Subiect: Ecumenism
View Single Post
  #183  
Vechi 07.05.2010, 09:07:45
OmuBun
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Despre cinstea cuvenită episcopilor și despre sminteli
-----interviu realizat cu ieromonahul Savatie Baștovoi----
....................................1...................................

Glasul Monahilor (revista Mănăstirii Petru-Vodă): Părinte Savatie, azi se vorbește mult despre "alinierea" Bisericii la mersul lumii, la cerințele societății moderne. Aceasta include, pe lângă altele, mai întâi de toate recunoștința autenticității tuturor credințelor și chiar intrarea în comuniune de rugăciune cu reprezentații acestora. În acest sens, s-au făcut mișcări considerabile din partea anumitor ierarhi ai Bisericii Ortodoxe, ceea ce sfidează prevederile canonice și dogmatice lăsate de Sfinții Părinți. În aceste condiții, mulți credincioși se smintesc, își pierd orice încredere în ierarhi și ajung chiar să-i nesocotească. Cum credeți, ce atitudine trebuie să avem față de ierarhii Bisericii noastre?

Ieromonahul Savatie: Ne uităm la David care, fiind deja împărat peste Israel, era prigonit de Saul. Saul era îndrăcit, ne spune Scriptura, ieșise din ascultarea lui Dumnezeu și pentru aceasta a fost pedepsit și lepădat de Dumnezeu. În locul lui a fost uns David, deși Saul continua să stea pe scaunul lui Israil. Scriptura ne spune ce fel de necazuri răbda David din partea lui Saul, cum îl prigonea prin munți și căuta ca să-l omoare. Odată tovarășii lui David au zis: "Să-l omorâm pe Saul". David însă le-a răspuns: "Să nu-mi fie mie a ridica mâna asupra unsului Domnului". Iată, Saul era nebun, era îndrăcit, Dumnezeu Însuși a mărturisit că l-a lepădat pe Saul și l-a ales pe David în locul lui. David știa toate acestea, și totuși a zis: "Să nu ridicăm mâna asupra unsului Domnului!". Ungerea este veche, de acum anulată, dar David nu a nesocotit-o. Așa și noi - să ne temem a ridica mâna asupra unșilor Domnului. "Nu ridicați mâna asupra unșilor mei și împotriva proorocilor mei nu vicleniți!", zice Domnul prin gura lui David. Dumnezeu i-a ales. Oare Dumnezeu nu poate să le dea într-o noapte așa o boală ca să nu se mai scoale nimeni a doua zi? Oare noi suntem cei care trebuie să-i judecăm? Dacă Dumnezeu îi lasă, oare noi suntem mai mari? Numai dacă ne va întreba cineva, să spunem: "Eu așa cred", să mărturisim credința dreaptă, nu cum spun ei, ca să nu fie sminteală în Biserică, dar, pe cât se poate, să nu-i atingem pe episcopi. Cred că a venit vremea când va trebui să tăcem despre multe lucruri, chiar și despre apucăturile eretice ale unor episcopi, numai ca să nu pierdem Biserica.
Așa văd eu că a mers Biserica și aceasta cred că este duhul smereniei și al păcii, mai ales la vremea noastră, când toate sunt așa de încurcate. Să nu facem sminteli și să nu îndemnăm la răzvrătire, că și așa sunt răzvrătiți. Acum e vremea răzvrătirii, când toți își fac adunări, cluburi, mișcări și pun moda lor în Biserică: "Că așa, că așa"? Nu trebuie să facem asta. Ai auzit o sminteală, ia și o dezminte: "Nu-i așa, frate!". Chiar dacă ai văzut tu cu ochii tăi, să nu o povestești, să nu o crezi. Dracul poate să arate multe lucruri care nu sunt. Binele trebuie să-l credem, dar răul - ce motive avem? Nici nu ne trebuie. Să ne rugăm! Să biruim răul cu binele - iaca pacea lui Hristos. Hristos a tăcut. Cine era mai sfânt, mai curat? Cine era arhiereu adevărat? Și vine un arhiereu din legea cea veche, lucrul mâinilor Lui, și-L lovește peste obraz. Cum zice la un tropar: "Mâna cea de lut, pe care Tu ai zidit-o, Te lovește azi peste obraz". Și Dumnezeu a toate - tace. Arhiereul cel adevărat! Oare noi nu vom tăcea? Să nu încercăm să fim mai sfinți decât Sfântul Sfinților, că noi de la Dânsul am luat sfințenie, nu de la noi. Altminteri o să pierdem Biserica. Și Pavel când a mustrat din neștiință pe un arhiereu de lege veche, numindu-l "perete văruit", îndată și-a cerut iertare, aducând cuvintele Scripturii, că " pe mai marii poporului tău să nu-i vorbești de rău".
Reply With Quote