Citat:
În prealabil postat de costel
Dumnezeu nu le-a interzis primilor oameni sa nu manance din pomul cunostintei binelui si raului de la inceputul existentei lor, ceea ce denota ca era bun. Dar ca omul sa se intareasca in bine, Dumnezeu a asezat aceasta porunca de a nu gusta din El. Gestul omului de a manca echivaleaza cu dorinta acestuia de a nu se mai hrani cu Dumnezeu. Sa ne fie clar, refuzul relatiei cu Creatorul, Viata, a adus moartea. Moartea nu este nu apare ca pedeapsa, ci ca refuz al omului de a se mai impartasi de Viata.
Sfintii Parinti afirma ca in mod ironic a fost numit pom al cunostintei binelui si raului. E bine sa luam aminte ca dupa ce au mancat, Scriptura afira ca li s-au deschis ochii. Parintele Staniloae afirma ca e vorba de ochii simtirii. De acum omul nu mai priveste nepatimas.
|
O legendă pioasă crestină spune că, după izgonirea primilor oameni din Paradis, toate au căzut din frumusetea lor divină. Numai copacul din care Adam si Eva mâncaseră era acolo, mândru si drept, urias în bătrânetea lui, amintind oamenilor care deveneau tot mai răi, de legea pe care trebuiau s-o respecte. Atunci Dumnezeu a hotarât să piardă lumea prin potop, dar a găsit printre ei un om drept – pe Noe si ai lui – pe care a decis să-i salveze din moarte. Si a poruncit lui Noe sa facă o corabie din pomul greselii, pentru el si pentru ai săi, ca si pentru vietătile lumii. Noe a făcut întocmai, a trecut cu bine prin potop si, când apele s-au retras, corabia a rămas pe muntele Ararat. Toti oamenii stiau de ea si asteptau momentul în care corabia se va pogorî de pe munte spre binecuvâtarea celor care respectau poruncile divine.
După multi, foarte multi ani, au mai venit niste ploi care au schimbat cursul apelor. Aceste ploi au smuls corabia de pe munte, a târât-o prin diverse fluvii, zdrobind-o de stânci, până a ajuns în apele Iordanului. Oamenii stiau lemnul corăbiei si fiecare a luat câte o scândură sau o grindă.
Mult mai târziu, când Iisus a fost prins si condamnat la moarte prin răstignire, un tâmplar evreu si-a adus aminte ca mai avea o grindă din corabia lui Noe si s-a gândit să facă din ea crucea pe care Înselătorul acela să fie răstignit. A adus crucea gata făcută. Iisus a purtat-o pe umerii Săi, atât cât L-au tinut puterile, apoi a dus-o Simon Cireneanul si El, Fiul lui Dumnezeu, a fost înăltat pe cruce. Legenda mai spune că pe locul unde crucea a fost înfiptă, pe Golgota, este centrul lumii si că acolo se află osemintele lui Adam, pe care se sprijină capătul din pământal crucii.
Poate că această legendă nu are o justificare istorică. Poate că faptele nu s-au petrecut asa. Pentru mintea noastră ratională pare imposibil. Dar din punct de vedere simbolic, din punctul întelegerii mistice a faptelor, lucrurile sunt perfect adevărate. Pomul raiului purta fructele legii, ale dreptătii juridice, ale sanctiunii. Din acest punct de vedere, pomul a dus la pierderea noastră.
Dar în actiunea de salvare din potop, pomul cunostintei a devenit lemnul salvator pentru cei care s-au conformat legii lui Dumnezeu. Noe si ai săi au scăpat de înnecul general, salvând omenirea viitoare. Dar corabia a avut un destin mai înalt: prin crucea făcută din grinzile ei, copacul cunostintei binelui si al răului a adus mântuirea întregii lumi, prin sângele vărsta de Măntuitorul pe cruce. Atunci s-a întemeiat, în mod mistic, biserica lui Hristos în lumea aceasta, iar la Pogorârea Sfântului Duh, Biserica devine văzută, intră în istorie.
Pomul din rai purta fructele cunoasterii si al constientizării păcatului. El simbolizează legea veche care putea salva fizic, dar nu avea har, nu mântuia; corabia este simbolul bisericii care ne scapă din furtunile păcatelor acestei lumi, dar această corabie nu putea duce omenirea mai departe decât pe vârful unui munte, unde trebui să astepte încetarea furtunii, prin porunca Mântuitorului care ceartă valurile si furtuna: "Si El, sculându-Se, a certat vântul si a poruncit mării: -Taci! Încetează! Si vântul s-a potolit si s-a făcut liniste mare." (Marcu 4: 39)
Crucea făcută din pomul din paradis este mântuitoare căci pe ea s-a vărsat sângele răscumpărător al Lui Hristos. Ea este spaimă pentru diavoli si pentru cei păcătosi, ajutătoarea celor care o cheamă în ajutorul lor. Ea este lemnul însufletit si vita care poartă strugurele cel copt care dă vinul cel tainic, prin care venim de la moarte la viată.
(Pr. Gh. Calciu - Meditatie la Sfanta Cruce)