[Danut7]

Adam cunostea binele si raul la nivel intelectual dinainte sa manance din pom.A fost inzestrat cu ratiune si intelect de Dumnezeu.Dumnezeu insusi i-a poruncit lui Adam sa nu manance din pom, ba mai mult i-a si spus ca va muri in ziua in care va manca.Dumnezeu i-a aratat lui Adam 'legea' neascultarii.Cea care nu pricinuieste spre viata, ci da moarte.I-a dat indrumare si i-a aratat legea ascultarii si neascultarii, prin acel pom 'al cunostiintei binelui si raului'.Scriptura ne arata si intelepciunea lui Adam, dupa ce ne informeaza de 'legea' pe care i-a dat-o Dumnezeu cu privire la pom.Ne arata cum el[Adam] a dat nume tuturor animalelor, si dupa ce Dumnezeu a facut trup din coasta sa, el[Adam] a numit femeia,intelegand si aratand in acelasi timp si scopul ei, acela al unirii cu barbatul.Vezi cat de inzestrat era Adam cu ratiune si intelepciune.Inca nu era murdarita imaginea lui Dumnezeu in om, chipul Sau.Inca nu era cazut omul din har, ci era intr-o stare harica.Imaginea lui Dumnezeu a inceput sa se murdareasca dupa caderea lui Adam in pacat, din ce in ce mai mult, instrainandu-se de Dumnezeu, prin inmultirea faradelegii.Insa la inceput nu era asa.Cunostiinta de Dumnezeu era foarte mare, sa nu uitam ca [Adam] putea sa stea in prezenta lui Dumnezeu si sa comunice cu El, pana la un moment dat.Ori acest lucru nu era putin.Omul[Adam] era aproape de Dumnezeu.El s-a instrainat dupa caderea in pacat.Deci primul om a fost inzestrat cu intelepciune si discernamant de catre Dumnezeu cat pentru toti oamenii putem zice, pentru ca avea sa devina parinte al omenirii.Omul cunostea raul, la nivel intelectual, virtual, insa nu l-a cunoscut l-a nivel experimental si nu a luat parte din el, pana cand nu a mancat din pom si nu s-a abatut de la cuvintele lui Dumnezeu.Pomul acela a fost sadit de Dumnezeu pentru a-i arata lui Adam legea binelui care sta in ascultarea de Dumnezeu si legea raului care sta in neascultarea de Dumnezeu si spre a incerca ascultarea omului[Adam].Vedem ca frumos spune Scriptura, ca Dumnezeu este credincios si drept si nu va ingadui sa fim incercati peste masura noastra.La fel a facut si cu Adam.Nu a ingaduit sa fie incercat peste masura si i-a pus la dispozitie ceea ce avea nevoie ca sa treaca peste aceasta incercare si sa lupte impotriva ispitei.


Raul exista atunci prin sarpe,prin care a si intrat... Si Scriptura zice :"sarpele cel mai viclean" si "Raul de la cel rau vine".Raul acesta insa nu a existat de la inceput, raul nu are esenta in sine, raul este o boala si o pervertire a binelui.Posibilitatea raului a existat virtual prin lipsa binelui, printr-o incetare de a face binele si o impotrivire si denaturare a ceea ce este bun.Insa natura si esenta tuturor lucrurilor este buna.


Moartea aceasta la care se referea Dumnezeu, era in primul rand moartea sufleteasca.Acesta este si intelesul primar al mortii, moartea spirituala.Adam a murit in ziua cand a incalcat porunca lui Dumnezeu si a descoperit ca e gol.Goliciunea aceasta reprezenta caderea din har...Moartea sufleteasca.. A descoperit Adam ca e gol,s-a temut si s-a ascuns de Dumnezeu.

Apoi Dumnezeu a pus straja catre pomul vietii, tocmai pentru ca aceasta stare a omului sa nu devina vesnica si sa dainuiasca in om in nemurire.

Si pentru binele omenirii, Dumnezeu a facut oamenilor haine ca sa le acopere goliciunea, si l-a stramutat pe om din prezenta Sa, pentru ca prezenta lui Dumnezeu pentru Adam a devenit o povara dupa ce a pacatuit.Le-a facut haine de piele si i-a acoperit, ne-a dat moartea trupeasca spre binefacerea noastra.



"Moartea sufletească este cu totul rea; ea nu are nimic bun. Moartea
trupească însă are unele foloase pentru starea de cădere instituită de
păcatul strămoşesc. Astfel, Sfântul Ioan Gură de Aur scrie: „Chiar dacă
păcatul a adus moartea pe acest pământ, Dumnezeu o pune în slujba
noastră, ca să ne fie de folos"57; moartea e mai curând „o binefacere, decât
o pedeapsă" şi arată din partea lui Dumnezeu mai degrabă „purtare de
grijă, decât mânie."58
Intr-adevăr, dacă omul mort sufleteşte n-ar fi murit şi cu trupul, ar fi
avut parte de necazuri mari şi nenumărate.
Mai întâi de toate, obişnuinţa cu starea sa păcătoasă 1-ar fi făcut
delăsător, în vreme ce, ameninţat de moarte şi neştiind când îi va suna
ceasul, începe să cugete la mărginirea acestei vieţi şi să se gătească
pentru viaţa ce va să fie, cu vie simţire duhovnicească şi neîntârziată
căinţă.
Apoi, nemurirea 1-ar fi împins la trufie, iar înşelătoarea făgăduinţă a
ispititorului: „Veţi fi ca Dumnezeu!", i-ar fi părut a fi deplin adevărată. Fiind
însă silit să se întoarcă în pământul din care a fost luat, cunoaşte micimea,
slăbiciunea şi nimicnicia de care are parte făptura lipsită de harul lui
Dumnezeu, şi se smereşte.59
Dacă n-ar fi moartea, după cum spune Sfantul Ioan Gură de Aur, „ar
fi nespus de iubite trupurile şi cea mai mare parte dintre oameni nu s-ar
mai îngriji de nimic altceva decât de trupuri, facându-se încă şi mai
trupeşti şi mai îngroşaţi."60
Mai mult încă: lipsa morţii ar fi înveşnicit căderea omului. Astfel,
Sfântul Vasile cel Mare spune că Dumnezeu „n-a împiedicat destrămarea
noastră, pentru ca să nu rămânem pururi neputincioşi şi slabi."61
Acestea sunt foloasele morţii cât priveşte trupul. Căci, după cum spune
Sfântul Ioan Gură de Aur, nu trebuie să ne tânguim că trupul putrezeşte, ci
„atunci ar trebui să plângem, când trupul ar rămâne pentru totdeauna în
această nenorocită stare de acum"62, însă „moartea nu nimiceşte numai
trupul, ci şi stricăciunea lui"; moartea înseamnă „nimicirea pe vecie a
stricăciunii"63; îngăduind moartea, Dumnezeu pregăteşte astfel, în chip
proniator, restaurarea prin Hristos a stării din rai şi chiar a unei stări mai
înalte, în care omul va fi pururi nestricăcios şi nepieritor64, căci, după
cuvântul Domnului, grăuntele trebuie să moară ca să aducă roadă (cf. In.
12, 24; l Cor. 15,35-44).
Dar moartea trupului e folositoare şi pentru suflet. Mulţi Sfinţi Părinţi
spun că moartea a împiedicat „răul să fie nemuritor"65. O dată cu moartea,
moare şi păcatul. Sfântul Ioan Gură de Aur arată cum, prin înţelepciunea
lui Dumnezeu, odrasla îşi ucide maica, căci: „moartea s-a născut din păcat,
dar a mâncat păcatul"66. Sfântul Maxim Mărturisitorul, la rândul său, spune
că pentru omul căzut moartea este o formă de eliberare providenţială şi
că, paradoxal, ea contribuie la menţinerea lui ca om, pentru că altfel
„puterea sufletului s-ar fi mişcat veşnic în chip potrivnic firii, ceea ce ar fi
însemnat nu doar cel mai mare rău şi pierderea vădită a calităţii de om, ci
încă şi negarea limpede a bunătăţii dumnezeieşti."67 Tot el spune că
Dumnezeu a îngăduit moartea, „socotind că nu e bine ca omul, care şi-a
înrăit voia liberă, să aibă o fire nemuritoare."68
Pe scurt, după cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul: „Sfârşitul
vieţii acesteia de aici socotesc că nu e drept să se numească moarte, ci
izbăvire de moarte şi despărţire de stricăciune şi slobozire din robie şi
încetarea tulburării şi oprirea războaielor şi risipirea întunericului şi odihna
de osteneli şi liniştirea fierberii şi acoperirea ruşinii şi scăparea de patimi şi
nimicirea păcatului şi, ca să spun pe scurt, hotarul tuturor relelor."

Citat din cartea 'Credinta Ortodoxa despre viata de dupa moarte'.