[mariamargareta]

203. Noi inconsecvenţe în gândirea liderilor pucioşi

În “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” din 21-09- 2009 , pucioşii răsturnau ordinea tradiţională dintre cele trei virtuţi teologice (relatată şi de Scriptură, la 1Cor.13,13) afirmând că ordinea firească în care se nasc şi se nutresc în om cele trei virtuţi teologice este următoarea:
1. dragostea,
2. credinţa,
3. nădejdea.

Pucioşii descriau această ordine astfel: mai întâi, iubirea se aprinde în om; ea îi hrăneşte credinţa, iar credinţa hrăneşte dorul (nădejdea) după Dumnezeu:

"Am duhul aprins ca să învăţ omul în ziua aceasta, căci M-a aprins de iubire iubirea celor ce au venit azi la izvorul Meu de cuvânt, iubire aprinsă în ei, şi cu care ei ştiu să-şi hrănească credinţa cea plină de dor."(citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 21-09-2009)

Pe vremea aceea, iubirea era promovată ca rădăcină hrănitoare a toate virtuţile, deoarece pe liderii pucioşi îi interesa cel mai mult ca noii-veniţi la Pucioasa să-i acopere pe ei cu multă dragoste, ştiind că după dragoste va veni în mod inevitabil şi credinţa în "lucrarea" de la Pucioasa. Cei mai mulţi care s-au păcălit aderând la această sectă au procedat exact după acest scenariu. Au venit mai întâi din curiozitate, au fost acoperiţi îndată de liderii pucioşi cu o dragoste prefăcută, dar perfect regizată şi irezistibilă, apoi au fost şi ei la rândul lor cuprinşi de dragoste faţă de aceşti lideri care păreau a fi "oamenii lui Dumnezeu", apoi a venit, pe nesimţite, şi credinţa în "lucrarea" de la Pucioasa şi în lucrătura ei. Când credinţa lor s-a consolidat, liderii pucioşi au întors foaia, arătându-se aşa cum erau de fapt, farisei urâcioşi şi veşnic nemulţumiţi, fără pic de dragoste. Acum era deja prea târziu ca cei înşelaţi să mai dea înapoi. Credinţa lor în "Cuvântul lui "Dumnezeu" de la Pucioasa era acum cea mai puternică; chiar dacă liderii pucioşi îi dezamăgeau crunt, cei care se descopereau înşelaţi se consolau cu credinţa, ea acţionând ca o frână la orice tentativă de eliberare a lor de sub jugul pucios.

Şi totuşi, unii au reuşit să se desprindă, considerând că "unde nu este dragoste, nimic nu e", deci nici credinţă nu mai trebuie să fie. Aşa au fugit rând pe rând de sub jugul de fier al stăpânilor de "sclavi" pucioşi, unii dintre cei mai devotaţi, cei mai iubitori, cei mai jertfitori creştini dintre slugile liderilor pucioşi.

Bulversaţi de ultimele dezertări din "raiul" pucios, făcute la mare risc de către Georgiana, Vali şi Ina (trei dintre fetele captive în "chibuţul" lui nea'Didi din Valea Voievozilor de lângă Târgovişte), liderii pucioşi au uitat de propriile lor precepte, restabilind ierarhia firească între virtuţile fundamentale. "Fugarii" trebuiau înfieraţi cu sârg în ochii celor care au mai rămas, ca nişte necredincioşi şi netrebnici. Acum, credinţa în "lucrarea" de la Pucioasa îşi recapătă brusc rolul ei de temelie, iar ordinea dintre credinţă şi dragoste proclamată de liderii pucioşi se inversează din nou:

"– O, iubirea celor credincioşi vine de la credinţa lor, iar neiubirea celor necredincioşi vine de la necredinţa lor, şi nu pot fi credincioşi cei necredincioşi, căci faptele necredinţei îi vădesc pe ei necredincioşi şi fugari.[...] Toţi cei care ajung de unde au plecat au fost traşi înapoi de diavolul nestatorniciei şi al necredincioşiei." (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 2-05-2010)

Când se vor mai linişti după ultimele pierderi ireparabile, iar la poarta "mănăstirii" mixte de la Glodeni vor bate alţi pelerini curioşi, dornici de aventură şi de experienţe cu frisoane pentru viaţa lor, liderii pucioşi vor reveni probabil la aceeaşi formulă teoretizată de ei în 2009: "iubiţi-ne mai întâi pe noi, iar iubirea voastră va hrăni credinţa cea plină de dorul de Dumnezeu. Şi o va creşte pe ea, şi vă va cuprinde pe nesimţite credinţa în această "lucrare", şi atunci veţi fi una cu noi: voi în noi şi noi peste voi, ca toţi să fie una".