am citit topicul pana la pagina 10 si apoi n-am mai avut rabdare, caci postare dupa postare regasesc aceeasi eterna problema: Cautarea unei solutii pentru a ne fi bine AICI, PE ACEASTA LUME. Pai asta este scopul dragii mei frati si surori? Aici ne cautam noi implinirea?
Cautam solutii peste solutii ca sa ne fie mai usor. De ce? Cand ar trebui sa-L slavim pe Domnul mai ales pentru incercarile grele pe care le incuviinteaza sa vina asupra noastra (eu le privesc ca pe sanse de ispasire a pacatelor).
Se intreba cineva daca este in regula sa te feresti de facerea de copiii in cazul unei femei care are o boala ce ar fi agravata de o sarcina sau ar transmite boala mai departe copilului.
Simt ca daca mai continui sa va explic cum e cu calea cea ingusta si cu "cetatea de aici" care nu e statatoare si ca aici ne pregatim pentru viata vesnica si ca trebuie sa cautam sa ne fie greu si nu usor si bine si frumos... deja o sa ma acuzati pana si voi ca sunt ........ uf!
Vreau doar sa va povestesc din experienta mea (nu personala, caci eu am mai spus si afirmat ca eu una sunt cea mai mare pacatoasa si nu fac altceva decat sa incerc mereu si mereu sa aplic ceea ce spun).
Cunosc cazul unei femei care stia cu siguranta ca o sarcina ii va pune in pericol viata. Si totusi, casatorita fiind, a respectat porunca Domnului de a nu opri in vreun fel facerea de prunci.
Nu a putut duce sarcina la bun sfarsit si a pierdut copilul. Dupa nici un an starea ei de sanatate s-a inrautatit si nu a mai putut-o salva nici un medic. A murit. F tanara. la 32 de ani.
Ce o sa imi mai spuneti? Ca defapt s-a sinucis? stiind ca daca incearca sa faca un copil isi pune viata in pericol? Ca a fost egoista si nu s-a gandit la sotul ei care a ramas vaduv?
Oare asa sa fie? Va spun ca era o femeie foarte credincioasa si si-a pus tot sufletul si viata in mainile Lui Dumnezeu. Daca EL a decis ca e mai bine s-o ia la EL eu consider ca este din cauza ca ea prin suferintele indurate si-a implinit menirea pe pamant si si-a castigat astfel mantuirea sufletului. A dat tot ce avea pentru Dumnezeu. A spus cu adevarat "Faca-se voia Ta Doamne!" Si sa stiti ca a murit cu zambetul pe buze, spovedita si impartasita, desi avea dureri f mari.
Si, pentru cei care vor intreba. Da! Sotul ei a suferit mult in urma mortii ei, dar Domnul a avut grija si de el si acum si-a refacut viata si este fericit. Si probabil, daca va fi voia Domnului va avea si copii.
Dar asta inseamna sa intelegi cu adevarat ca NIMENI SI NIMIC pe lumea aceasta nu trebuie sa intervina intre noi si iubirea de Dumnezeu. Si asta e f greu.
Noi ajungem sa-L hulim pe Dumnezeu cand dam de greutati si nu sa-i multumim ca ne-a dat ocazia sa ne ispasim astfel pacatele (ba unii chiar avem indrazneala sa spunem "Doamne dar eu nu ti-am gresit cu nimic, cum de nu ma ajuti?").
Si revin si-mi pun cenusa in cap (caci exact ca fariseii sunt
) eu doar va pot spune/povesti din ceea ce inteleg (macar la nivel teoretic) eu din credinta noastra ortodoxa si vorbesc despre cele traite de altii.
eu.... eu m-am impotrivit de atatea ori voii Lui Dumnezeu incat nu mai stiu de mine de cat sunt de pacatoasa. Asta ca sa nu creada cineva ca indraznesc sa judec eu ptr ca as fi mai "sporita" in credinta decat altii... din pacate doar incerc zi de zi, si ridicare dupa cadere sa implinesc, sa inteleg si sa traiesc dupa poruncile Lui Dumnezeu.