[mariamargareta]

Al doilea obiectiv al lui Bogdan, dar pe departe cel mai important, era acela de a-l înfricoşa pe Ionică, pentru ca acesta să intre definitiv în carapacea lui, fără a mai povesti cuiva prin ce a trecut el, ani de zile, pe vremea când era unul dintre slujitorii umiliţi ai liderilor pucioşi. Dar umilinţa trăită de Ionică în aceşti ani trebuie înţeleasă mai degrabă ca o sistematică umilire, venită în mod programatic din exterior, de la liderii pucioşi, ceea ce e cu totul altceva.

Liderii pucioşi au înţeles că pentru cei "evadaţi" nu mai are sens formula magică: "Ia să nu se mai afle nimic în afară, din ce se petrece la noi! Eeee!" , formulă care a rămas valabilă doar pentru cei rămaşi sub directa lor ascultare şi supunere.

Ei s-au gândit imediat la un surogat, care ar putea avea ceva şanse, dacă va fi promovat cu dibăcie de emisarii lor şi însoţit de niscaiva ameninţări convingătoare: "Ia să nu se mai vorbească nimic despre asta! Eeee!".

Ionică l-a ascultat pe Bogdan cu calm, dovedind că este mai creştin decât vecinul său pucios cel agresiv, deşi îi venea să-i dea scurt două perechi de palme, să-l ia de urechi şi să-l scoată pe mahalagiu afară din curtea sa. S-a abţinut cu stoicism, căci cel mai mult îi păsa de biata lui mamă, care asista şi ea uimită şi neputincioasă la circul scandalos iscat de Bogdan, dar şi de vecinii care ieşiseră pe la garduri ca să vadă cum arată un propovăduitor pucios al "Cuvântului lui Dumnezeu". Şi iată ce vedeau: un tânăr exaltat, cu ochii ieşiţi din orbite şi cu spume la gură, cu cămaşa până la genunchi şi coada părului dată pe spate, proferând cuvinte grele, duşmănoase şi ameninţătoare, la adresa unui vecin liniştit, senin, respectat de toată lumea din sat, şi oricum, mult mai în vârstă decât el. Vedeau un emisar al pucioşilor, un scandalagiu, o caricatură de paiaţă care timp de două ore s-a manifestat incoerent şi demenţial, încât mai mult i-a făcut de râs pe stăpânii lui care l-au trimis "în misiune", în loc să le fie de folos cu ceva. Ionică s-a arătat inflexibil şi l-a atenţionat calm pe Bogdan că nimeni şi nimic nu-l va împiedica să spună oricui ororile pe care le-a trăit el pe pielea lui de la liderii pucioşi, dar şi minciuna, mâncătoria, nedreptatea, lăcomia, bârfa, lauda de sine, şi mai ales mândria până la cer pe care el le-a văzut la aceştia. Şi, desigur, convingerea lui fermă că aşa-zisul "Cuvânt al lui Dumnezeu" de la Pucioasa este o făcătură meşteşugită de-a Mihaelei, care nu numai că suferă de grafomanie şi grandomanie, dar se foloseşte de această înşelătorie super-calificată ca să-şi subjuge adepţii, cu trupul şi cu sufletul, spălându-le creierele şi aducându-i la o stare de sclavie modernă.

Ionică s-a dovedit un exemplu de integritate pentru toţi ceilalţi evadaţi din "raiul" pucios, care încă ezită să spună întregii lumi ceea ce ştiu şi prin ce au trecut ei înşişi. Ionică i-a declarat în faţă lui Bogdan că nu se ruşinează să recunoască în faţa oricui că a fost înşelat şi prostit ani de zile de către liderii pucioşi, pe vremea când credea, sperând, că a găsit la ei sfinţenia pe pământ.

Or, tocmai de aceasta se tem acum cel mai mult liderii pucioşi. Când vor dezvălui Zidarii că nu ei erau liderii sectei, ci bătaia de joc a Mihaelei (care îi umilea sistematic în faţa obştei pucioşilor cu cuvintele ei de mahala), când vor dezvălui ei câte promisiuni li s-au făcut că vor avea propriul lor atelier şi propria lor expoziţie la Târgovişte (dar toţi banii le-au fost luaţi şi tocaţi mărunt, iar ei nu s-au ales cu nimic în schimb), când "Tataia" va dezvălui că liderii pucioşi i-au interzis să se semneze cu numele lui pe sutele de icoane zugrăvite de el (ca ei să le poată vinde la o cotă cât mai înaltă, şi nu ca nişte creaţii care, deşi superbe, aparţin unui necunoscut), când Iliuţă va mărturisi că nu a văzut nici o minune în cei peste 30 de ani în care el i-a slugărit pe liderii pucioşi, când toţi cei evadaţi din "raiul" pucios vor spune de câte ori şi în ce fel au fost minţiţi, când ei vor înţelege că adevărul înseamnă nu numai a spune lucrurilor pe nume, aşa dureroase cum au fost şi încă mai sunt, dar şi a nu ascunde nimic din cele pe care ei le ştiu, atunci castelul de jolly jockeri de la Pucioasa se va nărui, iar duhul pitonicesc care încă îi mai înspăimântă de moarte pe toţi pucioşii de pretutindeni se va dovedi că este un tigru de hârtie.