View Single Post
  #28  
Vechi 24.04.2007, 09:46:24
antiecumenism antiecumenism is offline
Banned
 
Data înregistrării: 07.08.2006
Locație: ROMANIA,jud. Brasov
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.218
Implicit

“JUDECATI PRIPITE “
Articol de Parintele Iustin Pirvu, staretul Manastirii Petru Voda si duhovnicul Romaniei
« La cat l-a judecat acest popor pe Parintele Daniel, si vinovat sa fie, el are raiul garantat. Acesti ziaristi care au aruncat cu piatra in el, nu sunt interesati ei de Parintele in mod personal, ci ii intereseaza pentru ce se roaga calugarii astia, ca nu trebuie sa se roage. Toti acesti ziaristi nu au habar ce inseamna o traire teologica, morala, crestineasca. Nu e un fapt banal ceea ce s-a intamplat ; acest fapt a luat o amploare atat de mare incat a starnit toata presa din tara si chiar de peste hotare. Ce inseamna aceasta ? Inseamna ca ei cauta sa loveasca cat mai puternic in traditia ortodoxa care a mai ramas in locurile acestea. Nu-i intereseaza ca a murit o « nebuna »- ei, dar cati nebuni nu mor, cati intelepti, cati oameni ! Se intampla, de exemplu o mama care adoarme cu copilul langa ea, dragii mei, si fara sa-si dea seama il sufoca, adormind peste el acolo. De acum nu inseamna ca trebuie sa condamnam toate mamele, trebuie sa condamnam toti medicii carora le moare la nastere o mama sau un copil ?. Nu asta ii intereseaza pe ei. Ci ii intereseaza ca nu cumva sa ne intoarcem la Evul Mediu. Dar numai in Evul Mediu s-au facut rugaciuni de alungare a demonilor ? Habar n-au de traditia Bisericii. Orice rugaciune formulata in Molitfelnic sau in Ceaslov sau orice alta carte bisericeasca are si autorul ei neaparat. Nu este o compozitie aiurita, dupa cum defaimeaza ei aceste valori in ziare, reviste si gazete.
Ii intereseaza sa nu te mai rogi. De rugaciunea noastra se tem ei mai mult, pentru ca este ca un foc ce-i arde si ii sufoca, la fel ca pe diavoli. Sa nu ramana piatra pe piatra, asta urmaresc!. Asta e furia lor cea mare. Au facut burse in strainatate in timpul Ceausistilor si au venit aici sa darame Ortodoxia noastra. Exista o radacina foarte adanca in viata Bisericii si a manastirilor si a credinciosilor ei, pe care n-o pot smulge ei asa usor din pamantul acestui popor adapat cu sange de mucenici si de voievozi ai lui Hristos. Si chiar daca aceasta radacina puternica este taiata de fierastraul vrajmasilor Ortodoxiei, mereu va rasari un alt vlastar.
Stand pe o asa temelie, avem obligatia de onoare de a pastra aceste frumoase obiceiuri ale traditiei ortodoxe. Atat pot sa spun despre acesti hulitori ai Parintelui Daniel si ai Ortodoxiei insesi, care aclama prin presa si prin posturile de televiziune ca sunt niste oameni atei, straini de natia romana. Judecata aceasta trebuia facuta de niste oameni experimentati , care cunosc aceste probleme de ordin bisericesc, in masura sa-si dea cu parerea si sa ia decizii. Nici din partea clerului nu se poate da un verdict asupra fenomenului demonizarii, asupra lucrarii diavolesti ; acestea sunt cele mai delicate si profunde probleme de duhovnicie. Iar justitia nu are capacitatea sa dea o hotarare in aceasta problema pentru ca oamenii neduhovnicesti nu percep aceste realitati, nu se pot pronunta in lucruri ce depasesc sfera lor de acces. Daca ei nu cred in demoni, in lucruri nevazute, nu inseamna ca nu exista, ci ca nu cunosc ei. Sunt mai multe lucrurile pe care omul nu le cunoaste.
Ar trebui judecat de persoane competente din cadrul Bisericii. Daca ai pune de pilda, patru duhovnici sa-si spuna parerea cu privire la un demonizat, doi sau trei, de la unul la altul difera foarte mult, ca diavolul lucreaza cu fiecare dintre preoti diferit, dupa vrednicia fiecaruia. Nu s-a indeplinit nici o conditie de proces, la fel ca pe vremea comunismului, iar greseala se plateste. Aici nu exista probe de laborator. Iar acesti avocati ai Parintelui Daniel, pentru mine, sunt ca niste aparatori, apologeti ai crestinatatii. “
Reply With Quote