[mariamargareta]

În prealabil postat de vsovivi

„Bună” viceversarea lucrurilor, păi duhul ăla pitonicesc pentru bani proorocea, așa cum deschid unii cărțile de joc sau ghiocul sau bila de cristal ca să spună fraierilor minciuni psiholojice pe care ei le cred, așa cum îndemni tu viceversat că ai aflat ce i-a ghicit lui nenea în zaț de cafia tanti grijania, și tu l-ai crezut ca fraiera că cică proorocii Domnului au duh pitonicesc... Păi pe care maimari îmbogâțesc proorocii?

"Proorocii" de la Pucioasa într-adevăr nu îmbogăţesc pe nimeni, căci numai pe ei înşişi se îmbogăţesc. Ei merg cu maşinile mici Peugeot şi Renault, iar Gheorghiţă merge cu căruţa cu cai. Ei au pământuri, pe care Gheorghiţă le lucrează, le îngraşă cu bălegar de la cai şi le udă atunci când e secetă. Ei au case, căsoaie şi palate, iar adepţii lor stau câte 2-3 într-o chilie. Ei au ateliere în care adepţii fac obiecte de tâmplărie, iar adeptele confecţii şi tricotaje, iar ei le vând. Ei au ateliere de pictură în care "sclavul" S.D. făcea (înainte de a dezerta din "raiul pucios) la comandă sute de icoane şi cruci pictate, zi şi noapte, până ce s-a îmbolnăvit de tuberculoză şi a ajuns clientul sanatoriului de la Moroeni, iar liderii pucioşi le luau şi le vindeau, sau le făceau cadou pe la persoanele cu poziţii sociale deosebite, ca să se dea bine cu puterea pământească. "Proorocii" au încălzire centrală în pardoseală şi WC cu apă la ţeavă în cameră, iar adepţii au sobe şi WC cu apă de ploaie, în curte. Ei dispun de cine vine, cine pleacă, cine rămâne şi cine este expulzat la bunul lor plac din obştea "mănăstirii" mixte Noul Ierusalim, ca nişte autentici "stăpâni de sclavi". Ei taie şi spânzură, pentru că au de unde, căci sunt bogaţi: au pământuri, au case, au foişoare, au hambare, au maşini şi garaje, au putere discreţionară peste plebeii care muncesc pentru ei.
Ce şi cât au muncit, cât s-au spetit săracii de ei, ca să aibă toate aceste bogăţii?
Nimic.
Dar au ştiut al naibii de bine să dea din gură. Cu duhul pitonicesc cel aducător de bogăţii pământeşti, de care numai ei se bucură, atunci când nu-şi plâng de milă că n-au destule şi că nu le mai ajunge şi că nu sunt iubiţi îndeajuns de slujitorii lor.