[casiana]

Recunosc.Mi-a fost si imi este in continuare dor de perioada si de locul copilariei mele caruia ii datorez momente frumoase, amintiri superbe, hohote de ras, dar si cateva lacrimi (de crocodil ce-i drept). Am crescut intr-un oras de munte unde intr-adevar lucrurile sunt mai simple, iar oamenii mult mai modesti. Mai putina agitatie, mai multa liniste... Si acum cand ajung acasa, la ai mei, ma simt linistita si in siguranta ..simt bucuria detasarii de tot si de toate.

Imi aduc aminte ca ne jucam in fata blocului cu “creta” din caramida portocalie si frunze pe post de bani...eram atat de fericita si de vesela.

Mersul la tara, la bunicii mei, era pentru mine cea mai mare bucurie. Imi este dor sa mananc porumb copt pe jar, pepeni care stateau la racit in galeata cu apa rece din fantana, sa alerg prin curte, sa ma ascund in podul plin cu fan, sa merg la padure, la scaldat, la cirese...

Inca nu ma pot detasa de vremurile acelea frumoase care mi-au apartinut si mie pana acum cativa ani...