Doamne ajuta!
Ideea acestui topic o am in minte de ceva vreme insa unele postari citite astazi mi-au reinviat dorinta de-a discuta cu voi chestiunea increderii in propria persoana.
Fratele Saurian a postat urmatoarele:
Eu incerc sa ma lamuresc cat de mult se pliaza conceptele enumerate in citatul de mai sus (care concepte sunt perfect valabile, nu tagaduiesc acest lucru!) cu stilul de viata pe care il avem, majoritatea dintre noi, in ziua de azi. Va dau un exemplu pentru ca vorba lunga e saracia omului.
Acum cativa ani (studiam limba olandeza pe-atunci) am primit in clasa vizita unei consiliere al carei rol era sa ne-nvete pe noi cum sa ne alcatuim CV-ul, cum sa ne prezentam la interviul de angajare, ce haine sa purtam cand ne ducem la acest interviu, etc. In momentul in care mi-a venit randul, m-a rugat sa dau mana cu ea asa cum as face-o cu un angajator care ma intampina la un interviu; dupa ce-am dat mana cu ea mi-a spus ca senzatia pe care i-a lasat-o strangerea mea de mana a fost cea de "peste mort".
Mi-a explicat mai apoi ca o strangere de mana viguroasa denota incredere in fortele proprii; o strangere de mana mai... moale... se traduce prin teama si nesiguranta, ceea ce, desigur, nici un angajator nu vrea sa simta la un candidat!
Societatea in care traim a evoluat de-asa natura ca numai cei puternici ajung sa "insemne" ceva, sa realizeze ceva. Nu poti arata ca esti slab chiar daca asta ti-e firea. Nu poti lasa pe cei din jur sa adulmece mirosul fricii pe care o simti pentru ca te vor ataca cu siguranta (la sensul figurat fireste). Nu mai traim vremuri in care melancolicii, sfiosii, timizii si blanzii sunt apreciati; din contra, colericii, indraznetii si cei cu
nelimitata incredere in fortele proprii sunt "fruncea".
Mie mama mi-a spus intotdeauna: "capul plecat sabia nu-l taie". In zilele noastre nu ajungi sa-l pleci de tot ci numai la o simpla inclinare esti decapitat dpdv social.
Incearca sa gasesti un loc de parcare decent fiind rabdator, politicos si blajin din fire... poti sta linistit acasa. La rand la cinema trebuie sa dai din coate, altminteri ramai pe-afara; ca sa-ti faci loc in tramvai la fel, ca sa obtii un job asisderea.
Trebuie sa devenim musai rapace pentru a ne delimita cu precizie patratica in care ne putem manifesta? Cum impacam vorbele din carti, sfaturile Sfintilor Parinti, cuvintele Sfintei Evanghelii cu viata in contemporaneitate? Exista vreo cale prin care
practica sa fie la fel de glorioasa precum suna
teoria?
Post cu folos tuturor!