[geo.nektarios]

1. Primul lucru care urmeaza dupa catehizare si depunerea fagaduintelor, urmeaza tunderea parului, care este dovada desavarsitei afierosiri lui Dumnezeu, si anume ca monahul se da pe el insusi lui Dumnezeu si incepe o noua viata.

2. In continuare, se da monahului deja tuns camasa, "haina dreptatii si a veseliei", acelasi lucru simbolizand si dulama, crucea pe pieptul sau, "ca sa se nevoiasca cat ii va fi cu putiinta a-L urma si in tot ceasul a-si aduce aminte de patimile, de scuiparile, de defaimarile, de ranile, de loviturile peste obraz, de rastignirea si de moartea Domnului Hristos, care de bunavoie le-a rabdat pentru noi;"

3. paramanul (schima) „spre logodirea Marelui si ingerescului chip",

4. dulama (reverenda)

5. braul, deoarece cu acesta "isi incinge mijlocul sau cu puterea adevarului, spre omorarea trupului si innoirea duhului"

6. sandalele "spre vestirea Evangheliei pacii".

7. Ii da rasa, adica il imbraca "in haina mantuirii si in platosa dreptatii spre a se feri de toata nedreptatea, de toate gandurile cele rele si de cugetele voii sale, iar gandul mortii totdeauna sa-l aiba in mintea lui",

8. potcapul (culionul), "coiful, nadejdea mantuirii",

9. mantia, "logodirea marelui si ingerescului chip, spre imbracaminte de nestricaciune si de curatire",

10. camilafca, semnificand tot "logodirea marelui si ingerescului chip" - este subtire = subtietatea sufletului, delicatetea si usuratatea de a ajuge inger (camilafca are 2 „aripioare”)

11. metaniile, adica "sabia Duhului, care este cuvantul lui Dumnezeu, spre rugaciunea cea de tot ceasul catre Mantuitorul Hristos. Astfel, monahul este dator in toata vremea a avea in minte, in inima, in cuget si in gura lui numele Domnului Iisus si a zice: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul."

12. Crucea (de mana) dupa cuvintele Domnului: "De voieste cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie" (Matei 16, 24) si

13. faclia (lumanarea), care simbolizeaza pilda vietuirii monahale inaintea oamenilor, spre slava lui Dumnezeu.

Monahul nu trebuie sa poarte pe deasupra numai aceste elemente distinctive ale portului monahal, ci trebuie sa corespunda intelesului inalt si semnificatiei lor, deoarece, asa cum spune si avva Dorotei, acestea sunt simbolurile vietii launtrice pe care trebuie sa o aiba monahul. Referitor la acestea, in continuare scrie: "Sa vietuim asadar potrivit schimei noastre, cum au spus parintii ca sa nu purtam o schima straina, ci precum am parasit pe cele mai mari asa sa lasam si pe cele mici. Am parasit lumea, sa parasim si impatimirile de ea; caci impatimirile precum am mai spus ne leaga din nou de lume si prin unele lucruri mici si fara de nici un pret, fara sa stim."

Viata monahala cum este descrisa in ceremonia tunderii presupune un monahism isihast, o viata evanghelica. Toti cei care s-au facut monahi au trecut prin aceasta ceremonie si au dat aceste fagaduinte. Desigur, ceremonia aceasta este verificata minutios in practica, in privinta faptului ca mii si milioane de monahi de-a lungul veacurilor au trecut prin aceasta slujba, au auzit aceste cuvinte care se repeta si au dat aceste marturisiri si fagaduinte. Inseamna ca monahii care au primit marele si ingerescul chip cu toata aceasta slujba trebuie sa traiasca prin duhul acestei sfinte slujbe.

Prin urmare, monahul trebuie sa traiasca in manastirea sa, nu ca simplu purtator al semnelor speciale ale portului monahal, ci sa se transforme launtric, sa scape de omul cel vechi si aceasta schimbare este insemnata si simbolizata prin elementele constitutive speciale si prin imbracamintea pe care o ia prin ceremonia marelui si ingerescului chip. Se vede asadar clar ca ceremonia, cateheza, rugaciunile si cele cu care este imbracat monahul arata drumul omului de la starea de chip la starea de asemanare. Drumul de la curatia inimii la iluminarea mintii si la indumnezeire indica modul renasterii omului. Este o ceremonie care arata ce este viata profetica, apostolica si martirica.