[deja-vu]

Gnosticii urau trupul si partea materiala, dar ortodoxia aduce un echilibru si pune lucrurile in ordinea fireasca: materia nu e malefica iar trupul nu e rau, ba chiar e templu al lui Dumnezeu (prin el trece Duhul vietii, iar cand Acesta ne paraseste devenim pamant; doar in moastele sfintilor el ramane si dupa moartea fizica, semn ca acel trup s-a sfintit deplin). Duhul trebuie sa conduca trupul, capul sa conduca picioarele, barbatul sa conduca femeia iar preotul pe credinciosi (regele e uns de omul lui Dumnezeu sau de patriarh si ii datoreaza ascultare, nu invers!) Scopul nevointelor sihastrilor nu e mortificarea trupului, ci supunerea lui pt. ca el e precum un catâr indaratnic, mut si surd, ce nu asculta de vorba buna ci doar de infometare si constrangere, cum bine zicea Pr.Arsenie Boca.

Barbatul se mantuieste si se sfinteste prin truda de zi cu zi pt. intretinerea familiei, prin sudoarea muncii campului (de care fugim cat vedem cu ochii in prezent) cum zice Biblia, iar barbatul care nu-si implineste datoria fata de femeia si copiii lui pe drept cuvant e blestemat. Desi casatoria e automat o inhamare la cele lumesti, iar cei duhovnicesti trebuie sa se gandeasca bine inainte de a face acest pas pentru a nu-si lega viata de o fata prea trupeasca sau preocupata de trivialitati; pe de alta parte castitatea (calugaria) e calea celor care au trecut cu brio proba ascultarii de parinti si au o chemare puternica spre rugaciune si viata spirituala, dar smintelile in manastiri au ajuns atat de mari incat tot mai multi vor trebui sa-si duca in lume calugaria, sub ascultare de un duhovnic incercat. Un mare parinte zicea ca e bun de calugar cel care ar fi bun si de sot (adica de insuratoare), deci are destula responsabilitate si maturitate incat sa intretina si sa conduca cu succes o familie.

Dar sunt si oameni care in celibat isi pierd dragostea (pt. ca traiesc doar pt. ei), unii devin mizantropi (spaima eterna a elevilor: profesoara ramasa "fata batrana"), nu degeaba zice Biblia ca omul nu trebuie sa fie singur; deci impartind cu cineva totul inveti sa iubesti si cred ca asta e rostul principal al casatoriei, pe langa nasterea si cresterea copiilor. Nu e pt. oricine calugaria si mai ales nu e pt. cei cu rezerve mici de dragoste. Cand vad un calugar si mai ales ierarh incrancenat la adresa vreunui frate sau manios, imi zic: n-ar fi fost oare mai bine ca omul asta sa se insoare, sa aiba copii si sa invete iubirea, pornind de la ABC (de la cele trupesti) in loc sa se incumete la cele inalte, duhovnicesti?

Cu adevarat, caderea lui Adam n-ar fi fost deplina daca si-ar fi recunoscut barbateste greseala. Insa el si-a ascuns pacatul (fugind de marturisire, chipurile de teama sa nu fie vazut gol); ba mai mult, pierzandu-si nevinovatia dar dobandind tupeu si viclenie prin pomul cunoasterii, a indraznit sa-L acuze pe Insusi Dumnezeu ca datorita femeii pe care tocmai El i-a dat-o a cazut in pacat:
(Facere, 3:12) Zis-a Adam: "Femeia care mi-ai dat-o sa fie cu mine, aceea mi-a dat din pom si am mâncat".

Prin judecarea si acuzarea aproapelui (in locul propriei persoane) impreuna cu lipsa pocaintei s-a desavarsit caderea lui Adam, deci acolo sta primejdia duhovniceasca pt. barbat pana in ziua de azi. De aceea avem ca antidot porunca lui Hristos: "Iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvântati pe cei ce va blestema, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va vatama si va prigonesc", iar asta se aplica mai ales in dragoste si casatorie pt. ca are grija vrajmasul ca dragostea sa o transforme in ura, dusmani sa ni-i faca pe fratii si pe casnicii nostri, iar cele mai dureroase rani sa le primim de la persoana iubita.

In fine, ascultarea barbatului e fata de duhovnic si de Dumnezeu; in masura in care barbatul asculta de duhovnic, poate sa pretinda si el ascultare sotiei. Pe cat asculta ierarhii nostri de sfintii lor duhovnici si de Iisus, in aceeasi masura se cade sa ceara si ei ascultare. Nimeni nu e fara ascultare, deoarece fiecare are un duhovnic, cum zice Hristos: "Marturisiti-va pacatele unii altora".

Doamne ajuta-ne!