[ViermeSiNuOm]

- Părinţii au anatemizat multe din ideile şi acţiunile pe care anumiţi episcopi de azi le încurajează. Oare nu trebuie să îi socotim lepădaţi pe cei ce fac aceste lucruri?

Şi Sfântul Gherasim al Iordanului a dat în arianism o perioadă, pentru că era simplu. a avut ispita asta, şi tatăl lui Grigorie Teologul, era episcopi şi tot a căzut în arianism. Şi a trebuit să vină Grigorie să-l lămurească cum stau lucrurile. Iaca, a avut oleacă de vreme de ispită. La unii - este mai scurtă vremea, la alţii - mai lungă. Cum se întâmpla la început, când încă nu erau dogmele lămurite? Dacă era vreun arhiereu care nu învăţa cum trebuie, atunci scria o epistolă, se adunau mai mulţi şi-i spuneau: "Frate, tu nu zici bine de Maica Domnului. De unde ai luat?" Şi răspunsul lui: "Uite scrie în Scriptură acolo...". "Scrie acolo, dar fi bun şi vino până la noi. Uită-te ce mai scrie în Scriptură". Eu am citit în "Faptele sinoadelor ecumenice", în română nu sunt traduse, dar eu le-am citit în ruseşte - nişte scrisori, schimb de scrisori între episcopii eretici şi cei ortodocşi. Mai întâi îl lămureau, pe urmă îi ziceau: "Frate, noi ţi-am spus, dar să ştii, dacă mai spui aşa, noi nu vrem să avem legătură cu tine". Aşa se adunau toţi şi dădeau anatema. Dar noi ce facem? Ne bârfim unii pe alţii. Odată stăteam de vorbă cu părintele Rafail despre aceasta, şi el a zis: "Sfinţii Părinţi, când numeau pe cineva eretic, o făceau în Duhul Sfânt, adică vedeau cu duhul că este eretic, dar noi o facem după mintea noastră. După cărţile citite, din răutate. De aceea ei zideau, dar noi ucidem".

Noi îi lepădăm de la inima noastră, dar încă nu-i vremea. Şi sfinţii au căzut în erezii. Unii pentru simplitate, alţii pentru rătăcire, dar s-au întors, pentru că Dumnezeu este puternic. Toate se fac cu sfat, cu dragoste. Să nu-i lăsam în ispită. Da, este erezie, să mă iertaţi, dar omul, când spune ceva, nu poţi să-l declari îndată eretic. Dacă aş merge în biserică şi i-aş lua la bani mărunţi pe fiecare, iertaţi-mă, dar nouă din zece sunt eretici. Nu numai dintre oamenii simpli, dar şi dintre clerici, pentru că dogmele noastre sunt cheaguri ale vieţii duhovniceşti. Înţelegeţi? Sunt materializări ale Duhului. Şi, pentru ca să trăieşti dogmele aşa cum sunt ele, trebuie să fii pe înălţimea părinţilor care le-au formulat, pe înălţimea Duhului care a insuflat dogmele. Noi suntem nişte puturoşi şi ne pare că mărturisim drept credinţa. Noi o mărturisim fragmentar. Credem că Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt... Vorbim dar nu ştim ce vorbim. Despre aceste lucruri mai bine să nu vorbim. Părinţii din pustie, din Egipt, se fereau să vorbească despre dogme. Aşa găsim şi la Ioan Scărarul: "Fereşte-te să vorbeşti despre dogme, că asta răceşte sufletul". Noi ne băgăm aşa de uşor şi declarăm eretici şi pe unul şi pe altul. Da, sunt erezii vădite, dar este ispită. Nu declara că: "l-am auzit, că l-am văzut, că a scris acolo..." Ehe, şi sfinţii mai scriau aşa, pe urmă ziceau că n-au zis chiar bine. Aşa şi noi. Nu pentru cuvântul care l-au scăpat din gură, să dăm anatemei.

- De fapt, de cele mai multe ori, cei care judecă nici ei nu ştiu...

- Aşa e....Pe eretici Biserica îi anatemizează, dar, cu înţelepciune să le facem pe toate. Trebuie să cercetăm ceea ce a vrut să spună. Vă spun, Gherasim al Iordanului, aşa de mare - a căzut în arianism, care nu era orice fel de erezie, ci una care neagă dumnezeirea Mântuitorului. Vă pare lucru de şagă? Nu dintr-astea ecleziale, care-s şi mai fine, pentru care trebuie să ai mintea lui Grigorie Teologul, a lui Dumnezeu, ca să înţelegi cum îi cu Biserica. Dar dumnezeirea lui Hristos, noi, parcă toţi o mărturisim, că iaca şi unii sectanţi mărturisesc dumnezeirea lui Hristos. În Pateric avem şi alte pilde, când un părinte zicea că Trupul şi Sângele de la Împărtăşanie nu-i Trup şi Sânge adevărat, dar era aşa de mare, că orice se ruga, Dumnezeu îl auzea. Părinţii l-au chemat şi i-au zis: "Părinte spui aşa, dar Biserica nu spune aşa". "Dar cum spune?". " Iaca cum spune...". "Păi staţi oleacă să mă rog...". Şi s-a rugat şi a venit şi a spus: "Da, îi drept aşa cum spuneţi voi. Îi Trup şi Sânge, nu-i cum spun eu"... Şi el atâta timp se împărtăşea! Vă daţi seama ce fel de erezie? Nu din astea pe care le auzim noi la radio. Şi iaca, Dumnezeu îl primeşte, el se împărtăşea.

Aşa şi noi, să nu ne grăbim să anatemizăm. Este uşor să tai un ram dintr-un copac, dar încearcă şi pune-l la loc! O cetate când o pui pe vârful muntelui, toată lumea o vede, dar noi s-o ocrotim. Dacă s-a zgâriat peretele, îl punem la loc, dar nu să luăm sapa, să lovim în el şi să strigăm: "Iaca, v-am spus eu că se strică peretele acesta, eu v-am spus încă de demult că peretele acesta se strică!". Şi dai cu sapa-n perete. Cam aşa facem noi. Oameni pe oameni ne sprijinim şi Apostolul Pavel l-a mustrat pe marele Petru, când acesta se ruşina să mănânce cu păgânii de faţă cu iudeii, ca să nu-l acuze. Pavel i-a zis: "Tu aşa mărturiseşti pe Hristos? Aşa te-a învăţat El? Tu nu ştii că şi păgânii au primit harul ca şi noi? Te ruşinezi? Cauţi la faţa iudeilor?". Pavel l-a mustrat pe marele Petru. Dar acesta e un sfat din dragoste, nu dezbinător. Frate pe frate se sprijineşte, că noi suntem neputincioşi. Aşa şi cu arhiereii şi cu preoţii. Chiar şi în parohie poate intra preotul în ispită. Dar, tu, cu dragoste du-te şi-l ajută şi fii o vreme lungă lângă el. Arată-i dragoste ca el să câştige încredere în tine, să-i fii prieten, şi atunci, odată o să beţi un pahar de vin şi el o sa te asculte pe tine. Nu o face pe filozoful. Te-ai suit pe catedră şi spui sfaturi. Fă ceea ce se poate face ca om. N-am să fac eu cu el erezie, n-am să slujesc cu alţii, dar, ca om, dacă pot să-l ajut cu ceva - păi îl ajut. Apostolul Pavel cum zice? "Cu toţi toate m-am făcut, ca măcar pe unul să-l câştig". Despre Sfântul Spiridon Sindonitul se spune că, aflând pe dregătorul cetăţii a căzut în arianism, s-a dus şi i s-a vândut ca rob, pustnic fiind, şi slujindu-l multă vreme, prin înţelepciunea sa l-a cucerit şi la adus înapoi la Ortodoxie. Iaca, dragoste., dar a rosti anateme e uşor. Asta dacă vom face, şi oamenii uitându-se la noi, vor căpăta putere. Atunci, toţi sectarii şi eterodocşii nu vor mai avea putere în Biserică. Eu chiar cred că astea-s şmecheriile lor ca să dezbine Biserica din interior, adică toată panica asta cu masonii şi celelalte care slăbeşte credinţa în popor. Întodeauna Biserica s-a dezbinat din interior, ca şi în vremea lui Arie care era preot. Să păzim şi sfinţenia şi asceza: să păzim şi rugăciunea. Dar dacă nu vom avea dragoste şi dacă nu vom căuta la dragostea lui Dumnezeu, să fim toţi un duh, să nu risipim turma, păi nu vom fi mari în Împărăţia cerurilor. Dacă "vom învăţa şi vom face", vom fi mari, zice Hristos. Noi învăţăm că trebuie blândeţe, iertare, dar să şi facem. Iertăm pe aceştia mici, în timp ce pe mai mari noştri, cărora trebuie să le dăm cinste, nu-i putem ierta. Porunca pentru toată Biserica s-a dat.

- Să înţelegem că este mai bine să nu ne amestecăm în discuţiile despre dogme si erezii?

- Este o urâciune erezia, dar noi suntem oameni cu totul întunecaţi, care, până ajungem la plinătatea vieţii, a bărbatului desăvârşit în Hristos, păi, este vreme. Noi avem avantaje pe care cei de demult nu le aveau. Avem dogmatici, cărţi pe care le putem răsfoi cu hotărârile Sinoadelor. Am citit şi noi un catehism şi ni se pare că de acum noi nu suntem eretici şi ne dăm deştepţi. "Avva cutare a zis...", dar noi nu ştim că Avva, când zicea un cuvânt, îşi zidea viaţa pe el, pe când noi citim tomuri întregi, punem picior peste picior şi pe o ureche a intrat şi pe alta a ieşit. Trebuie să ne păzim. Să ne rugăm şi să nu intrăm în discuţie. Mai simpluţ! Părinţii le opreau, şi este clar că se pierde harul de la discuţiile astea despre dogme. În obştile călugăreşti, dacă începeau fraţii să vorbească din Scriptură, Părinţii îi opreau: "Ei, au lăsat fraţii păcatele şi discută Scriptura", erau cu mare băgare de seamă. Astea-s taine şi numai în rugăciune se descoperă. Antonie, când i-a trebuit să afle cuvânt despre preoţie, s-a dus, a ridicat mâinile şi s-a rugat: "Doamne, trimite pe Moise să-mi lămurească cuvântul acesta!" şi l-a lămurit. Teologia este ultima treaptă a drumului spre desăvârşire. Vine după despătimire, după smerenie şi chiar după dragoste, este culmea de sus. Uitaţi-vă şi-n Scara lui Ioan! Din această stare au vorbit Părinţii şi au făcut dogmele. Noi citim ceva despre smerenie şi ni se încurcă mintea. Noi, dacă citim la Pocăinţă şi la Lepădarea de lume, vedem că n-am făcut încă nimic. Noi acum suntem puturoşi şi cu totul împătimiţi. Pocăinţă nu avem, smerenie nu avem, cu dragostea nici nu înţelegem despre ce-i vorba, în schimb la teologie ne învârtim prin Treime, Biserică şi ni se pare că toate le ştim. Ne rătăcim!

- Ne osândim?

- Da, ne osândim, pentru că vorbim lucruri care nu sunt plăcute lui Dumnezeu. Lui Dumnezeu nu-i place să ne suim mai sus decât suntem. Eu cred că dracii au făcut şcolile de teologie: "Hai şi-om grăi despre Dumnezeu!" Noi am golit de orice înţeles şi sfinţenie teologia şi am făcut-o filosofie. Spune Părintele Sofronie: "Până şi teologia Sfintei Treimi poate fi redusă la o simplă filosofie atunci când nu-i Duh". Da, tu mărturiseşti drept, dar asta nu-i destul. Cu mintea le-ai înţeles, dar ia-le tu şi le du în inimă şi dă-le viaţă. Icoana stă pe perete, dar, dacă eu nu mă rog, nu-mi ajută la nimic. Efrem Sirul spune aşa: "Ce înseamnă nerăutate? Ce înseamnă blândeţe şi ce înseamnă smerenie? Să nu te împotriveşti nimănui în cuvânt, orice ar spune, chiar şi unui eretic, dacă va spune o erezie, nu te sfădi cu dânsul, ci spune doar atât: Tu zici". Aşa te-ai spălat pe mâini. Asta arată că n-ai răutate şi i-ai mai arătat că tu nu eşti de acord. Şi Mântuitorul aşa făcea cu cei ce-l ispiteau.