Despre cinstea cuvenită episcopilor şi despre sminteli
-----interviu realizat cu ieromonahul Savatie Baştovoi----
....................................5...................................

- Nu trebuie să ne simţim datori să apărăm Biserica?

- Nu aperi nici o Biserică, tu-ţi pierzi numai rugăciunea. "Nu cumva altora propovăduind, eu însumi să mă fac netrebnic", spune Apostolul. Dacă eu mă pornesc cu mânie, când am vorbit cu el m-am tulburat aşa de tare cu duhul încât... Ce zice David? "Iar păcătosului i-a zis Dumnezeu: Pentru ce iei tu cuvintele dreptăţii Mele în gura ta? Că, de vedeai furul, cu el fugeai şi cu cel preacurvar partea ta puneai". Cine făcea dreptate? Ilie, Ioan - când s-a dus la Irod. Ioan, care era fulger, era îngerul pustiei. Vorbeau cei curaţi şi puternici, dar păcătosului i-a zis Dumnezeu să nu ia cuvintele Sale în gura lui. Şi i-a mai spus: "Pune păcatele tale înaintea Mea şi cheamă-Mă în ziua necazului tău şi eu te voi izbăvi!". Nu l-a lepădat Dumnezeu pe păcătos - "Eu pentru păcătoşi am venit", a zis - dar cuvintele dreptăţii Sale i-a zis să nu le ia în gura sa. La Ioan Scărarul mai spune: "Câtă vreme ne aflăm în pocăinţă, să nu vorbim despre dogme, cel ce se pocăieşte să nu citească teologie pentru că nu-i este de folos". Părinţii au văzut că asta alungă pocăinţa. Dacă se pocăieşte cineva şi se osteneşte pentru păcatele lui şi dacă a învăţat din asta ceva, atunci poate să spună şi altuia pentru ca să-l ferească de groapa în care a căzut el, iar pentru asta va avea plată de la Dumnezeu, dar numai dacă se osteneşte. Dacă el încă se află în păcatele astea, atunci n-are ce să spună, nu poate încă să spună nimic. Noi nici măcar nu ne pocăim, înţelegeţi? Dar deja am început să discutăm teologie. La Avva Pimen, când a venit un pustnic de departe ca să-l vadă şi i-a pus înainte Avvei câteva citate din Scriptură ca acesta să-l lămurească cum stau lucrurile, Avva Pimen a continuat să împletească coşuri tăcând şi nedând nici un răspuns. Acela, dacă a văzut, s-a mâhnit şi a ieşit. Atunci ucenicul îl întreabă: "Avvo, Părintele acesta a venit de departe şi acolo, în ţara lui, este mare şi vestit, a venit să te vadă şi tu nici nu-l bagi în seamă?". Iar Avva îi răspunde: "Ei, el îi mare, îi sus, în cer, vorbeşte despre Scriptură, dar Pimen e jos, pe pământ. Dacă mă întreba ceva despre patimi eu îi vorbeam, dar din Scriptură Pimen nu ştie". Ucenicul a ieşit din urmă şi a zis pustnicului. Iar acesta, auzind aşa, s-a întors şi a zis: "Avva Pimen, mă chinuie gânduri de curvie". "O, fratele meu!" - s-a sculat şi l-a îmbrăţişat. Iar pustnicul s-a întors în ţara lui mult folosindu-se. Noi acestea să le păzim: cum să scăpăm de gânduri, cum să ne rugăm, cum să avem smerenie... şi atunci Dumnezeu ne va învăţa teologie. Făcând noi aşa, mulţi se vor folosi, ca şi de părinţii aceia. Atunci când ieşea câte un episcop şi zicea: "Avva Antonie a zis că nu-s drepţi aceştia cu erezia lor" era ascultat. Mai ales pentru începători ăsta-i lucru foarte periculos. Niciodată nu poţi agonisi duh de pocăinţă pentru că asta îţi risipeşte atenţia tot timpul în altă parte, eşti tot timpul în afara mănăstirii cu gândul. Să vă mai zic un lucru: câţi călugări citesc astăzi Patericul şi Scara? Dar câţi călugări citesc gazete, câţi ştiu toate bârfele de la radio? Ştiu unde au fost episcopii, ştiu ce au vorbit aceştia în taină la un pahar pentru că au ei pe cineva acolo, o maică la episcopie care face mâncare şi iaca ce-a auzit, toate le ştiu. Dar, dacă-l întrebi din Scara - nu ştie dacă a pus mâna pe ea. Patericul, Scara şi altele - sunt cărţi care trebuie citite în fiecare zi, ca şi Psaltirea. Şi atunci călugărul începe să fie călugăr. Găsim la Sfântul Isaac Sirul cuvântul acesta: "Mai mare este să stai în chilia ta şi să te rogi decât să converteşti noroade la Hristos". Toţi Părinţii ne învaţă să nu ne amestecăm în treburile lumii, iar Sfântul Ioan Cassian spune că monahul trebuie să fugă de femei şi de episcopi. Pe episcop, călugărultrebuie să-l vadă numai pe calendar. Iaca ce va fi scump în ultima vreme: Duhul lui Dumnezeu.

- Atunci cine, dacă nu călugării, vor păstra bunul mers în Biserică?


- Sfântul Antonie cel Mare spune că noi, călugării, vom fi judecaţi după făgăduinţele monahale, pentru nimic altceva nu vom da răspuns. Oamenii, dar mai bine zis îngerii, vor să vadă de la noi rugăciune, ascultare, curăţie, pentru care noi am dat făgăduinţe. Dar noi îi lămurim cât de bine ştim să învârtim cuvintele. Asta ştiu să o facă oratorii şi jurnaliştii, dar în faţa îngerilor trebuie să arătăm meseria noastră, pentru că am făcut legământ: ascultare, curăţie, sărăcie. Cum spunea Sfântul Antonie: "Când te apuci de un lucru, trebuie să ştii de la început ce trebuie să faci: sapă, topor sau sabie. Şi aşa o înfierbântă şi aşa o bate, ca să iasă ceea ce voieşti". Aşa şi noi, trebuie să ştim ce vrem: să fim călugări, să dobândim virtuţi călugăreşti, ori să îndreptăm Biserica, ori să fim iscusiţi la vorbe şi în direcţia asta să ne îndreptăm. Nimeni din Biserică nu ştie mai bine ce are de făcut decât călugării, pentru că noi avem făgăduinţe pe care ştim sigur că trebuie să le împlinim. Să cerem ajutorul Maicii Domnului pentru cuvântul cu care ne-am legat în faţa altarului. Să citim făgăduinţele încă o dată şi încă o dată şi să ne cutremurăm de cât de departe suntem de ceea ce trebuie să fim. Să fim călugări, pentru că restul sunt mulţi, dar călugări din ce în ce mai puţini. Să nu rămânem la haine numai, ci să păstrăm duhul călugăriei, restul sunt vorbe şi idei. Numai în călugărie este duh. Duhul nu-i uşor să-l pui în cuvinte, el este sau nu este, iar cuvintele stau liniştite pe foi şi idei sunt destule. Toată lumea operează cu idei, numai călugării operează cu duh, cu puterea pe care a revărsat-o Dumnezeu: ei ascultă în Duh, se roagă în Duh, mănâncă în Duh, toate trebuie să le facem în Duh. Ceilalţi le fac cu legi, cu idei şi cu prospecte. Călugăria nu se învaţă, ea se trăieşte. Creşti în ea fără să observi. Aşa că în Duh să le facem pe toate. Dacă nu l-am agonisit, degeaba păstrăm cuvintele şi formele. Pe acesta, adică Duhul, noi trebuie să-l dăm şi mai departe, numai că noi înşine încă nu l-am agonisit. Iaca ce va fi scump în ultima vreme: Duhul lui Dumnezeu. Lumea-i plină de cărţi de dogmatică, dar de la asta Biserica nu se schimbă. Îmi veţi spune că Maxim Mărturisitorul a schimbat Biserica, călugăr fiind. Da, dar el era călugăr adevărat, că din ăştia cu idei erau şi pe vremea lui. Aşa şi noi, credinţă dreaptă avem, slavă lui Dumnezeu, dar încă nu avem putere. Asta se agoniseşte nu prin cugetare, ci prin lucrare. Iaca ce zic eu. Încercaţi! Şi, dacă facem aşa, căpătăm îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu la rugăciune, avem îndrăzneală şi înaintea omului, pentru că nu ne ruşinăm să vedem faţa Lui, nici a episcopului, nici a unui preot, pentru că n-am vorbit pe nimeni de rău şi am îndrăzneală şi faţa mea-i curată şi pot să stau înaintea lui Dumnezeu, deşi sunt om cu păcate. Chiar de-aţi plini toată dreptatea, dar, dacă am zis: "cutare nu-i bun, cutare face aşa", iaca nu mă pot ruga. Iar dacă te rogi fără îndrăzneală, spune Apostolul Iacov, nu primeşti. Îndrăzneala vine din lucrarea poruncilor şi care poruncă este mai mare decât a ne iubi unii pe alţii? Toate să le cercetăm, dar să facem întâi ceea ce suntem datori.



(Din GLASUL MONAHILOR - revistă de înnoire duhovnicească a Mănăstirii "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil", Petru Vodă, nr. 5-6 (19-20) - Mai-Iunie 2005)