse la existenta. Asadar, ateul se preocupa cu nimicul. Ce poate fi mai irational decat acest lucru? Ce poate fi mai lipsit de sens?
Adevarul omului care vorbeste cu/despre Dumnezeu, se fundamenteaza insa pe Cel care din nimic a rostuit intregul univers, vazut si nevazut. Adevarul nostru este o Persoana.
|